Revista care te menține sănătos

Știri

Un burete marin ar putea vindeca temutul cancer ovarian

10 august 2017
Share
Un burete marin ar putea vindeca temutul cancer ovarian

O echipa de cercetatori americani anunta descoperirea unui posibil remediu pentru cancerul ovarian, dar si pentru cel pancreatic. Latrunculia austini este un burete marin, ce traieste in apele din Oceanul Pacific, iar oamenii de stiinta sustin ca, in urma testelor de laborator, o molecula a acestuia a reusit sa distruga celulele canceroase ale celor doua tipuri de cancer.

Buretele, descoperit in anul 2005, are o compozitie chimica unica, datorita adaptarii sale la apele reci si la mediul intunecat. Molecula din Latrunculia austini, ce ar putea salva viata a milioane de oameni, are o structura deosebita, nemaiintalnita pana acum de oamenii de stiinta.

In 6 ani am putea avea un remediu pentru cancerul ovarian

In urma studiilor, cercetatorii au observat ca molecula distruge celulele canceroase mult mai rapid si mult mai eficient decat o fac celulele normale.

„Acest burete marin arata potentialul neexploatat al oceanului si ne ofera sperante ca o descoperire medicala majora este foarte aproape”, a declarat biologul Bob Stone, cel care a gasit Latrunculia austini. In urmatoarea faza, oamenii de stiinta intentioneaza sa creeze o versiune sintetica a moleculei, lucru care ar fi extrem de promitator.

In perioada urmatoare vor incepe si testele clinice, ce vor dura aproximativ 6 ani, iar specialistii spera ca rezultatele pozitive vor duce la tratamente ce vor putea vindeca cele doua tipuri de cancer: ovarian si de pancreas. Dintre toate tipurile de cancere dezvoltate de femei, cel ovarian are cea mai mica rata de supravietuire. Conform Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, anual, peste 1.800 de cazuri noi de cancer ovarian sunt diagnosticate in tara noastra.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.