Revista care te menține sănătos

Diabet

Testul de toleranţă la glucoză. Indicaţii, interpretare, limite

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă; [email protected]
29 noiembrie 2022
Share
Testul de toleranţă la glucoză. Indicaţii, interpretare, limite

Diabetul zaharat tip 2 este o boală des întâlnită, estimându-se că există peste 450 de milioane de persoane din întreaga lume deja diagnosticate, iar alte aproximativ 200 de milioane nediagnosticate încă. Îngrijorător este faptul că cercetătorii consideră că pentru fiecare două persoane care se ştiu deja cu această boală există încă o persoană care are diabet zaharat, dar nu ştie încă acest lucru.

Nivelul glucozei din sânge (glicemia a jeun, recoltată pe nemâncate) este în multe cazuri suficient pentru a stabili dacă aveţi diabet sau nu, dar există şi situaţii în care glicemia este „la limită”, sau doar puţin crescută, dar nu atât de ridicată pentru a se pune diagnosticul de diabet zaharat. Aici intervine rolul testului de provocare cu glucoză (numit şi testul de toleranţă la glucoză sau glicemia „provocată”).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar GlucoSuport; care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.

Testul de toleranţă la glucoză, indicatii

Acest test se indică de regulă în următoarele situaţii:

1. Când glicemia a jeun este cuprinsă între 100 şi 125 mg/dl (glicemie a jeun modificată);

2. Când glicemia recoltată oricând în timpul zilei este între 140 şi 199 mg/dl;

3. La toate femeile gravide între săptămânile 24 şi 28 de sarcină (pentru diagnosticul diabetului gestaţional).

Precizăm că o valoare a glicemiei a jeun ≥126 mg/dl sau o glicemie măsurată oricând în timpul zilei ≥200 mg/dl permit punerea diagnosticului de diabet zaharat şi nu este necesară efectuarea testului de toleranţă la glucoză.

Cum se face testul de toleranta la glucoza?

În cazul în care testul de toleranţă este indicat pentru stabilirea diagnosticul de diabet zaharat tip 2, atunci se vor preleva două probe: glicemia a jeun si glicemia la 2 ore după ingestia a 75 de grame de glucoză dizolvată în 250 de mililitri de apă. Soluţia de glucoză trebuie băută în maxim 5 minute, şi pentru ca testul să fie edificator, pacientul trebuie să nu ţină dietă sau regim cu 3 zile înainte de test, să facă mişcare în mod normal şi să nu mănânce în noaptea dinaintea testului. În plus, după prima glicemie recoltată nu trebuie să fumeze.

Testul de toleranţă la glucoză în cazul femeilor gravide se efectuează în mod similar, doar că se va preleva o glicemie venoasă şi la o oră după ingestia celor 75 de grame de glucoză.

Testul de toleranţă la glucoză. Interpretare

Dacă valoarea glicemiei la 2 ore după test este mai mare sau egală ca 200 mg/dl, atunci se pune diagnosticul de diabet zaharat. Dacă glicemia la 2 ore este între 140 şi 199 mg/dl, atunci este „toleranţă alterată la glucoză” sau prediabet.

În cazul gravidelor testul de toleranţă la glucoză se interpreteaza alt fel. Astfel, conform ghidurilor internaţionale, criteriile pentru diagnosticul diabetului gestaţional sunt următoarele:

  • glicemia a jeun ≥92 mg/dl
  • glicemia la 1 oră ≥180 mg/dl
  • glicemia la 2 ore ≥153 mg/dl

Este de ajuns o singură valoare modificată pentru a pune diagnosticul de diabet gestaţional.

6 complicaţii asociate diabetului zaharat de tip 2

Testul de toleranţă la glucoză, limitări

Deşi testul de toleranţă la glucoză are avantaje, acesta presupune îndeplinirea mai multor condiţii:

  • pacientul trebuie să consume cel puţin 150 de grame de carbohidraţi pe zi timp de 3 zile înainte de test şi să facă repaus alimentar pentru cel puţin 8 ore înainte de a veni la recoltare;
  • între prelevarea probelor nu trebuie făcută mişcare, indicat fiind ca pacientul să stea aşezat pe scaun;
  • este consumator de timp;
  • în general se recomandă repetarea testului de toleranţă la glucoză în cazul unor rezultate anormale, un singur test nefiind suficient pentru diagnosticul de diabet.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.