Un compus din bere ar putea avea efecte pozitive impotriva diabetului, a cresterii in greutate si impotriva anumitor forme de cancer, potrivit unui studiu realizat de catre expertii de la Universitatea din Washington, Statele Unite ale Americii.
Compusul, care se numeste humulone, este si cel care da berii un gust amar si care se pare ca ar putea fi utilizat ca ingredient intr-un medicament care sa lupte impotriva diabetului si sa diminueze inflamatiile.
In acest studiu, specialistii nu s-au concentrat pe consumul de bere, ci au incercat sa se axeze asupra concentratiei compusului pentru a determina daca derivatii sai ar putea fi prescrisi ca medicament. Beneficiile consumului moderat de bere au mai fost amintite si in alte studii, printre acestea numarandu-se reducerea riscului de boli cardiovasculare, polifenolii din bere fiind cei care stau la baza acestui beneficiu. Totusi, este indicat ca berea sa ramana o bautura alcoolica consumata ocazional, iar regimul alimentar sa fie unul mediteraneean, care sa includa peste, ulei de masline, fructe si legume si, bineinteles, nelipsitele exercitii fizice.
Ruxandra Raica
Sursa: www.topsante.com