După aproape patru ani și jumătate de la începutul pandemiei de coronavirus, teama unei noi epidemii a învăluit mapamondul. Mpox sau variola maimuței a fost declarată urgență de sănătate publică globală de către specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății (OM). Infecția a primit cel mai ridicat nivel de alertă internațională pentru a doua oară ultimii doi ani. Boala s-a răspândit la nivel global în 2022, iar epicentrul său se află în Republica Democrată Congo. Noua tulpină a Mpox, cunoscută drept clada 1b, se transmite cu repeziciune.
Anul acesta au fost înregistrate deja peste 14.000 de cazuri de variola maimuței în Africa, iar 500 de pacienți au decedat din cauza complicațiilor cauzate de boală. Primul caz al tulpinii 1b înregistrat în afara Africii a fost confirmat, recent, de Suedia.
Ce este variola maimuței
Mpox (monkeypox) sau variola maimuței este o infecție virală cauzată de o specie de virus zoonotic ce aparține genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae. De la apariția sa până în prezent, au fost identifiate două tulpini: clada I (cu subcladele Ia și Ib) și clada II (cu subcladele IIa și IIb). În perioada 2022-2023, a fost identificat un focar global de variola maimuței, cauzat de tulpina clada IIb.
Variola maimuței – modalitate de transmitere
Experții atrag atenția că virusul variolei maimuței se transmite prin contact direct, precum atingere, contact sexual, sărut, îmbrățișare, strângere de mână și dialogul față în față cu o persoană infestată. De asemenea, virusul mai poate fi contractat prin atingerea obiectelor contaminate (spre exemplu, haine, telefon, mânere, suprafețe etc.)
Contractarea mpox în timpul sarcinii este, de asemenea, posibilă. Îmbolnăvirea este periculoasă pentru făt sau nou-născut și poate duce la pierderea sarcinii, moartea nou-născutului și complicații pentru mamă.
Transmiterea variolei maimuței de la animal infectat la om este posibilă prin mușcături, zgârieturi, în timpul activităților precum vânătoarea sau jupuirea, gătitul și consumarea cărnii. În prezent, specialiștii au nevoie de mai multe cercetări cu privire la modul în care variola maimuței se răspândește în timpul focarelor și în diferite condiții.
Persoanele cu variola maimuței (mpox) nu mai pot transmite boala abia în momentul când toate bășicile s-au vindecat complet și s-a format un nou strat de piele.
Copiii, gravidele și persoanele cu un sistem imunitar slăbit, inclusiv pacienții seropozitivi care nu-și gestionează adecvat boala, prezintă risc crescut de îmbolnăvire gravă și deces din cauza complicațiilor cauzate de variola maimuței.
Variola maimuței – semne și simptome
Variola maimuței prezintă semne și simptome care încep, de obicei, după o săptămână de la infestare, dar pot începe și la 1-21 de zile după expunere, în funcție de organismul pacientului. Manifestarile durează de obicei între două și patru săptămâni, însă pot dura și mai mult în cazul unui individ care are sistemul imunitar slăbit.
Cele mai întâlnite simptome sunt următoarele:
- erupții cutanate;
- febră;
- durere în gât;
- durere de cap;
- febră musculară;
- dureri de spate;
- ganglioni limfatici inflamați;
- lipsa energiei;
- proctită (umflarea rectului);
- disurie (usturime la urinare)
- durere sau dificultate la înghițire.
Variola maimuței, simptome grave
Din nefericire, există și cazuri extreme de îmbolnăvire cu virusul variolei maimuței, când pacienții se pot confrunta cu simptome grave:
- vezicule infectate cu bacterii cauzatoare de abcese;
- pneumonie;
- infecții ale corneei (ceea ce poate duce la pierderea vederii)
- vărsături și diaree care duc la deshidratare și chiar malnutriție;
- septicemie;
- encefalită;
- miocardită;
- balanită;
- uretrită.
În unele cazuri, variola maimuței poate fi chiar fatală.
Erupția cutanată cauzată de mpox se declanșează inițial pe față și se extinde treptat pe corp, până la nivelul extremităților. Poate începe și în alte părți ale corpului, spre exemplu în zona organului genital, dacă contractarea s-a făcut prin intermediul contactului sexual. Erupția se prezintă inițial sub forma unor răni plate, care ulterior se dezvoltă în vezicule cu lichid ce cauzează durere și/sau mâncărime. Pe măsură ce erupția se vindecă, leziunile se usucă, sunt acoperite de cruste pentru ca mai apoi să cadă treptat.
Numărul bășicilor variază de la persoană la persoană. Unii pacienți se pot confrunta cu câteva leziuni, alții pot avea sute de vezicule. Acestea pot apărea pe tot corpul, chiar și în zone precum palme, tălpi, gură sau anus.
Unii oameni pot fi infectați fără a prezenta simptome. Deși a fost raportat diagnosticul de mpox la un pacient asimptomatic, informațiile sunt încă limitate cu privire la cât de frecvente sunt astfel de cazuri.
Variola maimuței – metode de diagnostic
Diagnosticarea mpox poate fi dificilă, deoarece există și alte infecții sau afecțiuni cu manifestări similare. Este important ca variola maimuței să nu fie confundată cu varicela, rujeola, infecțiile bacteriene ale pielii, scabia, herpesul, sifilisul și alergiile asociate anumitor medicamente.
Un pacient cu mpox poate avea, în același timp, și o infecție cu transmitere sexuală, cum ar fi sifilisul.
De asemenea, un copil cu suspiciune de mpox poate avea, de fapt, varicelă.
De aceea, testarea este cea mai eficientă metodă de diagnosticare. Este esențială, deoarece pacienții au nevoie să primească îngrijire cât mai curând posibil, astfel încât să fie prevenite răspândirea în comunitate și cazurile de îmbonăvire greavă.
Testul de laborator necesar în vederea diagnosticării mpox este detectarea ADN-ului viral prin reacția în lanț a polimerazei (PCR). Probele necesare sunt prelevate prin tapotare direct din cruste sau din vezicule.
În absența leziunilor cutanate, testarea se poate face prin prelevarea de probe din gât sau anus.
Nu este indicată testarea sângelui. În cazul acestei analize de laborator, metodele de detectare a anticorpilor nu fac distincția între diferitele ortopoxvirusuri.
Variola maimuței – modalități de tratament
Scopul tratării infecției cu variola maimuței este de a îngriji erupția cutanată, de a gestiona disconfortul cauzat de aceasta și de a reduce riscul complicațiilor.
În cele mai multe cazuri, mpox este o boală care se ameliorează fără tratament. După un eventual diagnostic, medicul va monitoriza starea de sănătate a pacientului. Specialistul va încerca să amelioreze simptomele, să prevină deshidratarea pacientului și să administreze antibiotice pentru a trata posibilele infecții bacteriene secundare.
La ora actuală, nu există tratamente antivirale aprobate pentru variola maimuței. Cu toate acestea, în cazurile grave, medicul tot poate prescrie anumite medicamente. Acestea fac parte din cele aprobate pentru a trata infecții virale precum variola, însă cercetătorii trebuie să afle detalii suplimentare despre cât de bine funcționează în cazul mpox.
Pacientul poate face băi de șezut sau băi corporale cu apă caldă și bicarbonat de sodiu sau săruri Epsom pentru a calma disconfortul cauzat de vezicule. De asmenea, se poate clăti cu apă sărată pentru a calma leziunile din gură.
Nu este recomandat ca pacientul să-și spargă veziculele. Acest lucru nu doar că poate încetini vindecarea, dar poate răspândi erupția cutanată în alte părți ale corpului și duce, în cele din urmă, la infectare.
De asemenea, nu se vor rade sau epila zonele cu leziuni cutanate până când crustele nu se vor vindeca în totalitate.
Cum poate fi prevenită variola maimuței
Vaccinurile dezvoltate pentru variolă oferă protecție și împotriva mpox. Vaccinurile împotriva variolei maimuței sunt recomandate momentan doar indivizilor care au fost expuși sau celor care sunt susceptibili a fi expuși la infecție.
Pacienții cu risc mare de expunere la variola maimuței sunt următorii:
- indivizii care au fost în contact direct cu un pacient diagnosticat cu variola maimuței (mpox);
- personalul medical;
- persoanele care locuiesc în gospodărie cu o persoană bolnavă;
- indivizii care au avut contact sexual în ultimele două săptămână cu un pacient diagnosticat cu mpox;
- persoanele care au avut contact sexual în locuri publice sau cu mai mulți parteneri în ultimele șase luni.
Vaccinul poate fi administrat și după ce o persoană a fost în contact direct cu un pacient diagnosticat cu mpox. În astfel de cazuri, vaccinul trebuie să fie administrat la mai puțin de patru zile după contactul propriu-zis. Vaccinul poate fi administrat până la 14 zile dacă persoana nu a dezvoltat simptome asociate bolii.
Alte modalităţi de a preveni variola maimuței
Pe lângă vaccinare, mai există și alte modalități de a preveni îmbolnăvirea cu virusul variolei maimuței:
- evitați contactul cu animalele bolnave sau moarte;
- evitați contactul cu persoanele susceptibile a fi bolnave;
- evitați contactul cu cearșafurile, hainele și suprafețele contaminate;
- gătiți foarte bine orice bucată de carne alegeți să consumați;
- spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun;
- dezinfectați frecvent suprafețele de lucru de la serviciu;
- folosiți prezervativul în timpul actului sexual;
- portați mască în colectivitate și în mijloacele de transport în comun;
- contactați medicul pentru recomandări.
Pentru a preveni răspândirea infecției cu virusul variolei maimuței, pacienții ar trebui să se izoleze acasă sau, în cazuri grave, la spital, sub îndrumarea medicului. Izolarea se va face de la apariția primelor simptome ale bolii până când pielea va fi complet videcată de orice leziune.
Acoperirea leziunilor și purtarea unei măștii de protecție sunt de ajutor la prevenirea răspândirii bolii. Chiar și în cazul contactului sexual cu un partener stabil, utilizați prezervativul ca măsură de precauție timp de aproximativ trei luni după recuperarea completă. Prezervativul se va folosi la orice contact sexual în cazul în care nu aveți un partener stabil.
Știați că…
Virusul variolei maimuței a fost descoperit, în 1958, în Danemarca la maimuțele ținute captive pentru cercetările de laborator?
Primul caz de variola maimuței/mpox diagnosticat la om a fost raportat în 1970, în Republica Democrată Congo, la un băiețel în vârstă de nouă luni.
După eradicarea variolei, în 1980, și sfârșitul vaccinării împotriva variolei la nivel mondial, variola maimuței/mpox a început să apară consant în Africa Ventrală, de Est și de Vest. De atunci, variola maimuței a fost raportat sporadic în Africa Centrală și de Est (clada I) și Africa de Vest (clada II).
În 2003, a fost raportat un focar de mpox, clada II, în cazul animalelor sălbatice din SUA.
Din 2005 până în prezent, au fost raportate mii de cazuri, în fiecare an, în Republica Democratică Congo. Din 2017, variola maimuței a reapărut în Nigeria și continuă să se răspândească între cetățeni și turiști.
În mai 2022, un focar de mpox a apărut brusc și s-a răspândit rapid în Europa, America de Nord și America de Sud. Acest focar a afectat, în primul rând, indivizii homosexuali, bisexuali și cei care întrețineau raporturi sexuale cu mai mulți parteneri.
În 2022, au fost identificate focare de mpox, cauzate de clada I, în taberele de refugiați din Republica Sudan. Tot în același an, a fost raportată și o creștere a cazurilor de variola maimuței și a deceselor cauzate de boală, în Republica Democrată Congo.
În perioada ianuarie 2022 – august 2024, peste 120 de țări au raportat peste 100.000 de cazuri de variola maimuței/mpox.
Anul acesta, în România, nu au fost raportate cazuri de mpox. În 2022, au fost înregistrate, în țara noastră, 41 de cazuri de variola maimuței.
Foto: shutterstock.com
