Tulburarile de limbaj se refera atat la comunicarea verbala, cat si la cea nonverbala exprimand toate deficientele de intelegere, de exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si gestica.
Tulburarile de limbaj se intalnesc in mod frecvent la copii, dar si adultii se pot confrunta cu astfel de deficiente in urma unor accidente ischemice sau unor accidente vasculare cerebrale.
Forme ale tulburarilor de limbaj
Exista doua mari categorii ale acestor tipuri de tulburari: la nivel verbal si la nivel nonverbal. In comunicarea verbala poate fi afectat: ritmul vorbirii (extrem de accelerat sau foarte incetinit); debitul verbal (fluxul de cuvinte este crescut sau dimpotriva, pot exista variate forme de mutism); intonatia. In comunicarea nonverbala se evidentiaza anumite deficiente la tinuta (imbracaminte, pieptanatura), mimica (expresia faciala), gestica (ticuri, stereotipii).
Cea mai des intalnita si usor de recunoscut forma de tulburare a comunicarii verbale este balbismul (balbaiala). Iata cateva caracteristici ale acestei tulburari:
Imposibilitatea de a se exprima fluent, senzatia de impotmolire, repetarea si prelungirea sunetelor; Senzatia de incordare si depunerea de efort in exprimare; Persoana in cauza este tulburata sau stresata din cauza dificultatii de vorbire; Cunoaste cu exactitate cuvantul pe care doreste sa-l pronunte, dar nu reuseste sa se exprime; Evita de cele mai multe ori sa se exprime sau sa rosteasca cuvintele dificile.
Ce trebuie sa urmarim?
Semnele care ar putea exprima o tulburare de limbaj sunt: folosirea limitata a cuvintelor si gesturilor in comunicarea unei nevoi; omiterea unei parti din cuvinte sau din propozitii; accentuarea gresita a unor anumite cuvinte din propozitie sau a unei parti dintr-un cuvant; rostirea si exprimarea greoaie a unui gand si repetarea primei silabe; evitarea contactului ochilor, zambet redus, dezinteres fata de alte persoane; adaugarea unor sunete suplimentare in momentul vorbirii; jocul fara scop, foarte des repetat; placerea de a se juca singur si de a se concentra doar asupra unei parti a unui obiect; intoarcerea obsesiva a paginilor unei carti fara a incerca sa priveasca si sa recunoasca continutul; dificultate in pronuntarea exacta a cuvintelor.
Cauze
Pentru un tratament terapeutic eficient este necesar sa se identifice cauza si momentul cand s-a instalat handicapul de limbaj. Nu intotdeauna se identifica o singura cauza, exista si situatii in care la baza dereglarii sau nedezvoltarii normale se afla un complex de cauze.
Exista 3 momente distincte cand se pot instala tulburarile de limbaj:
In perioada intrauterina a dezvoltarii fatului – de exemplu, in timpul sarcinii mama ar putea suferi diferite traume fizice sau psihice, cum ar fi: intoxicatii, infectii, carente nutritive, lovire, neacceptarea psihica a sarcinii, framantari interioare, frici; In perioada nasterii: lovirea capului fatului de oasele pelviene, leziuni ale sistemului nervos central in urma nasterilor grele si prelungite; Dupa nastere cea mai frecventa cauza (mai ales la copii) ar fi lezarea timpanului care impiedica receptia corecta a pronuntiei. De asemenea, unele boli ale copilariei pot da nastere la diferite tulburari de limbaj, boli precum: pojarul, rujeola, scarlatina, meningita. Tot dupa nastere se pot descoperi si unele cauze neurologice ce influenteaza acele persoane care au o constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice. Din aceasta categorie fac parte: alienatii mintal, persoanele cu tulburari de memorie si atentie, precum si acele persoane cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice.
Cauzele de natura psiho-sociala au o frecventa relativ mare asupra deficientelor de comunicare, influentand nu numai dezvoltarea limbajului, ci si intreaga dezvoltare psihica a omului. Aici se pune accentul asupra metodelor gresite in educarea copilului si slaba lui stimulare in vorbire. Un factor des intalnit in familii este amuzamentul parintilor sau adultilor si incurajarea copilului mic de a vorbi incorect chiar in perioada constituirii limbajului.
Conduita terapeutica
Tulburarile de limbaj nu dispar de la sine, de aceea este necesar un tratament logopedic. De retinut este ca ceea ce se lucreaza in cabinetul de logopedie trebuie repetat si acasa. Vorbim de o eficientizare a tratamentului logopedic, daca el de desfasoara de timpuriu (varsta optima 3-4 ani) si in mediul natural de viata al copilului.
Parintii, precum si persoanele care se preocupa de educarea copilului au un rol extrem de important in tratarea acestei tulburari. Ei trebuie sa ii acorde o atentie deosebita, sa se inarmeze cu multa rabdare si sa nu incerce obtinerea unor performante verbale care depasesc capacitatile copilului. Pe de alta parte, reprezinta o greseala din partea parintilor insuficienta stimulare a copilului sub aspectul comunicarii verbale. Ei nu trebuie sa imite modul de exprimare al copilului pentru ca astfel se consolideaza greselile de pronuntare. Copilul nu trebuie lasat singur mult timp!
In cabinetul de psihoterapie, cu ajutorul activitatii ludice, logopedul urmareste:
dezvoltarea interesului pentru mediul extern si crearea unei motivatii pozitive fata de acesta prin activitati preferate de copil – joc; formarea si dezvoltarea abilitatilor de ascultare, observare si interpretare a semnificatiei miscarilor si expresiilor faciale (mimare fata in fata prin imitarea copilului de catre adult); formarea si dezvoltarea abilitatilor de imitare folosind ca metoda jocurile de mima si pantomima.
O greseala grava a parintilor este obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile necesare comunicarii in limba materna.
Lavinia Popescu
Psiholog
