Vitamina D – rol și funcții în organism

Vitamina D face parte din complexul vitaminelor liposolubile, adică solubile în grăsimi, alături de vitaminele A, E și K. Tocmai din acest motiv, se recomandă ca vitamina D să fie administrată după o masă mai bogată în grăsimi, pentru a se asigura absorbția optimă și biodisponibiltiatea maximă a acesteia. Numită și „vitamina soarelui”, deoarece este biosintetizată la nivelul pielii expuse la radiațiile UV, vitamina D este absolut esențială pentru a asigura homeostazia calciului seric (concentrația în limite normale), așadar pentru a susține sănătatea și integritatea musculo-scheletică. Totuși, vitamina D îndeplinește și alte funcții absolut esențiale în organismul uman.

În ultimii ani, această vitamină a manifestat un interes tot mai pronunțat în domeniul medical. Oamenii de știință au adunat dovezi compleșitoare care indică faptul că deficitul chiar și relativ de vitamină D are impact nu doar asupra sistemului musculo-scheletic, ci susține și dezvoltarea și progresia mai multor boli, inclusiv cele cardiovasculare, metabolice (diabetul), autoimune și chiar cancerul. Drept urmare, s-a concluzionat că această vitamină are o activitate pleiotropă și variată, care nu se limitează doar la asigurarea homeostaziei calciului. În cele ce urmează, vom prezenta pe larg mai multe aspecte privitoare la rolurile și funcțiile îndeplinite de vitamina D.

Ce este și cum se formează vitamina D?

Vitamina D este considerată a fi un „hormon” datorită activității sale biologice. Necesarul zilnic poate fi asigurat atât prin aport exogen (alimente sau suplimente), cât și prin biosinteza la nivel de piele, prin expunere la soare. Radiația ultravioletă B (UVB) acționează prin transformarea 7-dehidrocolesterolului din piele în previtamină D. Previtamina D, ulterior, trece printr-un așa-zis proces chimic de izomerizare sub acțiune termică, fiind transformată în vitamina D. Totuși, lucrurile nu se opresc în acest punct. Vitamina D sintetizată la nivelul pielii sau de proveniență alimentară va fi metabolizată, la nivel hepatic, în 25-hidroxivitamina D, dozată în laboratoare.

La nivel renal, 25-hidroxivitamina D va fi transformată în forma sa biologic activă, adică 1.25-dihidroxivitamina D. Această transformare este atent reglată prin acțiune hormonală și dictată de nivelurile de calciu și fosfor din organism. Forma activă a vitaminei D se leagă de receptorul hormonal al acesteia, prezent la nivelul nucleului unei celule. Vitamina stimulează absorbția la nivel intestinal a calciului și fosfor. Spre exemplu, s-a observat că în absența vitaminei D, scade semnificativ absorbția calciului și fosforului alimentar (15%, respectiv 60%). Atunci când este prezentă, capacitatea de absorbție crește până la 40% (calciu), respectiv 80% (fosfor).

La nivel renal, 1,25-dihidroxivitamina D promovează reabsorbția calciului. În afara asigurării metabolismului calciului, această vitamină îndeplinește și alte funcții. De exemplu, receptorul pentru vitamina D se găsește și în intestinul subțire, la nivelul colonului, în limfocitele B și cele T implicate în imunitate, în creier, piele și celulele mononucleare. Astfel, vitamina D stimulează producția de insulină, modulează activitatea limfocitelor B și T (fiind, așadar, implicată într-un răspuns imun puternic), previne bolile inflamatorii intestinale și îmbunătățește sănătatea inimii. 1.25-dihidroxivitamina D este foarte utilă, spre exemplu, și în tratamentul psoriazisului cronic.

Vitamina D – roluri și funcții în organism

Înainte de toate, este de menționat faptul că principala funcție a vitaminei, mai ales în forma sa hormonală (calcitriol sau 1,25-dihidroxivitamina D) este de a asigura homeostazia calciului și fosforului (prin creșterea nivelurilor plasmatice ale acestora). Calciul și fosforul sunt esențiale pentru a asigura mineralizarea osoasă, pentru buna funcționare a joncțiunii neuromusculare, cu implicații în procesul de vasodilatație, transmitere nervoasă și secreție hormonală. Acționează printr-o gamă variată de mecanisme, însă toate duc, în cele din urmă, la restabilirea nivelurilor fiziologice, normale, de calciu și fosfor, asigurând astfel integritatea musculo-scheletică.

Cu toate acestea, vitamina D îndeplinește și alte funcții, chiar dacă nu sunt primordiale. Acesta este și motivul pentru care numeroase studii și-au îndreptat atenția asupra eventualelor beneficii pe care această vitamină le-ar avea și care, de-a lungul timpului, au fost trecute cu vederea. De menționat este și faptul că, în general, multe studii demonstrează faptul că, într-adevăr, această vitamină are un potențial terapeutic extraordinar, însă trebuie avuți în vedere mai mulți factori care definesc, în cele din urmă, promovarea și asigurarea sănătății unei persoane. Astfel, această vitamină D, pe lângă funcțiile fiziologice evidente, mai este implicată și în:

Susținerea și promovarea răspunsului imunitar

• Vitamina D reduce biosinteza de citokine proinflamatorii;
• Are activitate antimicrobiană (antibacteriană, antiparazitară, antifungică și antivirală);
• Promovează chemotaxia (identificarea mult mai rapidă a agentului patogen de către celulele implicate în răspunsul imun al organismului);
• Promovează apoptoza (moartea celulară programată) a celulelor infectate.

Susținerea sănătății inimii și tratamentului bolilor cardiovasculare

• Are activitate inhibitorie asupra sistemului renină-angiotensină (acționând fidel asemănător cu medicamentele utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale, de exemplu);
• Reduce absorbția acizilor grași și promovează activitatea lipoproteinlipazei (LPL), enzimă implicată în metabolizarea trigliceridelor;
• Inhibă proliferarea celulelor musculare netede și calcificarea vasculară, împiedicând astfel formarea plăcilor de aterom și apariția aterosclerozei;
• Reduce stresul oxidativ, inflamația cronică, trombogeneza (formarea cheagurilor de sânge);
• Susține hemodinamica normală, vitamina D putând fi benefică și în tratarea hipertensiunii;
• Stimulează producția oxidului nitric (la nivelul tunicii interne a vaselor de sânge, compusul acesta acționează prin vasodilatație și, astfel, scăderea tensiunii arteriale);
• Administrarea de vitamină D scade nivelul total de colesterol, trigliceride, și îmbunătățește în mod semnificativ nivelul de HDL-colesterol („colesterolul bun”).

Profilaxia și prevenția cancerului

• Inhibă proliferarea (înmulțirea) celulară anormală și haotică;
• Vitamina D inhibă angiogeneza, adică formarea vaselor de sânge la nivelul masei tumorale;
• Inhibă și scade riscul de metastazare a cancerului.

Diabetul de tip 2

• Vitamina D ar putea modula creșterea și diferențierea celulelor β-pancreatice, secretoare de insulină (principalul hormon hipoglicemiant al organismului), susținând astfel gestionarea eficientă a hiperglicemiei;
• Îmbunătățește secreția de insulină;
• Vitamina D îmbunătățește expresia receptorilor pentru insulină;
• Îmbunătățește transportul glucozei mediat prin acțiunea insulinei;
• Îmbunătățește sensibilitatea la insulină.

Funcția neuroprotectivă a vitaminei D

• Reglează concentrația factorilor neurotrofici și creșterea și diferențierea nervilor;
• Rol protector împotriva citotoxicității induse de diferiți compuși toxici, inclusiv de speciile reactive de oxigen și azot;
• Reduce stresul oxidativ, una dintre principalele cauze ale bolilor neurodegenerative.

Necesarul zilnic de vitamina D și valorile normale ale 25-hidroxivitaminei D

Necesarul zilnic de vitamină D variază în funcție de vârstă și ar trebui dictat, de asemenea, de concentrațiile de 25-hidroxivitamina D:

În cazul unui deficit diagnosticat, se recomandă încărcarea cu vitamină D în vederea asigurării că nivelurile optime de 25-hidroxivitamina D sunt atinse rapid. Ulterior, se poate respecta doza de întreținere recomandată (necesarul zilnic). Când concentrația de 25-hidroxivitamina D este în limitele considerate normale, nu este necesară supraîncărcarea cu vitamină, ci este necesară doar respectarea dozei zilnice recomandate. Nivelurile circulante ale 25-hidroxivitaminei D ar trebui analizate la 3 și 9 luni de la începerea tratamentului, pentru a se verifica dacă acesta s-a dovedit eficient și, implicit, au fost atinse concentrațiile optime ale acestei forme vitaminice.

Intoxicația cu vitamina D este extrem de rară, extrem de puține cazuri fiind raportate. Nu există nicio posibilitate ca intoxicația cu vitamină D să aibă loc prin expunere prelungită la soare, asta fiindcă pielea distruge excesul acestei vitamine. Singura modalitate prin care o persoană poate ajunge să se intoxice cu vitamina D îl reprezintă ingestia în doze extrem de mari, însă pentru o perioadă lungă de timp. Concentrațiile de peste 150 ng/mL (325 nmol/L) pot duce la intoxicație și la apariția simptomelor asociate hipercalcemiei. Dintre acestea, amintim constipația, poliuria și polidipsia, confuzia mentală și lipsa capacității de concentrare.

foto: shutterstock.com