Revista care te menține sănătos

Vitamine și minerale

Vitamina B6: beneficii, deficit, surse alimentare, suplimentele cu B6

Andrei Cioată; Surse: ncbi.nlm.nih.gov, ods.od.nih.gov, medlineplus.gov, sciencedirect.com
15 noiembrie 2024
Share
Vitamina B6: beneficii, deficit, surse alimentare, suplimentele cu B6

Vitamina B6, cunoscută și sub denumirea de piridoxină, este o vitamină hidrosolubilă (solubilă în apă) care îndeplinește o gamă variată de funcții în organism. Spre exemplu este implicată în metabolismul proteinelor, biosinteza neurotransmițătorilor și susținerea sistemului imunitar.

În mod normal, o dietă echilibrată și adecvată asigură, de regulă, necesarul zilnic de vitamină B6. Totuși, în unele cazuri – diete restrictive, anumite patologii gastrointestinale – riscul de a avea un deficit al acestei vitamine este relativ crescut. Simptomele lipsei de vitamină B6 sunt foarte diverse și, de foarte multe ori, pot fi asociate cu diferite alte patologii, îngreunând diagnosticul.

Vitamina B6 – beneficii și funcții

Vitamina B6 face parte din complexul de vitamine B și există în trei forme active: piridoxamină (PM), piridoxină (PN) și piridoxal (PL). Toate aceste forme sunt convertite în coenzima activă, numită piridoxal-5-fosfat (PLP), care este implicată în peste 100 de reacții enzimatice esențiale. Una dintre funcțiile primare ale PLP este de a participa la metabolismul aminoacizilor, în cadrul căruia se sintetizează proteine și neurotransmițători. Vitamina B6 acționează și drept coenzimă, implicată în sinteza hemoglobinei – proteina care transportă oxigenul în sânge. Mai joacă roluri și în formarea neurotransmițătorilor serotonină, dopamină și GABA (acidul γ-aminobutiric).

De exemplu, serotonina joacă un rol important în reglarea stării de spirit, iar dopamina este un neurotransmițător implicat în stimularea mentală. Acidul γ-aminobutiric are efectul generalizat de calmare a sistemului nervos. Piridoxina are rol și în reglarea nivelului de homocisteină. Este cunoscut faptul că nivelurile crescut de homocisteină sunt asociate cu un risc semnificativ mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare. Vitamina B6, împreună cu vitamina B12 și acidul folic (vitamina B9) ajută la menținerea homocisteinemiei (nivel de homocisteină) în limite normale. De asemenea, asigurarea unui aport zilnic adecvat de vitamină B6 are și alte beneficii precum:

Susține sănătatea cognitivă și îmbunătățește dispoziția

După cum s-a menționat, unul dintre cele mai importante roluri ale vitaminei B6 este implicarea sa în biosinteza neurotransmițătorilor. Serotonina, care reglează starea de spirit și emoțiile, dar și GABA care are efet calmant asupra sistemului nervos, necesită vitamină B6 pentru biosinteză în organism. Așadar, în ceea ce privește pentru ce este bună vitamina B6, suplimentarea zilnică poate ajuta foarte mult la ameliorarea depresiei, anxietății și tulburărilor de dispoziție. Datorită acestor efecte, mai este folosită și pentru a ameliora grețurile (în special cele asociate sarcinii).

Ajută la prevenirea anemiei

Vitamina B6 este implicată și în biosinteza hemoglobinei, proteină care transportul oxigenul în sângele mamiferelor. Deficitul de vitamină B6 poate duce la o formă de anemie care se prezintă cu stări de oboseală, slăbiciune, cauzată de incapacitatea hemoglobinei de a transporta suficient oxigen spre țesuturi (anemie microcitară).

vitamina B6, probleme cardiovasculare

Reduce riscul de boli cardiovasculare

Prin reglarea nivelurilor de homocisteină din sânge, vitamina B6 ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare. Homocisteina este un aminoacid care, în concentrații ridicate, poate duce la deteriorarea pereților vaselor de sânge, favorizând depunerea plăcilor de aterom. Depunerea plăcilor de aterom reprezintă principala modificare patologică asociată aterosclerozei. Mai mult decât atât, ateroscleroza crește riscul de evenimente cardiovasculare, cum ar fi infarctul și AVC-ul (accidentul vascular cerebral). Homocisteinemia este o analiză de sânge pe care majoritatea persoanelor o trec cu vederea, deși are o relevanță clinică deosebit de importantă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Assista Tensiometru de braţ. Dispozitivul permite stocarea automată a datelor de măsurare (inclusiv ora, data, tensiunea arterială şi pulsul) şi poate stoca 99×2 înregistrări.

Îmbunătățește imunitatea și nivelul de energie

Vitamina B6 este implicată, de asemenea, și în funcționarea normală a sistemului imunitar. Sub formă de cofactor enzimatic, este implicată în biosinteza anticorpilor și integritatea limfocitelor (celule albe), care apără organismul împotriva agenților patogeni. Fiind implicată în procesele de catabolism (cu producere de energie) ale proteinelor și glucidelor, asigură o funcționare cât a metabolismului energetic al organismului.

Necesarul zilnic de vitamină B6

Necesarul zilnic de vitamină B6 variază în funcție de vârstă și sex, după cum urmează:

VârstăSex masculinSex femininSarcinăLactație
0-6 luni0,1 miligrame0,1 miligrame
7-12 luni0,3 miligrame0,3 miligrame
1-3 ani0,5 miligrame0,5 miligrame
4-8 ani0,6 miligrame0,6 miligrame
9-13 ani1 miligram1 miligram
14-18 ani1,3 miligrame1,2 miligrame1,9 miligrame2 miligrame
19-50 ani1,3 miligrame1,3 miligrame1,9 miligrame2 miligrame
Peste 50 ani1,7 miligrame1,5 miligrame

Necesarul zilnic pentru sugarii alăptați la sân este asigurat prin laptele matern. În unele cazuri, necesarul zilnic de vitamină B6 poate fi ușor mai crescut, în special în contextul unor afecțiuni.

Deficitul de vitamină B6 – simptome și implicații pentru sănătate

Deficitul de vitamină B6, ca urmare a faptului că acest compus este implicat într-o gamă foarte variată de procese, are un impact răsunător asupra stării de sănătate. Chiar dacă deficitul acestei vitamine este relativ rar, poate să apară în anumite circumstanțe, cum ar fi dietele dezechilibrate și anumite afecțiuni, precum și în cadrul utilizării pe termen lung a anumitor medicamente. De exemplu, deficitul de vitamină B6 este mult mai frecvent la:

  • persoanele cu afecțiuni renale, boli autoimune;
  • la persoanele cu alcoolism;
  • la persoanele are urmează tratament cu izoniazidă, cicloserină, acil valproic, fenitoină sau carbamazepină, pirimidonă, hidralazină, teofilină.

Aportul inadecvat reprezintă o cauză rară a hipovitaminozei. Simptomele asociate pot include:

  • oboseală și slăbiciune generalizată;
  • iritabilitate și depresie, tulburări de dispoziție și anxietate;
  • confuzie mentală, probleme cognitive, dificultăți de concentrare, ceață mentală;
  • iritații ale pielii și dermatită (în special dermatita seboreică);
  • carii dentare, glosită (inflamația limbii).

Pe termen lung, deficitul de vitamină B6 poate duce la probleme mult mai severe, cum ar fi:

  • anemie microcitară;
  • probleme nervoase: convulsii epileptiforme, neuropatie periferică (senzație de amorțeală și furnicături, slăbiciune musculară), anomalii electroencefalografice;
  • boli cardiovasculare, ateroscleroză.

Simptomele sunt destul de nespecifice, motiv pentru care deficitul poate fi destul de dificil de diagnosticat clinic.

vitamina B6 surse alimentare

Surse alimentare de vitamină B6

Piridoxina se găsește într-o varietate de alimente, de origine vegetală și animală. În mod uzual, o persoană cu dietă echilibrată își asigură aportul zilnic necesar al acestei vitamine. Surse foarte benefice de piridoxină sunt:

  • carnea: pui, curcan, vită, organe (ficat, rinichi);
  • peștele: somon, ton și macrou;
  • legume: cartofi, spanac, morcovi, fasole verde:
  • fructe cu vitamina B6: banane, avocado, pepene galben;
  • cereale integrale: orez brun, ovăz și alte cereale fortificate;
  • nuci și semințe: alune, floarea-soarelui, fistic.

Introduse în dieta zilnică, acestea asigură un aport adecvat de piridoxină în organism.

Suplimentele cu vitamină B6

Suplimentele cu vitamina B6 pot fi necesare în anumite situații, mai ales în cazul în care vorbim despre un deficit confirmat, diete restrictive sau afecțiuni medicale care pot interfera, eventual, cu absorbția acestei vitamine. Situațiile în care aportul alimentar ar putea fi deficitar și în care ar fi necesare suplimentele sunt următoarele:

  • deficit diagnosticat de piridoxină;
  • tulburări metabolice sau de malabsorbție: boală celiacă, sindromul de colon iritabil, boala Crohn, nutriție parenterală totală;
  • starea de graviditate, pentru a trata grețurile asociate care nu răspund la alte tratamente, dar și pentru a susține dezvoltarea normală a fătului (la recomandările medicului specialist);
  • utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente, cum ar fi contraceptivele orale, însă și anumite antidepresive.

Vitamina B6 – dozare, efecte secundare, contraindicații

Deși piridoxina este considerată sigură în dozele recomandate, administrarea unor doze foarte mari poate duce la intoxicație cu vitamina B6, care se prezintă cu leziuni nervoase și neuropatie periferică. De asemenea, la bărbați se poate ajunge la atrofie testiculară și reducerea mobilității spermatozoizilor. Contraindicațiile sunt reprezentate, în principal, de hipervitaminoza B6. Este necesar a fi avut în vedere faptul că administrarea concomitentă de anticonvulsivante (fenitoină și fenobarbital) și piridoxină reduce eficiența medicamentelor anticonvulsivante. De asemenea, vitamina interferează cu activitatea levodopei (se recomandă combinația levodopa/carbidopa).

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.