Aceasta afectiune apare de regula din cauza ingrosarii sangelui care favorizeaza formarea cheagurilor in circulatia venoasa profunda. Daca respirati greu, transpirati abundent sau simtiti o durere in spatele sternului, vizitati de urgenta medicul!
Trombembolia pulmonara acuta presupune blocarea uneia dintre arterele circulatiei pulmonare in urma opririi unui cheag mobilizat din sistemul venos sau cordul drept.
Cauzele care pot duce la aparitia trombemboliei pulmonare acute sunt in general starile de hipercoagulabilitate sangvina (ingrosarea sangelui). Acestea pot aparea in urmatoarele situatii:
Deficite congenitale de factori de coagulare Sindromul nefrotic Neoplazii Sarcina Folosirea contraceptivelor orale (mare atentie la fumatoarele care folosesc contraceptive orale) Diabetul zaharat Imobilizari prelungite la pat Montarea de aparate gipsate in cazul unor fracturi Stari post-operatorii Studiile au aratat ca, in peste 90% dintre cazuri, sursa trombilor este reprezentata de tromboza venoasa profunda a membrelor inferioare (astuparea unei vene cu un cheag de sange). Cum se manifesta?
Odata mobilizat, cheagul poate inchide trunchiul arterei pulmonare, una dintre arterele pulmonare sau se poate situa pe bifurcatia arterei pulmonare. De cele mai multe ori, trombi mici si mijlocii astupa ramurile mici si mijlocii ale arterei pulmonare. Locul de oprire al cheagului este in raport cu dimensiunea lui. Astfel, se realizeaza embolia pulmonara masiva sau minima. In cazuri rare, cheagul se absoarbe spontan, disparand in cateva zile. In majoritatea cazurilor trebuie prompt intervenit medicamentos. Simptomatologia clinica depinde in cea mai mare parte de dimensiunea trombusului emboligen si, in consecinta, de gravitatea afectarii plamanului si a cordului drept. Din cauza astuparii arterei pulmonare, creste presiunea in „inima dreapta”, locul de plecare al arterelor pulmonare. In acest mod se ajunge la dilatarea „inimii drepte”.
Cum este recunoascuta?
Trombembolia pulmonara se manifesta clinic prin:
durere localizata retrosternal ce iradiaza uneori spre gat si membrele superioare dispnee (greutate in respiratie) cianoza (coloratia vanata a tegumentelor) Acestea simptome sunt deseori acompaniate de senzatia de moarte iminenta.
La examenul fizic al unui pacient cu trombembolism pulmonar se poate constata cianoza, diaforeza (transpiratie abundenta), hipotensiune arteriala, tahipnee (frecventa respiratorie crescuta), tahicardie sinusala (frecventa cardiaca crescuta), turgescenta jugulara (pulsatii puternice ale venelor gatului), febra, semne de tromboza venoasa profunda. Niciunul dintre semne nu este insa obligatoriu.
In cazul in care observati la persoanele apropiate unul dintre aceste simptome trebuie dusa de urgenta la spital pentru ca afectiunea poate duce la deces. Aceste simptome pot anunta si alte afectiuni:
infarct miocardic angina pectorala pericardita acuta (inflamatia sacului inimii) pneumopatii acute, astmul bronsic nevralgia intercostala, traumatisme cu fracturi costale. Prognosticul ramane rezervat in cazul bolnavilor cardiaci si al celor bronhopulmonari. Fara tratament, majoritatea bolnavilor cu embolie pulmonara masiva mor in primele 30-60 de minute.
Conduita terapeutica
Ajunsi la spital, mijloacele terapeutice principale in trombembolismului pulmonar sunt:
medicamentele anticoagulante (cele care subtiaza sangele) trombofibrinoliticele (cele care dizolva cheagul) antialgicele majore oxigenoterapia, perfuzia cu lichide anxioliticele. Tratamentul este urmat relativ repede de ameliorarea clinica a starii bolnavului, chiar daca, din punct de vedere scintigrafic (al imaginii obtinute) sau angiografic, deficitul de perfuzie pulmonara se mentine timp de mai multe saptamani.
Continuarea terapiei cu anticoagulante orale se face un timp nedefinit la bolnavii cu afectiuni medicale si timp de 6 luni la cei cu trombembolism pulmonar acut, dupa interventii chirurgicale sau ortopedice.
Dr. Magdalena Bistea
Medic medicina de urgenta
Spitalul Clinic „Sf.Pantelimon”, Bucuresti