Traheita reprezintă inflamația traheei, tubul elastic care transportă aerul spre și dinspre plămâni, având un rol vital în procesul ventilației. Ca urmare a inflamației traheei, respirația poate deveni deficitară, motiv pentru care traheita poate fi potențial letală. Adesea apare din cauza infecțiilor bacteriene secundare, precedate de o infecție virală a căilor respiratorii superioare, fiind foarte frecventă la copiii cu vârsta sub 6 ani. Poate fi observată rar, cu debut spontan, la adulți, sau la persoanele care au traheostomie necesară respirației. Secrețiile groase care apar, mucopurulente în asociere cu inflamația pot provoca, în unele cazuri, îngustarea și obstrucția căilor respiratorii.
Traheita bacteriană are incidență maximă între vârsta de 3-8 ani, dar a fost descrisă și la sugari și adulți. Recent, s-a observat o schimbare a cursului clinic și incidenței, boala având o tendință specifică de a fi mai puțin severă și de a apărea la copiii cu vârsta între 5-10 ani. Persoanele de sex masculin tind să fie relativ mai frecvent afectate. Incidența este maximă în lunile de toamnă și iarnă, mai scăzută vara și primăvară, ceea ce coincide cu epidemiile virale sezoniere de gripă și răceală. Persoanele adulte care trecut prin intervenția de traheostomie au un risc ușor crescut, față de populația generală, de a dezvolta traheită bacteriană, în asociere cu diferite complicații.
Traheita – cauze și factori de risc
Traheita este cauzată deseori de infecția bacteriană a traheei, precedată de infecția virală a căilor respiratorii superioare. Cele mai frecvente virusuri implicate includ virusul gripal A și B (tipul A fiind cel mai frecvent), virusul sincițial respirator, virusul paragripal, virusul rujeolic și, mai rar, enterovirusul. Aceste virusuri provoacă leziuni ale mucoasei respiratorii, iar acest fenomen predispune mucoasa traheei la infecția bacteriană. De obicei, persoanele care dezvoltă traheită, secundară infecției respiratorii, nu mai au simptome ale infecției virale inițiale. Inflamația apare brusc, ca urmare a infecției bacteriene subiacente. Cele mai comune bacterii implicate sunt:
- staphylococcus aureus (inclusiv Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, MRSA);
- streptococul β-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes);
- moraxella catarrhalis;
- haemophilus influenzae;
- streptococcus pneumoniae;
- klebsiella pneumoniae;
- pseudomonas aeruginosa;
- escherichia coli.
Prezența unei traheostomii reprezintă un alt factor predispozant pentru traheita bacteriană. Cele mai frecvent izolate specii patogene la persoane cu traheostomie sunt Pseudomonas aeruginosa și Streptococcus pneumoniae. Traheita poate fi cauzată și de infecții cu fungi (Aspergillus, dar și Zygomycetes), mai ales la persoane cu sistem imunitar slăbit (diabet, HIV/SIDA, tratamente cu corticosteroizi). În general, infecția cu Staphylococcus aureus este principala cauză, însă se observă că infecția cu Moraxella catarrhalis devine din ce în ce mai frecventă, îndeosebi la cei de vârstă fragedă. Copiii au trahee mai mică, iar inflamația ei poate obstrucționa ușor lumenul.
Traheita – simptome și manifestări
Simptomele de traheită pot varia de la persoană la persoană, cu diferențe relativ mari între copii și adulți. La copii, spre exemplu, este mult mai probabil ca semne de obstrucție respiratorie să apară atât mai devreme, cât și cu prezentare mai severă. Totuși, cea mai frecventă prezentare o reprezintă dezvoltarea insidioasă a simptomelor prodromale care sugerează infecția inițială, de natură virală, a tractului respirator. Spre exemplu, simptomele infecției virale, cum ar fi durerea musculară, febra, tusea, durerea în gât, rinoreea, sunt prezente timp de o săptămână înainte de a se observa agravarea acută, asociată cu infecția bacteriană de după infecția respiratorie virală.
Abia ulterior apar și simptomele caracteristice în traheită, cum ar fi:
- tuse lătrătoare, însoțită de secreții, foarte dureroasă;
- febră mare;
- răgușeală;
- secreții mucopurulente;
- respirație dificilă;
- stridor inspirator (un sunet ascuțit în timpul inspirului);
- respirație șuierătoare (wheezing);
- sensibilitate la nivelul traheei.
Hipersalivația este mai puțin frecventă și, dacă apare, ar trebui să sugereze un alt diagnostic. În cazul în care copilul se prezintă cu hipersalivație și o poziție caracteristică, epiglotita ar trebui să fie luată în considerare. Copiii cu traheită bacteriană nu au dificultăți majore când vine vorba de înghițirea salivei, așa cum au copiii cu epiglotită. În caz de obstrucție subglotică deosebit de severă, poate apărea cianoza (colorarea buzelor și tegumentelor în albastru), un semn important de hipoxie și hipercarbie. Reprezintă o urgență medicală, deoarece poate pune în pericol viața. La persoanele cu traheostomie și traheită, poate fi prezentă și tusea cu sânge (hemoptizie).
Traheita – tratament și îngrijire completă
Tratamentul în caz de traheită bacteriană include, înainte de toate, evaluarea cât mai promptă a căilor respiratorii. Nevoia de intubare este foarte frecventă, cu rapoarte care variază de la 38%, până la chiar 100%. Această procedură poate fi dificilă, din cauza edemului căilor respiratorii. Copiii mai mici au căi respiratorii mai mici și, din acest motiv, deseori au nevoie de stabilizarea căilor respiratorii. Dacă este indicată intubarea, ulterior se recomandă îngrijire și monitorizare în secția de terapie intensivă. Durata medie de intubare este de aproximativ 3-4 zile. Alte terapii includ administrarea oxigenului umidificat, pentru a se corecta hipoxia și asigura ventilația.
Laringoscopia poate fi eficientă în unele cazuri pentru a îndepărta secrețiile și mucusul în exces, care provoacă obstrucționarea. Totuși, nu tratează inflamația asociată. Managementul infecției bacteriene include, bineînțeles, terapia cu antibiotice. Orientările actuale de tratament în caz de traheită bacteriană includ un curs cu antibiotice timp de 10-14 zile, terapia de primă linie fiind cu următoarele antibiotice (în funcție de caz):
- amoxiciclină-acid clavulanic;
- ceftriaxonă plus nafcilină sau vancomicină;
- clindamicină plus o cefalosporină de a treia generație sau ampicilină/sulbactam;
- pentru persoanele cu traheită și alergie la antibiotice beta-lactamice, tratamentul indicat va include vancomicină sau clindamicină plus levofloxacină sau ciprofloxacină;
- nu s-a demonstrat că glucocorticozii ar modifica rezultatele asociate tratamentului și cursul clinic al bolii, așadar administrarea lor rămâne la latitudinea medicului specialist.
Terapia antivirală poate fi benefică dacă se determină că infecția virală anterioară (de cele mai multe ori cu Influenza) a existat și simptomele au fost prezente mai puțin de 48 de ore. Întrucât este o afecțiune cu potențial letal, traheita necesită intervenție rapidă, pentru a se reduce riscul de complicații și sechele pe termen lung. Părinții ar trebui să cunoască riscul pe care îl prezintă o infecție virală respiratorie de a duce, ulterior, și la infecții bacteriene secundare. Simptomele ar trebui monitorizate îndeaproape și, dacă apar semne de afectare respiratorie severă, vital este să se solicite serviciile medicale de urgență, înainte ca inflamația să progreseze semnificativ.
Traheita – complicații și riscuri asociate
Traheita bacteriană este o afecțiune care poate pune în pericol viața unei persoane, dar este ușor tratabilă dacă se intervine suficient de devreme în decursul bolii. Într-o analiză, s-a observat că peste 60% dintre copiii diagnosticați cu traheită bacteriană au fost ulterior internați în unitatea de terapie intensivă, 43% au necesitat intubație și într-un caz s-a înregistrat decesul, din cauza obstrucției căilor respiratorii cauzată de traheită. Necesitatea ventilației crește perioada de timp pe care copilul este nevoit să o petreacă în secția de terapie intensivă. Dacă este necesară chiar și traheostomia, copiii cu traheită bacteriană necesită o perioadă foarte lungă de recuperare.
De asemenea, traheita bacteriană poate duce și la complicații, cum ar fi:
- sindromul de detresă respiratorie acută;
- insuficiență respiratorie acută dependentă de ventilație (AVDRF);
- encefalopatie hipoxic-ischemică (anoxică);
- pneumonia de aspirație;
- stopul cardiorespirator și decesul;
- celulita;
- coagulare intravasculară diseminată (CID);
- necesitatea intubării;
- edem pulmonar și pneumonie;
- necesitatea unei traheostomii;
- stenoza traheală;
- sepsis, șoc septic;
- stenoza traheală.
Sfaturi pentru prevenție
Principala modalitate de a preveni traheita o reprezintă vaccinarea împotriva agenților patogeni implicați în această afecțiune. Infecțiile virale inițiale ar trebui gestionate cât mai eficient, astfel încât să se reducă riscul de infecție bacteriană secundară. Copiii care merg la creșă și grădiniță sunt mult mai predispuși să dezvolte infecții virale ale căilor respiratorii și, în unele cazuri, și traheită.
Foto: shutterstock.com
