Un studiu realizat de oamenii de stiinta din China a scos la iveala ca persoanele care consuma usturoi crud in mod regulat sunt mai ferite de cancerul de plamani cu aproximativ jumatate. In cadrul studiului au fost analizate obiceiurile alimentare a 1.424 pacienti care sufereau de cancer la plamani si 4.500 de adulti care se aflau intr-o stare buna de sanatate.
Rezultatele obtinute au aratat ca persoanele care consumau usturoi crud de doua ori pe saptamana erau mai putin susceptibile de a se imbolnavi de cancer la plamani, chiar daca fumau.
Studii anterioare au demonstrat ca usturoiul protejeaza plamanii impotriva potentialelor agresiuni, luptand chiar si impotriva unor alte tumori maligne, cum ar fi cancerul de colon, reducand cu 30% riscul tumorilor intestinale. Acest efect al usturoiului pare a fi legat de o substanta chimica numita alicina, care este eliberata atunci cand usturoiul este taiat sau zdrobit. Cu ajutorul unor anumite enzime, usturoiul indeparteaza moleculele cancerigene de la nivelul colonului si ficatului. In plus, usturoiul actioneaza impotriva bolilor cardiovasculare si diabetului tip II. Usturoiul este si diuretic, reduce volumul de apa din corp, deci si volumul sangvin si hipertensiunea arteriala.
Ruxandra Raica
Sursa: Topsante.com