Metapneumovirusul uman (prescurtat hMPV) este un virus din familia Paramyxoviridae, genul Metapneumovirus, identificat pentru prima dată în anul 2001, în Olanda. Așadar, acest virus nu este considerat a fi „unul nou”, întrucât de-a lungul anilor s-a făcut responsabil de o gamă foarte variată de infecții respiratorii – de la rinite relativ ușoare, până la pneumonii severe. Infecția cu Metapneumovirus uman este frecventă în special în rândul copiilor mici și vârstnicilor, precum și în rândul persoanelor cu sistem imunitar compromis (diabet, HIV/SIDA, tratament cronic cu corticosteroizi). hMPV prezintă similitudine genetică cu virusul sincițial respirator (RSV).
Cazurile recente de infecție cu Metapneumovirus uman au stârnit, pe bună dreptate, îngrijorare în rândul populației generale, în special în contextul reminescențelor pandemiei de COVID-19. Studiile epidemiologice indică faptul că până la 10% dintre infecțiile respiratorii superioare sau inferioare la copii sunt cauzate de infecția cu acest virus. Studii efectuate în Japonia, Olanda și Israel sugerează că aproape toți copiii până la vârsta de 5-10 ani au fost infectați cu hMPV, mai ales într-un cadru sezonier – incidența maximă a infecției se atinge în lunile de primăvară și de iarnă. Deși infecția primară de obicei are loc în copilărie, se pare că există un risc de reinfecție.
Infecția cu Metapneumovirus (hMPV) – cauze și factori de risc
Cauza principală a infecției o reprezintă contractarea agentului viral, de obicei de la o persoană infectată cu Metapneumovirus uman. În populație circulă patru subtipuri antigenice (tulpini) și anume A1, A2, B1 și B2. Nu există o predominanță a infecției cu o anumită tulpină virală și, în egală măsură, nu se cunoaște dacă infecția cu o anumită tulpină de Metapneumovirus este mai severă decât infecția cu celelalte tulpini. Infecția primară apare frecvent la copiii sub 5 ani, însă reinfecția poate surveni ulterior de-a lungul vieții din cauza imunității incomplete dobândite în urma contactului inițial sau ca urmare a statutului imunodepresiv.
Factorii de risc majori care predispun o persoană la infecția cu Metapneumovirus (hMPV) sau la forme severe ale infecției sunt:
- vârsta redusă (sugari și copiii mici) sau înaintată (adulți cu vârsta de peste 65 de ani);
- statutul imunodepresiv: pacient oncologic, HIV/SIDA, diabet, tratament cu corticosteroizi (de obicei după transplantul de organe);
- boli cronice subiacente: astm bronșic, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC);
- expunere profesională: personalul medical, îngrijitorii și cei care lucrează în medii în mod obișnuit aglomerate sunt mult mai predispuși la infecția cu Metapneumovirus uman.
În ciuda faptului că infecția primară este foarte frecventă în copilărie, imunitatea dobândită este deficitară – fie incompletă, fie în scădere odată cu înaintarea în vârstă. Drept urmare, riscul de reinfecție este posibil, mai ales în rândul populației cu risc. Pe de altă parte, apariția altor tulpini virale – prin procese precum transferul orizontal de gene – crește riscul de reinfecție ulterioară.
Cum se transmite Metapneumovirusul uman (hMPV)?
hMPV se transmite pe calea aerului, prin picăturile de secreții respiratorii (picături Flügge) care sunt eliminate în timpul tusei, strănutului, vorbirii sau chiar în timpul respirației. Aceste picături ajung în gura sau în nasul persoanelor din proximitatea persoanei infectate sau pe suprafețe, iar ulterior aceste suprafețe sunt atinse cu mâinile. Mâinile infectate ating ulterior mucoasa nazală, orală sau oculară, și astfel are loc infecția cu Metapneumovirus. Virusul persistă pe suprafețele inanimate timp de mai multe ore, ceea ce facilitează răspândirea într-un cadru comunitar. Acest virus are o perioadă de incubație de 3-5 zile, iar potențialul contagios există și în acest interval.
Infecția cu Metapneumovirus (hMPV) – simptome și manifestări
Simptomele infecției cu Metapneumovirus uman variază în funcție de vârsta pacientului, starea sa generală de sănătate și comorbiditățile asociate. La copiii mici, spre exemplu, infecția poate mima simptomele infecției cu virusul sincițial respirator, iar la adulți poate fi confundată foarte ușor cu o răceală comună.
Simptomele infecției tractului respirator superior
- rinoree;
- tuse seacă;
- febră moderată (38–39°C);
- dureri în gât;
- congestie nazală.
Simptomele infecției tractului respirator inferior
- dificultăți respiratorii;
- respirație șuierătoare (wheezing);
- exacerbarea tusei;
- hipoxie (persoana are senzația că nu are suficient aer).
La copii, infecția tractului respirator inferior cu Metapenumovirus poate duce la bronșiolită, la exacerbarea acută a astmului bronșic, crup și pneumonie. În unele cazuri, se poate ajunge chiar la necesitatea internării în spital. La adulți, poate duce la pneumonie, exacerbarea astmului sau exacerbarea bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) subiacente. La pacienții cu un sistem imunitar foarte slăbit, infecția poate evolua către insuficiență respiratorie severă, care necesită suport ventilator.
Deși mai rar, pot fi observate și simptome precum:
- conjunctivita;
- otita medie acută;
- manifestări gastrointestinale (diaree, greață, vărsături);
- stomatită (mucoasa bucală inflamată).
Deși adulții și adolescenții prezintă de obicei doar simptome ușoare asemănătoare gripei, există risc de complicații și manifestări mai severe la vârstnici, persoanele imunocompromise sau cele care se prezintă cu boli pulmonare obstructive cronice. De asemenea, și femeile însărcinate au un risc mai mare de a dezvolta forme mai severe ale infecției.
Tratamentul infecției cu Metapneumovirus (hMPV)
În momentul de față, nu există tratament antiviral specific pentru infecția cu Metapneumovirus. Este foarte important de reținut că hMPV este un virus, nu o bacterie, iar tratamentul antibiotic nu are nicio eficiență. Dimpotrivă, administrarea nejustificată de antibiotice este periculoasă și crește riscul de apariție a fenomenului de rezistență la antibiotice – o problemă actuală majoră de sănătate publică. Drept urmare, tratamentul infecției active se bazează pe măsuri de susținere în vederea trecerii mai ușor, fără complicații, prin boală. Majoritatea persoanelor vor prezenta o recuperare completă în urma bolii. Alternativele de gestionare eficientă a bolii active includ:
- antipiretice (acetaminofen, ibuprofen) peste reducerea febrei;
- hidratare (fie pe cale orală, fie intravenoasă, în funcție de caz);
- decongestionante nazale;
- bronhodilatatoare sau corticosteroizi, doar la recomandările medicului.
La persoanele sănătoase, fără boli pulmonare cronice, măsurile de susținere sunt suficiente, de obicei recuperarea fiind una completă. Infecția poate să reapară ulterior de-a lungul vieții, ceea ce demonstrează o imunitate dobândită de scurtă durată și incompletă în urma infecției primare.
În cadrul anumitor categorii populaționale, menționate și mai sus, infecția cu Metapneumovirus poate provoca boli severe care ridică necesitatea spitalizării. Printre aceștia se numără pacienții cu sistem imunitar compromis sau cu afecțiuni cardiace sau respiratorii preexistente. Principala complicație o reprezintă susceptibilitatea crescută de a dezvolta insuficiență respiratorie acută, iar în unele cazuri deteriorarea poate fi suficient de severă pentru a necesita ventilație mecanică. În aceste cazuri, pacienții sunt internați la unitatea de terapie intensivă pentru monitorizare cât mai atentă.
Nu există, în prezent, un vaccin disponibil pentru hMPV. Totuși, au existat diferite vaccinuri ce au fost testate pe primate sau rozătoare, cu rezultate promițătoare; însă, niciunul dintre acestea nu a fost testat pe voluntari umani.
Sfaturi pentru prevenție
Pentru a reduce riscul infecției cu Metapneumovirus uman (hMPV), se recomandă următoarele:
- igienizarea corespunzătoare și frecventă a mâinilor, folosind apă și săpun, soluții cu specific dezinfectant (de obicei pe bază de alcool);
- evitarea și limitarea contactului cu persoane care prezintă semne de infecție respiratorie;
- purtarea măștii de protecție, în special în spațiile aglomerate și în cele cu densitate mare de oameni (cum ar fi mijloacele de transport în comun);
- persoanele cu simptome de infecție respiratorie ar trebui să se izoleze în perioada respectivă pentru a reduce riscul de a transmite agentul patogen persoanelor sănătoase;
- suprafețele atinse frecvent ar trebui periodic curățate și dezinfectate.
Deși hMPV este considerat un virus endemic, cazurile severe și focarele localizate tind să ridice semne de întrebare asupra unui potențial risc pandemic. Totuși, până în prezent, capacitatea sa de a genera o pandemie globală se consideră a fi limitată – ca urmare a transmisibilității relativ moderate, dar mai ales a lipsei unor mutații majore în structura sa genetică.
Foto: shutterstock.com
