Când ne gândim la fertilitate, cei mai mulţi dintre noi nu acordăm atenţia cuvenită vitaminelor şi mineralelor care o susţin.
Potrivit specialiştilor, între 10 şi 20% dintre femeile care îşi doresc să rămână însărcinate nu vor reuşi în primul an de încercări. Un posibil vinovat este deficitul nutriţional, cauzat fie de lipsa sau prezenţa redusă a anumitor alimente din dietă, fie de anumite afecţiuni care împiedică absorbţia optimă a substanţelor nutritive.
Alimentele consumate sunt importante pentru întregul organism, inclusiv pentru fertilitate. Organismul îşi procură vitaminele şi mineralele necesare din dietă, dar la fel de bine se poate apela şi la suplimentele alimentare, însă la recomandarea specialistului. Iată care sunt vitaminele şi mineralele care sprijină fertilitatea şi pe care le puteţi procura fie printr-o dietă echilibrată, fie cu ajutorul suplimentelor alimentare, acolo unde există carenţe.
Vitaminele B
Vitaminele B includ B3 (niacina), B6 (piridoxina), B9 (acidul folic) şi B12 (cobalamina). Toate joacă un rol important în formarea şi funcţionarea normală a celulelor roşii. În plus, funcţionarea nervilor şi energia celulară sunt dependente de nivelul de vitamine B. Atunci când vine vorba despre fertilitate, B6 şi B9 sunt cele mai importante. B9 este esenţială atât pentru fertilitate, cât şi pentru dezvoltarea normală a fătului. Majoritatea vitaminelor conţin şi acid folic. În cazul femeilor, deficitul de acid folic poate duce la apariţia ovulaţiilor neregulate. În cazul bărbaţilor, acesta poate favoriza calitatea scăzută a spermatozoizilor. În cazul ambelor sexe, suplimentarea dietei cu acid folic îmbunătăţeşte fertilitatea.
Vitamina C
Această vitamină ajută la menţinerea sănătăţii ţesuturilor, vindecarea rănilor şi funcţionarea normală a sistemului imunitar. De asemenea, vitamina C este un puternic antioxidant. Proprietatea antioxidantă joacă un rol important în fertilitate. Reduce impactul negativ al radicalilor liberi, scăzând distrugerea celulară la nivelul organismului. Combinată adesea cu vitamina E, îmbunătăţeşte calitatea spermei şi previne afectarea ADN-ului.
Calciul
Joacă un rol important nu doar pentru sănătatea oaselor, ci şi pentru funcţionarea corectă a inimii, muşchilor, nervilor şi echilibrului hormonal. Femeile cu o dietă bogată în lactate au, aparent, un risc mai mic de endometrioză şi probleme legate de ovulaţie.
Vitamina D
Sursa principală este expunerea la soare. Nivelul scăzut de vitamina D este asociat cu infertilitate, probleme ale ovulaţiei şi creşterea riscului de endometrioză. Atât sistemul reproductiv feminin, cât şi cel masculin conţin receptori pentru vitamina D, ceea ce indică necesitatea ei pentru fertilitate.
Coenzima Q10
Este un antioxidant necesar pentru metabolismul şi funcţionarea celulelor implicate în producerea energiei. Q10 poate îmbunătăţi calitatea spermei. Bărbaţii cu un nivel crescut de Q10 au o motilitate mai bună a spermatozoizilor.
Fertilitatea şi vârsta: cât de târziu este prea târziu
Fierul
Este necesar pentru formarea şi funcţionarea globulelor roşii. Deficitul de fier poate duce la anemie şi, prin urmare, la infertilitate.
Seleniul
Seleniul este extrem de important pentru funcţionarea glandei tiroide, sinteza ADN-ului şi reproducere. Cele mai bogate alimente în seleniu sunt nucile braziliene, tonul, sardinele şi creveţii.
Mineral esențial, zincul este mai mult decât vital
Zincul
Este implicat în mai multe procese din organism, inclusiv în imunitate, dezvoltare şi creştere, dar şi în fertilitate. Deficitul de zinc este asociat cu o calitate scăzută a spermatozoizilor.