Revista care te menține sănătos

Cuplu și sex

Viata sexuala sanatoasa chiar si dupa instalarea menopauzei. Se poate!

15 mai 2024
Share

Atunci cand menopauza se instaleaza in viata unei femei, poate aduce cu sine o varietate de probleme sexuale. Insa nu este cazul sa disperati, pentru ca exista solutii care va pot ajuta sa va bucurati la maximum de placerile intime, indiferent de varsta.

Scaderea nivelului de hormoni feminini, uscarea mucoasei vaginale, modificarile corporale, depresia si efectele anumitor medicamente destinate afectiunilor aparute odata cu varsta pot scadea stima de sine si libidoul unei femei.

Actul sexual dureros, ameliorat prin folosirea lubrifiantilor

Un sondaj scoate la iveala ca 84% din totalul femeilor aflate la menopauza considera sexul un act dureros. Din acest motiv, circa 70% dintre acestea au probleme in cuplu, urmate de scene de gelozie si frustrari. Specialistii recomanda femeilor sa-si invinga temerile si timiditatea si sa caute ajutor, deoarece exista solutii pentru a depasi cu brio aceste momente.

Exista o varietate de metode prin care se poate trata uscaciunea vaginala, imbunatatind astfel actul sexual: puteti opta pentru lubrifianti pe baza de apa, care nu prezinta niciun risc asupra sanatatii sau puteti urma tratamente hormonale pe baza de creme cu estrogeni, ovule sau inele vaginale cu eliberare de estrogen care va pot readuce pofta de a face sex, daca sunteti in primii ani de menopauza.

De asemenea, incercati, pe cat posibil, sa evitati spalarea zonei intime cu uleiuri de baie, sapunuri si geluri de dus care pot deregla pH-ul vaginal natural, cauzand uscarea vaginului si favorizand aparitia infectiilor.

Miscarea si dieta echilibrata, secretul cresterii libidoului

Libidoul scazut este o urmare a scaderii dramatice de estrogen, progesteron si testosteron din organism in timpul menopauzei. Fiecare dintre acesti hormoni au un rol bine definit in stabilirea dorintei sexuale. Estrogenul asigura o sensibilitate a zonei intime in timpul actului sexual, progesteronul mentine „flacara” aprinsa, iar testosteronul, hormon sexual masculin, creste pofta de a face sex si lubrifiaza vaginul.

Potrivit specialistilor americani de la Food and Drug Administration (FDA), o dieta sanatoasa si un program de exercitii fizice regulate pot regla nivelul acestor hormoni mai bine decat orice alt afrodiziac. O stare emotionala buna si stimularea erotica a imaginatiei sunt la fel de importante pentru o viata sexuala implinita. Nu degeaba se spune ca cel mai important organ sexual se afla intre urechi. De cele mai multe ori, aceste dificultati sunt temporare si pot fi rezolvate prin discutii sincere cu persoana iubita si intelegere de ambele parti.

Sa nu uitam nici de alimentele cu efect afrodiziac…

Traditia utilizarii alimentelor in tratarea problemelor legate de viata intima este folosita din cele mai vechi timpuri. Insasi denumirea de afrodiziac provine de la numele zeitei grecesti a dragostei, dorintei si frumusetii, Afrodita. De la ciocolata la ansoa (peste sarat), exista multe teorii despre astfel de alimente care ar creste apetitul sexual, insa putine dovezi stiintifice le si confirma.

Cum totusi nu iese fum fara foc, exista si un sambure de adevar ce sta la baza acestor mituri: atunci cand cineva consuma alimente cu presupus efect afrodiziac, acea persoana va experimenta un fenomen mai degraba psihologic decat fiziologic, creand in sinea sa o imagine pozitiva a rezultatului, fapt ce poate duce chiar la indeplinirea scopului, si anume un act sexual desavarsit.

Paula Rotaru

Sursa: www.nhs.uk

#tags   \   , , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.