Revista care te menține sănătos

Afecțiuni cardiace

Tulburarile de ritm cardiac

29 august 2016
Share

Tulburarile de ritm cardiac (aritmiile cardiace) apar in momentul in care impulsurile electrice care coordoneaza bataile inimii nu mai functioneaza in mod corespunzator, astfel incat inima bate fie prea repede, fie prea lent sau neregulat. Uneori, aritmiile cardiace pot fi resimtite precum batai galopante la nivelul inimii.

In plus, deoarece aceste aritmii pot fi cauzate, chiar inrautatite de o „inima slabita”, aritmiile ar putea fi reduse si prin adoptarea unui stil sanatos de viata.

Simptomele aritmiilor cardiace

Nu este neaparat nevoie ca aritmiile sa prezinte semne sau simptome. Cu toate acestea, nu trebuie sa lasati nebagate in seama bataile rapide ale inimii (tahicardie), bataile lente ale inimii (bradicardie), durerile in piept, dificultatile respiratorii, ametelile, transpiratia, lesinul, senzatia de slabiciune generalizata, oboseala. Aceste senzatii de oboseala si slabiciune pot aparea ca urmare a accelerarii ritmului cardiac, din cauza caruia se diminueaza presiunea arteriala.

Care sunt cauzele tulburarilor de ritm cardiac

Exista mai multe cauze ale tulburarilor de ritm cardiac: un atac de cord in desfasurare, modificari ale muschiului inimii, precum cardiomiopatia, tesutul cardiac afectat de infarct, arterele blocate ale inimii, hipertensiunea arteriala, hipertiroidia, hipotiroidia, fumatul, consumul de alcool si cel al bauturilor pe baza de cofeina, abuzul de substante interzise, stresul, diabetul, apneea de somn, aspectele genetice.

Bataile normale ale inimii

Inima este formata din patru camere: doua camere superioare (atriile) si doua inferioare (ventriculele). Ritmul inimii este controlat in mod normal de un stimulator cardiac natural (nod sinusal), situat in atriul drept. Nodul sinusal produce impulsuri electrice, astfel rezulta bataile inimii, muschiul atrial contractandu-se si pompand sange in ventricule. Impulsurile electrice ajung apoi la nodul atrioventricular care incetineste semnalul electric inainte de a-l trimite catre ventricule. Aceasta usoara intarziere permite ventriculelor sa se umple cu sange.

Cand impulsurile electrice ajung in muschii ventriculelor, acestia se contracta, iar sangele este pompat catre plamani si restul organelor. In cazul unei inimi sanatoase, ritmul cardiac de repaus este intre 60 si 100 de batai/minut.

Tipuri de aritmii cardiace

Aritmiile sunt clasificate in functie de zonele din care provin (atrii sau ventricule), dar si in functie de viteza ritmului cardiac. Tahicardia inseamna un ritm cardiac de repaus, ce depaseste 100 de batai/minut, iar bradicardia presupune scaderea frecventei batailor inimii sub 60/minut.

Tahicardii atriale

Printre tahicardiile atriale se numara fibrilatia atriala – un ritm cardiac rapid, neregulat. Flutterul atrial este asemanator cu fibrilatia atriala, fiind cea mai comuna aritmie si cauzand palpitatii. Tahicardia supraventriculara este un termen mai larg, care inglobeaza mai multe forme de aritmii cu originea in atrii sau in nodul atrioventricular.

Tahicardii in ventricule

Tahicardia ventriculara se caracterizeaza prin batai rapide si neregulate ale inimii, din cauza carora ventriculele nu se pot umple cu sange si nu se pot contracta pentru a pompa sange in restul organismului. Netratata, se poate transforma in fibrilatie ventriculara.

Bradicardia2 result

Atunci cand ritmul cardiac de repaus este mai mic de 60 de batai/minut, poate fi vorba despre bradicardie. Unele medicamente, precum cele impotriva hipertensiunii arteriale, pot duce la aparitia acestei afectiuni.

Factori de risc in tulburarile de ritm cardiac

Printre factorii de risc ai tulburarilor de ritm cardiac se numara bolile arterelor coronare, hipertensiunea arteriala, bolile cardiace congenitale, problemele tiroidei, apneea de somn, dezechilibrul electrolitic, consumul de alcool si cofeina. Unele aritmii pot duce la aparitia accidentului vascular cerebral (cand inima nu pompeaza sange in mod normal, se pot forma cheaguri care se pot deplasa de la inima catre creier). De asemenea, poate aparea si insuficienta cardiaca.

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Mayoclinic.org; Nhd.uk

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.