Revista care te menține sănătos

Prevenție

Transpirati des noaptea? Aflati cand e cazul sa va alarmati

7 iulie 2014
Share

Poate vi s-a intamplat deseori sa va treziti dimineata sau chiar in timpul noptii transpirat leoarca, insa de cele mai multe ori cauza a fost un vis urat, plapuma prea groasa ori temperatura din camera prea ridicata. Dar transpiratiile frecvente pe timpul noptii pot semnala o problema serioasa in organism.

Transpiratia abundenta din timpul noptii este cauzata, de cele mai multe ori, de mediul ambiant in care dormiti: fie aveti pijamale prea groase, fie caldura din camera este prea mare. Este bine sa setati cum trebuie temperatura din dormitor, ideala fiind o valoare de 18° C in cursul noptii. De asemenea, alegeti-va cu grija tinuta de noapte, tinand cont si de grosimea pilotei cu care va inveliti. Transpiratia nocturna poate fi cauzata si de unele medicamente pe care le luati la un moment dat – pastile vasodilatatoare, antidepresive ori care ajuta la scaderea glicemiei. Insa daca niciuna dintre acestea nu reprezinta cauza, atunci inseamna ca prin transpiratiile nocturne se manifesta o boala pe care deja o aveti sau ca este anuntat debutul unei afectiuni. Cum acestea pot fi boli chiar grave, este obligatoriu sa apelati la un medic pentru un consult lamuritor.

 

De la TBC la accident vascular cerebral

Printre bolile care pot avea ca manifestari transpiratia excesiva nocturna se numara anemia si tuberculoza – in acest caz transpiratia ar trebui sa fie insotita si de alte simptome, cum ar fi tusea persistenta, febra, oboseala si lipsa poftei de mancare. Uneori, insa, transpiratia nocturna frecventa poate fi semn al leucemiei, endocarditei (infectie a valvelor inimii) ori simptom al unui accident vascular cerebral, infarct miocardic, coma hipoglicemica (la diabetici) sau bronsita ori osteomielita (inflamatie a osului si maduvei). De asemenea, in cazul sugarilor si al copiilor cu varste de pana la 4 ani, transpiratia excesiva nocturna, localizata mai ales în zona capului, poate indica o lipsa de calciu ori magneziu.

 

Pentru femei, e un semn al apropierii menopauzei

Pentru depistarea cauzei hiperhidrozei, medicul recomanda efectuarea unor analize de sange si unor investigatii specifice. Testele sangvine trebuie sa includa hemoleucograma completa, dozari ale hormonilor tiroidieni (care pot semnala prezenta hipertiroidismului), ale glicemiei (pot arata existenta diabetului) si ale acidului uric seric. Poate fi nevoie si de efectuarea unei radiografii pulmonare, pentru excluderea tuberculozei.

In cazul femeilor, schimbarile de temperatura din timpul somnului pot indica unul dintre primele semnele perimenopauzei – perioada de dinainte de menopauza. Timp in care fluctuatiile hormonale scapa de sub control. Senzatia poate fi una destul de neplacuta, in conditiile in care femeile care au transpiratie nocturna se trezesc, în medie, de patru-sase ori intr-o singura noapte.

Exista insa si alte probleme de sanatate care au ca efect transpiratia nocturna din abundenta. De exemplu, persoanele cu hipertiroidie sau care au maladia Basedow au puseuri de fiebinteala, pentru ca metabolismul lor functioneaza cu o viteza exagerata.

 

Transpirati des noaptea? Aflati cand e cazul sa va alarmatiTranspiratiile pot anunta chiar si un cancer

Transpiratiile nocturne pot fi insa si primul semnal de alarma al unor tipuri de cancer. Cea mai frecventa neoplazie care produce transpiratii nocturne este limfomul. De cele mai multe ori, transpiratiile nocturne nu reprezinta simptomul evident al unui cancer, care determina in primul rand febra si o scadere evidenta in greutate. Si nivelul scazut al glicemiei este o posibila cauza a transpiratiei, in cazul diabeticilor. Cei care se trateaza cu insulina sau medicamente antidiabetice orale pot avea episoade de hipoglicemie în timpul noptii, adesea insotite de transpiratie nocturna. Trebuie tinut cont ca transpiratia nocturna nu este o boala, ci efect al unei afectiuni, prin urmare nu se poate trata separat si nu poate fi eradicata decat odata cu boala.

 

Mircea Doaga

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.