Revista care te menține sănătos

Imunitate

Pledoarie pentru vaccinare

26 noiembrie 2021
Share
Pledoarie pentru vaccinare

Pandemia de COVID-19 pare că a împărţit lumea în două, vaccinaţi şi nevaccinaţi. Ceea ce uită cele mai multe persoane este că vaccinarea nu are legătură cu libertatea personală şi cu dreptul de a alege. Vaccinarea face diferenţa între îmbolnăvire şi neîmbolnăvire şi, nu în ultimul rând, între o îmbolnăvire uşoară şi o formă severă, chiar fatală.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis ImunoSuport ULTRA. Acesta contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, datorită combinaţiei de vitamina D, vitamina C şi zinc, care acţionează sinergic.

Despina Tudor, un medic veterinar în vârstă de 96 de ani, ne reaminteşte tuturor importanţa vaccinării şi faptul că şi bunicii noştri s-au vaccinat şi astfel am reuşit să controlom anumite boli, iar de altele am scăpat de tot.

„VACCINUL este o suspensie microbiană preparată din germeni patogeni vii, atenuați sau omorâți, din fragmente ale acestora sau din secreții microbiene (toxine), care, administrată într-una sau în mai multe doze, prin injecții, determină formarea de anticorpi specifici, capabili să imunizeze organismul împotriva germenului respectiv[1]. VACCINAREA reprezintă administarea unui vaccin în scopul obținerii imunității specifice pentru o anumită boală[2].”, ne reaminteşte dr. Despina Tudor.

Primele vaccinuri, pe scurt

Graţie vaccinului, pentru noi variola este doar istorie. Tot datorită vaccinului putem controla boli precum tuberculoza, tusea convulsivă sau poliomelita; așa cum putem iubi câinii fără să ne temem de rabie, după cum subliniază și dr. Despina Tudor:

  • Primul vaccin, antvariolic, a fost descoperit de medicul englez Jenner (1749-1823) în anul 1796, care a folosit tulpini de virus de la o vacă bolnavă de vaccină, de unde și numele de vaccin (Lb. latină Vacca = vacă). Cu acest vaccin s-a reușit jugularea acelei grave boli, variola (vărsat mare, vărsat negru), care făcea multe victime, printre oameni și, până la urmă, a fost eradicată în anul 1979.
  • Mai târziu, în secolul al XIX-lea, savantul chimist Louis Pasteur (1821-1895), împreună cu doctorul veterinar Roux (1853-1931) au descoperit vaccinurile antirabic și anticarbonos, cu ajutorul cărora se țin sub control aceste două plăgi ale omenirii (Turbarea sin. Lyssa și Antraxul sin. Dalac, zoonoze = boli care se transmit de la animale la om).
  • Vaccinul antirabic a fost introdus și la noi în țară de către savantul și microbiologul Victor Babeș (1854-1926).
  • Tot în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, doctorul Calmette (1863-1933) împreună cu doctorul veterinar Guérin au descoperit vaccinul contra Tuberculozei (BCG) – și aceasta tot o zoonoză).
  • În zilele noastre, în prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost descoperit vaccinul contra poliomielitei (paralizia infantilă), grație căruia nu se mai văd nefericiți copii handicapați în urma acestei groaznice maladii.
  • În continuare, s-au descoperit și se descoperă noi vaccinuri care ajută omenirea să supraviețuiască, încât în prezent nou-născuții sunt vaccinați împotriva: T.B.C., hepatită B, poliomielită, difterie, tetanos, tuse convulsivă, rujeolă și rubeolă.
vaccinarea,

Istoria emoţionantă a certificatului de vaccinare

„Într-o Biblie din anul 1835, tipărită cu litere chirilice, moștenită de la tatăl meu – Preotul Ion Băluțanu (1890-1962), parohul din comuna Logrești-Moșteni județul Gorj – am găsit un Bilet de vaccinare, din anul 1907, a copilului Ion, fiul domnului Constantin Băluțanu, cantor bisericesc, unchiul meu. Acel copil vaccinat, verișorul meu, a devenit Preotul Ion Calotescu-Băluțanu (1904-1988). Iată că acum peste 100 de ani se eliberau certificate de vaccinare tipărite.”, spune dr. Despina Tudor.

Timp de două secole, omenirea a supraviețuit și cu ajutorul vaccinării, această metodă de prevenire (nu prevenție, termen juridic folosit în mod eronat în loc de prevenire) a unor boli grave. Este clar deci că, alături de măsurile recomandate (purtarea măștii, dezinfecția, evitarea aglomerației etc.), vaccinarea ne va ajuta și pe noi să oprim pandemia de COVID-19. Este însă strict necesar să ne vaccinăm toți cu încredere și speranță. Subsemnata, la 96 de ani și cu două stenturi la inimă (2016) în urma unui infarct miocardic (2007), împreună cu iubita mea familie, ne-am vaccinat cu cele trei doze de vaccin, fără nicio reacție”, mărturiseşte dr. Despina Tudor.


[1] Dicționar Enciclopedic vol. VII, Editura Enciclopedică București, 2009

[2] Dicționar Enciclopedic vol. VII, Editura Enciclopedică București, 2009


#tags   \   , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.