Propolis, polen sau fagure. Probabil că aţi încercat măcar una dintre variante. Dar ştiţi oare care sunt beneficiile acestor produse pentru sănătate?
Impactul produselor apicole asupra organismului le-a atras atenţia atât oamenilor preocupaţi de sănătatea lor şi homeopaţilor, cât şi cercetătorilor. Astfel, an de an, apar noi studii în jurul acestor superalimente. De aceea, produsele apicole nu sunt folosite doar ca atare, ci şi în compoziţia suplimentelor alimentare şi a unor medicamente.
Polenul crud
Ştiaţi că polenul crud nu este altceva decât un amestec alcătuit din polen cules de pe staminele florilor, nectar, enzime, miere, ceară și secreții din glandele salivare ale albinelor? De asemenea, o să vi se pară interesant şi faptul că el este cules, preparat şi depozitat cu scopul de a fi a servi ca hrană pentru întreaga colonie. Dacă vi se pare că folosirea de către om a acestui superaliment reprezintă o mare nedreptate adusă albinelor, o să vă schimbaţi părea când o să aflaţi că, potrivit unui studiu realizat de către cercetătorii de la Faculty of Food Sciences din cadrul Warsaw University of Life Sciences, polenul conţine peste 250 de substanţe active, printre care proteine, carbohidraţi, lipide, acizi graşi, vitamine, minerale, enzime şi antioxidanţi. Cu toate acestea, valorile nutriţionale variază în funcţie de sursele plantelor şi sezonul în care s-a făcut colectarea.
Cel mai cunoscut beneficiu al consumului de polen crud este conţinutul bogat de antioxidanţi, substanţe care protejează celulele de daunele provocate de radicalii liberi şi, implicit, reduc riscul apariţiei unor boli cronice precum diabetul de tip 2 şi cancerul.
De asemenea, polenul poate contribui la întărirea sistemului imunitar, diminuarea intensităţii simptomelor specifice menopauzei, îmbunătăţirea absorbţiei nutrienţilor în organism şi reducerea inflamaţiilor.
Propolisul
Propolisul este „materialul de construcţie” şi totodată „dezinfectantul” pe care albinele îl folosesc ca strat de acoperire pentru stupi. Mai exact, el este realizat din substanţele răşinoase, adunate din seva copacilor care poartă conuri şi ace, dar şi a copacilor veşnic verzi, în combinaţie cu ceara şi cu propriile secreţii din glandele salivare.
Valorile nutriţionale ale propolisului variază în funcţie de regiunea geografică în care se află albinele, precum şi florile la care au acces. De aceea, cercetătorii nu pot ajunge la concluzii generale privind beneficiile pe care acest produs le aduce sănătăţii. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au identificat peste 300 de compuşi în propolis. În cea mai mare parte este vorba despre polifenoli, în special flavonoizi, antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi, a bolilor şi a deteriorării organismului.
Miere de albine, un cocktail de vitamine
Potrivit unui studiu realizat de către o echipă de cercetători de la University of Piemonte Orientale Amedeo Avogadro, Alessandria, Italia, prin accelerarea creșterii celulelor sănătoase, propolisul poate contribui la vindecarea persoanelor care au suferit arsuri. Secretul constră într-un flavonoid care acționează ca un antifungic cu proprietăți antiinflamatorii și antimicrobiene, esenţiale în tratarea rănilor.
Dintr-un alt studiu realizat de către cercetătorii brazilieni de la Federal University of Valleys do Jequitinhonha and Mucuri, aflăm că un preparat alcoolic pe bază de extract de propolis a fost mai eficient decât o cremă cu steroizi în reducerea inflamaţiei în rănile chirurgicale orale.
Specialiştii de la The University of Hong Kong sugerează că propolisul ar putea acţiona în tratarea unor anumite tipuri de cancer. Printre beneficiile acestuia ar fi incluse: împiedicarea multiplicării celulelor canceroase, reducerea probabilităţii ca noi celule să devină canceroase şi împiedicarea celulelor canceroase să se semnaleze reciproc. Atenţie! Dacă vreţi să utilizaţi propolis, cercetătorii precizează că ar trebui folosit ca terapie complementară, nu singulară, în tratarea bolii.
Tratamentul cu venin de albine
Fagurele
Fagurele este „grădiniţa” unde albinele adăpostesc larvele şi, totodată, locul în care ele stochează mierea şi polenul. Este alcătuit din celule hexagonale din ceară şi conţine, în general, miere brută, dar şi diferite cantităţi de polen, propolis şi lăptişor de matcă. Fagurele este un produs comestibil. După consumarea conţinutului de miere crudă, celulele cerate pot fi mestecate asemenea unei gume.
Deoarece conţinutul fagurelui este neprocesat, mierea brută din el conține glucozoxidază, o enzimă care îi conferă proprietăți antimicrobiene și antibacteriene. O echipă de cercetători internaţionali sugerează, în lucrarea Beneficial roles of honey polyphenols against some human degenerative diseases: A review, că polifenolii vă pot ajuta să reduceți riscul apariţiei demenţei, a diabetului, a bolilor de inimă şi chiar a anumitor tipuri de cancer.
Alte beneficii ale consumului de fagure: reducerea tensiunii arteriale, a trigliceridelor şi a colesterolului rău (LDL) şi calmarea tusei în cazul copiilor. Atenţie! Produsul nu este recomandat copiilor mai mici de un an!