Afectiune caracterizata printr-o inflamatie a tesutului grasos, mai ales subcutanat. Boala lui Weber-Christian apare la femei cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 ani.
Simptome si diagnostic – Aceasta afectiune, care nu are o cauza precis cunoscuta, se traduce printr-o alterare a starii generale (febra, oboseala), dureri articulare, abdominale si efuziuni pericardice si pleurale.
In paralel, se formeaza noduli cu diametrul de 1-2 centimetri, care afecteaza in mod simetric gambele si gleznele si pot urca pana la nivelul coapselor, chiar al membrelor superioare. Aceste leziuni au trei forme posibile de evolutie: dupa cateva saptamani, fie ele dispar spontan, fie se deschid, lasand sa iasa un lichid galbui uleios, fie lasa o cicatrice afundata de marimea unei farfurioare.
Tratament si evolutie – Tratamentul cuprinde repausul la pat si luarea de antiinflamatoare (antiinflamatoare nesteroidiene sau, daca este vorba de o forma severa, corticosteroizi pe cale generala) timp de 4 pana la 6 saptamani. In caz de ulceratie, sunt indispensabile ingrijirile locale. Boala evolueaza in mai multe pusee si poate chiar recidiva dupa mai multi ani.
Sinonim: paniculita nodulara idiopatica.