Revista care te menține sănătos

Alergii și intoleranțe

Viaţa prinde culoare… fără alergii oculare!

Dr. Cristina Nicolae, medic specialist oftalmologie, Hyperclinica MedLife Favorit
30 septembrie 2022
Share
Viaţa prinde culoare… fără alergii oculare!

Înroşire, mâncărime, usturime sau lăcrimare sunt doar câteva moduri în care se manifestă alergiile oculare. Sezoniere sau perene, acestea pot afecta pe oricine, iar cea mai sigură cale de a le controla o reprezintă descoperirea factorului care le declanşează (alergenul).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena picăturile oculare Oftapic Allergy, care au acţiune calmantă şi reconfortantă pentru ochi roşii şi iritaţi, cu efect calmant în cazul alergiile oculare.

Alergiile oculare reprezintă o reacţie inflamatorie a ţesuturilor de la nivelul ochiului, ca răspuns la diverşi alergeni. Acestea pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă. Manifestările pot fi asimptomatice (se depistează ocazional, la controlul oftalmologic), poate apărea un uşor disconfort (uşoară mâncărime, usturime, ochi umezi, pleoape mai iritate), însă în cazurile severe poate fi afectată vederea.

Alergiile oculare pot fi şi de sine stătătoare, dar, adesea, apar în asociere cu rinitele alergice, sinuzitele, cu bolile sistemice precum diverse eczeme sau chiar astm. Atunci când ochii intră în contact cu un alergen se eliberează histamină, iar substanţa poate provoca o serie de simptome. Este foarte important să mergeţi la medic pentru ajutor de specialitate.

alergiile oculare

Tipuri de alergii oculare

  1. Alergiile sezoniere – apar primăvara şi toamna, ca reacţie la încărcătura mare de polen şi la alte particule vegetale din aer (când înfloresc pomii, florile, sau toamna, când se scutură).
  2. Alergiile perene – asemănătoare cu cele sezoniere, dar durează tot anul.
  3. Conjunctivita papilară gigantă – apare frecvent la purtătorii de lentile de contact.
  4. Keratoconjunctivita vernală – afectează persoanele tinere, care locuiesc în zone cu climă caldă şi uscată, cauzând producţie densă de mucus, roşeaţă pronunţată şi prurit (mâncărime) intens.
  5. Keratoconjunctivitele atopice – sunt asociate cu alergii sistemice, teren atopic şi pot fi severe.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena VizualMax, supliment alimentar ce ajută la menţinerea sănătăţii ochilor şi la îmbunătăţirea vederii. Conţine acizi graşi Omega-3, vitaminele A, B2, C şi E şi un complex de minerale.

alergiile oculare, mâncărime, antihistaminice, usturime, lăcrimare, alergeni,

Cum se produc alergiile oculare?

Alergiile apar în urma expunerii persoanelor susceptibile, sensibile la diverşi alergeni precum polen, praf, acarieni, ambrozie (dar şi alte plante sau copaci, cum ar fi plopul), la părul animalelor, la detergenţi, parfumuri. O categorie aparte, în cazul femeilor, o reprezintă fardurile, cremele, produsele cosmetice, care pot produce în general blefaroconjuncticvite şi dermatite de contact.

8 tipuri de alergii care interacţionează

Simptomele alergiilor oculare

Manifestările alergiilor oculare includ înroşirea ochilor, prurit (mâncărime), fotofobie (hipersensibilitatea ochilor la lumină), usturime, lăcrimare, senzaţie de arsură, inflamare şi înroşire a pleoapelor, inflamarea conjunctivei, vedere tulbure, nas înfundat, strănut. Este foarte important să nu vă duceţi mâinile la ochi şi să încercaţi, pe cât posibil, să nu vă frecaţi, deoarece acest lucru va exacerba simptomele.

alergiile oculare, mâncărime, antihistaminice, usturime, lăcrimare, alergeni,

Diagnostic şi tratament

Diagnosticul se stabileşte în urma unui examen oftalmologic complet, prin examinarea suprafeţei oculare la biomicroscop. În urma examinării, specialistul va prescrie un tratament personalizat şi corect. Trebuie ştiut, însă, că cel mai important aspect este identificarea alergenului ce a cauzat afecţiunea şi evitarea expunerii la acesta pe viitor.

Alergiile oculare se tratează, de obicei, cu antihistaminice, decongestionante, steroizi, injecţii, picături de ochi. Totuşi, până reuşiţi să ajungeţi la medic, puteţi folosi lacrimi artificiale şi comprese reci pentru a reduce disconfortul.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.