Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că fumatul este factorul principal al apariției cancerului de plămâni. Noi ne-am propus, însă, să abordăm o altă perspectivă și să vă dezvăluim cu totul alte motive pentru care acest gest este nociv, atât pentru sănătate, cât și pentru buget.
Iată, așadar, cele zece motive pentru care fumatul ar trebui să lipsească din viața dumneavoastră:
Scăpați de nervi renunțând la fumat!
Chiar dacă fumătorii încă mai cred că fumul de țigară îi poate ajuta să se relaxeze și să se detașeze de evenimentele stresante, cercetătorii contrazic acest mit și afirmă că, din contră, renunțarea la fumat poate cu adevărat să vă ajute să scăpați de anxietate și stres.
Respirația vă mulțumește!
Renunțarea la fumat poate scădea vizibil riscul de probleme dentare, precum carii sau boli gingivale, sau chiar a cancerului oral, potrivit studiilor realizate de către Centrul pentru Control și Prevenție a Bolilor din Statele Unite. Un astfel de studiu arată că fumătorii au un risc aproape dublu de a dezvoltă cel puțin trei probleme de natură dentară, în comparație cu persoanele care nu fumează.
Și viață sexuală are de câștigat!
Iată un motiv tabu, dar extrem de solid, pentru a renunța la fumat: cercetările în domeniu sugerează că fumatul scade libidoul, atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților. Se pare că nicotina este cea vinovată, deoarece are rol inhibitor asupra circulației sângelui, afectând funcția erectilă. În plus, domnilor, dacă renunțați la fumat, oamenii de știință vă asigură că veți avea erecții mai puternice și de mai lungă durată.
Renunțați la fumat în favoarea unei pieli strălucitoare!
Dacă doriți să vă păstrați pielea tânără, este de ajuns să renunțați la fumat, ne spun cercetătorii. Tonusul pielii este vizibil afectat în cazul persoanelor fumătoare, iar ridurile nu sunt o noutate pentru femeile care au acest obicei. Potrivit Societății Americane de Chirurgie Plastică Estetică, după doar o lună de la renunțarea la fumat pielea începe să-și recapete vitalitatea, tonusul și culoarea, deci renunțați chiar acum la țigări!
Fumatul crește riscul de calviție
Dacă țineți la podoaba capilară, ar fi bine să țineți cont de faptul că fumatul se află în topul factorilor de risc pentru a dezvolta chelie, urmat de stres, consum de alcool și moștenire genetică. În urma unui raport publicat în jurnalul Dermatology, s-a descoperit că, indiferent de alți factori de risc, precum vârsta sau rasa, fumatul a 20 de țigări pe zi vă poate lăsa fără păr înainte de vreme. Explicația constă în faptul că substanțele chimice din țigară pot distruge foliculii de păr sau pot deteriora celulele de la rădăcină care asigură transportul sangvin și echilibrul hormonal.
Persoanele care renunță la fumat sunt mai mulțumite și mai împlinite
Alungați depresia renunțând la fumat!
Iată încă un motiv pentru a renunța la fumat: starea de spirit poate fi cu totul alta dacă reușiți să scăpați de viciul fumatului. Experimentele realizate pe fumători arată că depresia și comportamentul negativist au dispărut ca prin minune la scurt timp după ce subiecții au renunțat la fumat.
Nu fumați, trăiți mai mult!
Opriți-vă acum din fumat, dacă doriți să vă prelungiți viața cu cel puțin zece ani! Acesta este mesajul oamenilor de știință care au descoperit că, cu cât o femeie fumează mai mult, cu atât riscul de deces prematur crește considerabil. Însă, nici cei care fumează mai puțin nu sunt feriți de probleme de sănătate. Și fumătorii care „pufăie” doar între una și nouă țigări sunt expuși unui risc dublu de moarte prematură.
Va îmbunătățiți șansele de a rămâne însărcinată
Dacă vă străduiți de ceva timp să aveți un bebe, atunci poate ar trebui să reflectați asupra stilului de viață, mai exact la fumat. Cel mai bun lucru pe care trebuie să îl faceți în astfel de momente este să renunțați la fumat, pentru că, potrivit studiilor, fumătoarele au cu 60% mai multe șanse să devină infertile, în comparație cu cele nefumătoare. De asemenea, fumatul în timpul sarcinii crește riscul de avort spontan și de malformații congenitale.
Mâncarea are gust dacă nu fumați!
Nicotina din țigări se face vinovată de atrofierea papilelor gustative, responsabile pentru simțul gustului. Astfel, un fumător nu va simți niciodată gustul delicios al unei fripturi sau al unei prăjituri la fel cum îl percepe o persoană nefumătoare. Știați, de exemplu, că în 48 de ore de la ultima țigară, toată nicotina din organism este eliminată, iar simțul gustului și al mirosului revin la normal?
Fumătorii sunt predispuși frecvent răcelilor
Sistemul imunitar este „dezarmat” atunci când fumați, privându-vă de toate acele vitamine și minerale pe care le consumați zilnic. Astfel, fumătorul este expus frecvent unui risc crescut de a contracta virusuri cu care nu poate lupta. Acest lucru se traduce în răceli frecvente și de lungă durată, ale căror simptome nu sunt deloc de neglijat. De asemenea, răcelile persistente pot crește riscul unor afecțiuni mai grave, precum bronșita sau chiar pneumonia.
Un alt motiv extrem de important pentru care nu ar trebui să mai fumați este aspectul financiar. Gândiți-vă numai ce ați putea face cu toți acei bani irosiți pe țigări. Trebuie doar să vă găsiți motivația, și primul pas este deja făcut. Succes!