Pe lângă faptul că sunt inestetice, varicele pot deveni și extrem de supărătoare. Dacă suferiți de varice trebuie să știți că vara, datorită creșterii temperaturii, boala se agravează. De aceea, cum sezonul estival este în toi, este foarte important să cunoaștem câteva metode de prevenire si tratament pentru varice.
Situate în majoritatea cazurilor la nivelul membrelor inferioare, varicele reprezintă dilatații patologice și permanente ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial. Varicele au culoarea albăstruie și se formează datorită unei insuficiențe venoase.
Venele membrelor inferioare sunt prevăzute cu valvule unidirecționale, care asigură circulația sângelui către inimă, de jos în sus. Dacă aceste valvule își pierd capacitatea de antireflux, venele se dilată și apar varice.
Boală este mai frecventă la femei, 60% dintre acestea prezentând semne ale bolii, la vârste cuprinse între 20 și 50 ani. Ca orice altă afecțiune, varicele sunt favorizate de factori de mediu sau care țin de stilul nostru de viață:
- O profesie care impune statul prelungit în picioare (profesori, vânzători, frizeri, stomatologi etc.),
- efortul muscular intens și prelungit (halterofili), sau trepidațiile,
- căldura și umiditatea excesivă;
- Obezitatea – pe lângă plusul de greutate ce apasă asupra membrelor inferioare, prin tulburările neuro-endocrine și metabolice pe care le implică, obezitatea adâncește leziunile peretelui venos;
- Sarcina prin creșterea presiunii intra-abdominale;
- Factorul genetic este prezent în peste 80% din cazuri.
Simptome varice
Debutul afecțiunii este lent și se manifestă prin senzația de neliniște la nivelul gambei, caracterizată prin discrete amorţeli și o senzație de greutate. Aceste fenomene apar după statul prelungit în picioare, eforturi intense sau o poziție șezândă îndelungată și dispar în poziție culcată, cu picioarele ușor ridicate.
În stadiul varicelor constituite, se observă „coloane” venoase dilatate, cu traseu şerpuitor, care apar iniţial în porțiunea superioară a gambei. Edemul, care în faza de debut este discret, se extinde și devine permanent.
Tegumentul se subțiază și devine transparent, lucios, cu zone de hiperpigmentare, cu pilozitate redusă și foarte sensibile la traumatisme, chiar de intensitate redusă.
Varicele netratate pot duce la dezvoltarea unor complicații cum sunt: ulcerația de gambă, ruptura varicelor cu hemoragia consecutivă și tromboflebită.
Tratamentul chirurgical, cea mai bună soluție pentru varice
Conduita terapeutică este întotdeauna adaptată stadiului evolutiv al bolii. În prezent, tratamentul curativ cuprinde elemente ce pot fi utilizate în diferite combinații, pentru obținerea unor efecte optime. Acestea includ:
Extirparea varicelor prin tehnici microchirurgicale (cu incizii ce devin la câteva luni practic invizibile); Pentru vasele mici, subțiri, superficiale, la care intervenția chirurgicală nu poate fi aplicată, se pot face sclerozari (scleroterapia) prin injectarea unor substanțe iritante sau se poate folosi laserul (laserterapia).
De reținut! Intervenția chirurgicală are ca scop îndepărtarea venelor superficiale dilatate. În timp, dacă se mențin condiții favorizante, alte vene pot dobândi aspect varicos, necesitând la rândul lor extirparea. Acest fapt nu înseamnă că varicele au recidivat! De obicei nu sunt necesare alte intervenții chirurgicale.
Cu cât intervenția pentru varice este efectuată mai precoce, cu atât rezultatele sunt mai bune și „recidivele” mai puțin probabile.
Ca măsuri profilactice (de prevenire a apariției de varice sau de limitare a extinderii leziunilor), se recomandă:
- Evitarea statului prelungit în picioare fără mișcare;
- Perioade de repaos cu picioarele ridicate și masaj blând în sensul drenajului venos;
- Nu purtați încălțăminte plată, fără toc;
- Evitarea expunerii prelungite la soare;
- Purtați ciorapi elastici;
- Adoptați o dietă bogată în fructe și legume, care să asigure un aport caloric şi vitamino-mineral corespunzător și care să prevină constipația și obezitatea;
- Practicați o activitate fizică regulată: înot, mers pe jos sau gimnastică;
- Faceți dușuri alternative cu apă rece și apă caldă;
- Consultați periodic (chiar lunar) un medic specializat în flebologie.
Vara, dușmanul varicelor
Vara, datorită temperaturii crescute, se produce o vasodilatație periferică, ce duce la creșterea volumului de sânge. În general, la nivelul membrelor se produc schimbările de căldură cu mediul exterior, favorizat și de o îmbrăcăminte mai ușoară, care permite, prin fenomenul de evaporare a apei, scăderea temperaturii mediului intern. Vasele de sânge sunt asemănătoare unui radiator care atunci când este nevoie, primesc excesul de căldură de la nivelul central al corpului și îl elimină prin contactul direct cu aerul atmosferic, ceva mai rece. Atunci când temperatura mediului exterior scade, „radiatoarele” de la nivelul pielii se închid și căldura e păstrată în interiorul corpului.
În cazul varicelor, sângele stagnează în vasele dilatate anormal. Temperatura ridicată determină creșterea volumului de sânge, agravând boala.