Vitamina D este supranumita si vitamina antirahitica, deoarece istoria acesteia se leaga de celebra boala, rahitismul, caracterizata prin multiple deformari osoase.
Vitamina D este liposolubila (solubila in grasimi) si termostabila (rezistenta la temperaturi ridicate), responsabila de mentinerea nivelului normal de calciu si fosfor in organism. Vitamina D se gaseste sub mai multe forme, cele mai cunoscute si mai active in organism fiind vitamina D2 (ergocalciferolul) si vitamina D3 (colecalciferolul).
Care este rolul vitaminei D in organism?
- Vitamina D intervine in procesul de osificare prin: stimularea absorbtiei intestinale a calciului si fosforului, asigurarea fixarii osoase a calciului si fosforului, rezultand o mineralizare osoasa corecta si, la nivel renal, creste reabsorbtia tubulara de calciu;
- Intervine in mentinerea unei danturi sanatoase;
- Previne aparitia rahitismului, osteoporozei si fracturilor;
- Asigura o functie neuromusculara normala;
- Are rol in reglarea ritmului cardiac;
- Stimuleaza activitatea sistemului imunitar;
- Potenteaza functiile pe care le exercita vitamina A si C in organism;
- Contribuie la prevenirea unor boli autoimune ca: artrita reumatoida, scleroza in placi si bolile inflamatorii intestinale;
- Ultimele studii au demonstrat rolul pe care vitamina D il joaca in prevenirea cancerului de colon, de san si de prostata (vitamina D inhiba diferentierea celulelor neoplazice). Are efect antioxidant.
De cata vitamina D avem nevoie zilnic?
- Adulti: 800 UI (unitati internationale)/zi;
- Persoanele in varsta (peste 65 de ani): 1200 UI/zi;
- Femeile insarcinate sau care alapteaza: 800 UI/zi in lunile de vara ori 1600 UI/zi in lunile de iarna;
- Copii: 400 UI/zi.
20% din vitamina D provine din alimentatie, restul de 80%, din transformarea 7- dehidrocolesterolului (precursor al colesterolului) in vitamina D3, transformare ce are loc in urma expunerii pielii la razele ultraviolete. Astfel, expunerea la soare a bratelor, spatelui, fetei si picioarelor 10-15 minute, de 2-3 ori pe saptamana, este considerata suficienta pentru a sintetiza o cantitate adecvata de vitamina D.
Cand se impune suplimentarea vitaminei D?
In cazul in care anotimpul (din octombrie pana in martie) si conditiile climaterice sunt nefavorabile, riscul de hipovitaminoza D creste, fiind necesara suplimentarea acesteia. Alte situatii ce impun administrarea de vitamina D sunt: rahitismul, osteomalacia, osteoporoza, femeile gravide sau care alapteaza, fragilitatea osoasa sau dentara, dar si fracturile in cazul pacientilor varstnici.
Vitamina D se gaseste cu precadere in uleiurile de peste, peste (somon, pastrav, ton, hering, macrou), ciuperci, galbenus, produse lactate.
Osteomalacia si rahitismul, cauze ale deficitului de vitamina D
Lipsa vitaminei D in organism declanseaza o serie de afectiuni ce au consecinte serioase atat la adulti (osteomalacie), cat si la copii (rahitism). Osteomalacia este caracterizata printr-o mineralizare osoasa deficitara, manifestata prin dureri si deformari osoase importante. Lipsa vitaminei D in organism declanseaza o serie de afectiuni ce au consecinte serioase atat la adulti (osteomalacie), cat si la copii (rahitism). Osteomalacia este caracterizata printr-o mineralizare osoasa deficitara, manifestata prin dureri si deformari osoase importante. La copil, carenta in vitamina D determina rahitismul sau calcificarea defectuoasa a oaselor, cu deformari la acest nivel. Atat osteomalacia, cat si rahitismul pot fi corectate in urma administrarii acestei vitamine si a calciului, la care se adauga regimul alimentar corect si expunerea la radiatiile solare.
Expunerea slaba la soare duce la hipovitaminoza D
O cauza frecventa de hipovitaminoza D este expunerea slaba la radiatiile ultraviolete, acest caz fiind des intalnit in lunile de toamna-iarna si in zonele geografice care nu permit o expunere eficienta si de durata. De asemenea, persoanele cu pielea mai inchisa la culoare au nevoie de o expunere la soare mai indelungata fata de cei a caror piele este normal pigmentata, pentru a fabrica o cantitate suficienta de vitamina D.
Absorbtia si sintetizarea vitaminei D scad odata cu varsta
Capacitatea organismului de a absorbi si de a sintetiza vitamina D scade cu varsta, explicandu-se astfel incidenta crescuta a osteoporozei printre varstnici. Totodata, exista unele boli ce afecteaza capacitatea de absorbtie intestinala (boala celiaca, mucoviscidoza, bolile inflamatorii intestinale), cu implicatii asupra metabolismului calciului si al fosforului, determinand in final carenta vitaminei D. Litiaza renala, sarcoidoza si hipercalcemia sunt situatii ce contraindica administrarea vitaminei D. In cazul in care este necesara administrarea acestei vitamine, este bine sa va adresati medicului pentru stabilirea dozei corecte in functie de varsta si de patologiile existente.
Dr. Alin Popescu,
Medic specialist medicina sportiva,