Veninul de albine este un lichid produs de albine in glande speciale si depozitat in punga de venin lichid pe care il elimina cu acul (cu vezica cu tot) cand sunt in pericol. Este posibil sa existe diferente in privinta calitatii veninului in functie de alimentatie, varsta, sezon, rasa.
Veninul de albine este o substanta organica foarte complexa, formata din proteine toxice, lipide, acizi organici, uleiuri volatile, saruri minerale si apa. Este un lichid incolor, dens, usor solubil in apa. Se solidifica in 20 de minute in contact cu aerul.
Albinele au cantitati maxime de venin primavara si vara si mai mult cand sunt tinere. Fiecare albina are in medie 0,1 mg venin la fiecare intepatura. In decursul vietii ei, poate fabrica pana la 20 mg. Veninul dizolvat in apa se inactiveaza foarte rapid. In privinta tipurilor de venin se poate vorbi numai de sortimentele ce sunt folosite ca medicamente.
Actiuni farmacologice
Doctorul Langer (chimist german) a descris in 1897 urmatoarele trei actiuni ale veninului de albine:
hemolitica (produce distrugerea globulelor rosii); hemoragica (produce iesirea sangelui din vas); neurotoxica (produce blocarea nervilor).
Indicatii terapeutice
Tratamentul cu venin de albina este poate chiar mai vechi si mai faimos decat tratamentul cu miere. In bolile reumatismale (poliartritele infectioase si de alta origine, spondiloza, poliartrita deformanta, nevrite, radiculo-nevrite, nevralgii rebele, sciatica, ulcere trofice ale pielii, plagi atone), maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite nesupurate, endarterite), infiltratii inflamatorii nepurulente, astm bronsic, boala hipertonica vasculara in stadiile I si II (hipertensiune arteriala), irite, iridociclite, tireotoxicozele in stadiile I si II (hipertiroidiile fara visceralizare, fara complicatii cardiace).
Cele mai bune rezultate se obtin insa in tratamentul bolilor neurologice (nevrite, nevralgii, miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul nevrozelor climacteriale (de menopauza), in boli infectioase la ochi (trahom, ulceratii corneene sau panus).
Veninul albinelor este produsul apicol cel mai bine studiat. Deosebit de toxic, mai ales pentru mamifere, nu declanseaza fenomenele de aparare, deci nu are antidot recunoscut, creand la apicultori o scadere a fenomenelor de reactivitate de raspuns.
Contraindicatii
Profesor Dr. N. M. Artemov a stabilit in practica sa de peste 20 de ani urmatoarele contraindicatii ale apitoxinoterapiei: hipersensibilitatea alergica individuala la veninul de albine, tuberculoza, maladiile infectioase acute, hepatitele, nefritele, bolile venerice, anumite boli psihice, infectiile purulente acute, insuficientele cardiovasculare, starile de epuizare a organismului, diabetul zaharat si starea de graviditate.
Pe langa acestea, acelasi autor arata inconvenientele produse de reactiile locale ale intepaturilor de albine, dificultatile de a procura albine iarna sau de a obtine solutii injectabile cu actiune dovedita.
Pentru prima oara in istoria apiterapiei, in anul 1927, in Germania a fost elaborat un preparat injectabil de venin de albine numit Apicosan. De atunci, multe firme de medicamente din diverse tari ale lumii produc variate alte preparate, dar activitatea lor nu este sigura. Conform numeroaselor studii, apitoxinoterapia actuala ar trebui parasita in favoarea celei experimentale.
Veninul de albine trebuie evitat
Din punct de vedere fiziologic toate actiunile veninului de albine sunt toxice. Nu exista vaccin impotriva veninului de albine. Anumiti cercetatori considera ca antidot al vaccinului de albine solutia apoasa de propolis, stabilizata si standardizata – Propolis H4.
In afara utilizarii sale intentionate si supravagheate medical, veninul de albine trebuie evitat.
Dr. Irina Dimitrie
