Miscare anormala involuntara si repetitiva, care survine brusc si este de scurta durata.
Ticurile apar de cele mai multe ori in copilarie. Ele sunt de 3-4 ori mai frecvente la baieti, iar caracterul lor familial nu este deloc rar. Intre 6 si 8 ani apar uneori ticuri fara gravitate care se estompeaza de la sine.
Cauze – Nici o leziune a sistemului nervos n-a fost pusa vreodata in evidenta la pacientii care sufera de ticuri. Este evocata uneori o cauza psihologica. In unele cazuri, se constata tulburari psihologice nete: componenta de agresivitate, narcisismul fragil (subiectul nu are destula incredere in el).
Descriere – Prin forta vointei, un tic poate fi suspendat temporar, spre deosebire de alte miscari anormale: tremuraturi, diskinezii (perturbatii ale miscarilor sau ale mobilitatii unui organ) si mioclonii (contractii scurte, rapide si involuntare ale unuia sau mai multor muschi). Ticul este stereotip (intotdeauna identic cu el insusi) si repetat in salve. Frecventa sa creste in caz de emotie si de anxietate, se micsoreaza in caz de odihna. Unele ticuri simple, nu implica decat cativa muschi, alte, complexe, iau aspectul unei veritabile gesticulari. Ticurile privesc mai ales fata (clipitul pleoapelor, incruntarea fruntii, surasul, clatinatul din cap, contractia muschilor maxilarelor), gatului (miscarea de flexie sau de inclinare pe o parte), umerii (ridicare, coborare), muschii laringelui (vocalizare, bombanit, tuse).
Tratament – Daca ticurile sunt prea deranjante, se poate propune un tratament destinat sa diminueze frecventa lor: prescrierea de neuroleptice sau terapia comportamentala.
