Uree crescută – cauze și implicații pentru sănătate

Ureea este un produs rezultat în urma metabolismului proteinelor. Acest compus biochimic este format în special în ficat, iar cea mai mare parte a ureei este eliminată pe cale renală. Din acest motiv, persoanele care consumă foarte multe proteine sunt mult mai predispuse să se confrunte cu uree crescută, întrucât nivelul de uree din sânge și urină depinde direct de aportul alimentar. Concentrația plasmatică de uree depinde și de perfuzia renală. De exemplu, în cazul eliminării urinei, o cantitate mare de uree va fi excretată, ducând așadar la un nivel seric scăzut. În anumite stări, cum ar fi deshidratarea, cu absența urinei, ureea redifuzează în sânge, iar nivelul crește.

Așadar, nivelul de uree reprezintă un indicator fidel al funcției renale și al ratei de filtrare. Mai mult decât atât, nivelurile de uree crescută pot indica și alte patologii, nu doar de natură renală, cum ar fi insuficiența cardiacă oligurică, exsicoza (mai ales în rândul copiilor). Infecțiile renale, obstrucția tractului urinar, deshidratarea, hipertensiunea arterială, sunt alte posibile cauze când vine vorba de uree crescută. Nivelurile persistente de uree crescută indică o alterare importantă a ratei filtrării glomerulare. Pentru ca nivelurile de uree crescută să fie identificate în urină, este necesar ca rata filtrării glomerulare să fie inferioară valorii de 30 de mililitri per minut.

Uree crescută – posibile cauze

Există mai multe cauze care pot duce la uree crescută. Două mecanisme pot sta la baza acestui fenomen, și anume producția în exces de uree (rezultat al catabolismului aminoacizilor), alături de scăderea ratei de filtrare glomerulară. În mod obișnuit, valorile normale pentru ureea serică sunt următoarele:

Persoanele se pot confrunta cu uree crescută din motive fiziologice sau patologice. Principalele cauze pentru uree crescută sunt:

Creșteri fiziologice

• dieta hiperproteică: întrucât ureea este compusul final de degradare al aminoacizilor (aport proteic de peste 200 de grame de proteine pe zi);
• deshidratarea: în aceste condiții, ca urmare a lipsei diurezei, se va ajunge la uree crescută, ca urmare a redifuzării ureei din tubii distali în sânge.

Creșteri patologice

• insuficiență renală acută sau cronică, fiind afectată rata filtrării glomerulare;
• afecțiuni renale, cum ar fi glomerulonefrita, pielonefrita;
• obstrucții la nivelul tractului urinar, care afectează diureza (eliminarea urinei), ceea ce duce la uree crescută, ca urmare a redifuzării ureei în sânge;
• afecțiuni cardiovasculare (insuficiență cardiacă oligurică, infarct miocardic acut);
• infecții recurente ale tractului urinar, hidronefroză, nefrolitiază, adenomul de prostată (care poartă și denumirea de hiperplazie benignă de prostată);
• hemoragii digestive;
• exsicoza (șocul de deshidratare);
• diabetul zaharat (cu cetoacidoză);
• afecțiuni neoplazice, arsuri extinse, stări febrile, deoarece duc la intensificarea procesului de catabolism proteic și, astfel, la uree crescută;
• arsuri extinse;
• stări febrile;
• traumatisme;
• afecțiuni inflamatorii care afectează structura rinichiului (glomeruli, tubulurii renali, dar și interstițiul vascularizația): vasculita, expunerea la toxine, anumite medicamente și infecții.

Rinichiul primește aproximativ 25% din debitul cardiac al organismului. Drept urmare, aceste organe sunt sensibile la orice scăderi de perfuzare și oxigenare. În cazul unei scăderi prelungite a fluxului sanguin normal sau hipoxiei, sunt afectate integritatea celulară, metabolismul, iar în cele din urmă se ajunge la disfuncție vasculară, glomerulară și tubulară. Deteriorarea, care duce la uree crescută, este reflectată de rata de filtrare glomerulară, care va scădea în contextul unei astfel de leziuni. Totuși, rata de filtrare glomerulară nu este întotdeauna un indicator sensibil al stării renale, demonstrând complexitatea proceselor vasculare și tubulare în disfuncția renală.

Stările care se prezintă cu uree crescută poartă denumirea de „azotemie”. Acest parametru este relevant mai ales în contextul evaluării funcției renale și insuficienței renale acute. Astfel, prin uree crescută se înțelege, în general, o alterare a funcției renale, care poate evolua, în lipsa unui tratament și a unui stil de viață adecvat, spre insuficiență renală. Este recomandată determinarea anuală a nivelului de uree serică, astfel încât să se evalueze funcția renală. În mod obișnuit, este recomandat ca ureea serică să fie determinată în mai multe situații:

• diagnosticarea și evaluarea răspunsului la tratament în anumite boli renale și metabolice;
• în vederea monitorizării dializei și pacienților cu insuficiență renală acută sau cronică;
• evaluarea clearance-ului în urma dializei;
• în caz de hipertensiune arterială;
• în cazul apariției edemelor;
• în cazul în care urmează a fi efectuate investigații de imagistică, cu substanță de contrast;
• în cazul resimțirii disconfortului în timpul urinării;
• pentru monitorizarea pacienților cu diabet zaharat.

Hemoragiile digestive, cum sunt cele de la nivelul stomacului sau cavității bucale, pot să ducă la uree crescută, ca urmare a faptului că sângele este bogat în proteine care, odată digerate, duc la creșterea nivelului e uree. Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene și corticosteroizi poate afecta, în sensul scăderii, funcția renală, limitând eliminarea ureei prin urină. Exercițiile fizice intense pot provoca rupturi musculare și eliberarea de proteine care, odată digerate, cresc nivelul de uree. O altă posibilă cauză pentru uree crescută ar putea fi sindromul de liză tumorală (celulele canceroase, odată lizate, eliberează substanțe, printre care și uree, în sânge).

Uree crescută – implicații pentru sănătate

În general, cauzele care duc la uree crescută, dacă sunt diagnosticate precoce, au un prognostic favorabil. O caracteristică remarcabilă a rinichilor este capacitatea acestora de a-și reveni după lezare, chiar cu normalizarea ratei de perfuzare renală. O complicație asociată cu nivelurile de uree crescută este, în principal, producția în exces de deșeuri azotate, cum se observă în cazurile de insuficiență renală. Efectele toxice ale acestor deșeuri pot provoca uremie (sindrom uremic). Este o complicație relativ comună în cazul persoanelor cu boală renală cronică terminală. Drept urmare, complicațiile asociate cu uree crescută sunt cele asociate, de asemenea, uremiei:

• disfuncția trombocitelor;
• hemoragii;
• encefalopatie;
• greață și vărsături;
• hipotermie;
• prurit intens și manifestări cutanate;
• neuropatie periferică.

Uremia este o indicație pentru hemodializa de urgență. Alopurinolul și rasburicaza sunt folosite pentru a controla nivelul de acid uric din sânge, fiind protectoare renale. În caz de uree crescută, este foarte important să se identifice în timp util cauza de bază și, ulterior, să se elaboreze forma de tratament cea mai eficientă.

sursă foto: shutterstock.com