Efortul fizic este un stres fiziologic în urma căruia pot fi detectate anomalii cardiovasculare ce nu sunt prezente în starea de repaus. În acest moment, testul ECG de efort este cel mai frecvent folosit dintre testele de stres. În afară de ECG de efort se pot utiliza şi testele imagistice de stres (ecocardiografia, imagistica nucleară).
Efortul fizic poate fi realizat pe bandă sau pe o bicicletă ergometrică. Gradul de efort este crescut progresiv la interval de 2-3 minute. În cazul benzii de efort acest lucru se realizează prin creşterea vitezei şi a înclinaţiei pantei, iar în cazul bicicletei ergometrice prin creşterea rezistenţei la pedalare. În afară de efortul fizic, unele medicamente pot contribui la detectarea anomaliilor cardiovasculare – vorbim în acest caz despre testele de stres farmacologic.
Ce presupune testul de efort
Pe durata testului sunt monitorizate frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, simptomele pacientului (de exemplu: dureri în piept, ameţeli, dispnee – senzaţia de lipsă de aer, fatigabilitate). În cazul testelor cardiopulmonare se urmăreşte, în plus, pulsoximetria, consumul de O2, producerea de CO2 şi parametrii funcţiei ventilatorii.
Pacienţilor care nu pot realiza testul de efort pe bandă sau pe bicicletă li se poate recomanda testul de mers de 6 minute, pentru evaluarea capacităţii funcţionale de efort. Acesta măsoară distanţa parcursă de pacient în 6 minute, pe teren plat, în ritm propriu, fără impuneri de viteză, urmărind apariţia simptomelor.
Protocoale de test
Testul de efort este o metodă de investigaţie utilizată pe scară largă atât pentru diagnosticul bolii coronariene ischemice, cât şi pentru evaluarea severităţii bolilor cardiovasculare. Orice protocol de test de efort include o perioadă de încălzire cu o sarcină scăzută, urmată de efortul propriu-zis, progresiv, în trepte, şi apoi o perioadă de recuperare cu o sarcină scăzută.
În funcţie de capacitatea de efort estimată înainte de test se va alege un protocol care să permită realizarea unui efort continuu, progresiv de 6-12 minute.
După efortul maxim urmează perioada de recuperare în care pacientul continuă pentru câteva zeci de secunde un efort de intensitate scăzută. Monitorizarea este recomandată încă 6-8 minute după oprirea efortului.
Când se întrerupe testul de efort
Testul de efort se va întrerupe în următoarele condiţii:
- angină moderat-severă;
- semne de hipoperfuzie (cianoză, paloare);
- tulburări de ritm severe;
- modificări ECG sugestive de ischemie miocardică severă;
- scăderea tensiunii arteriale la efort cu mai mult de 10 mmHg faţă de valoare iniţială;
- dorinţa pacientului de a întrerupe testul;
- dificultăţi tehnice în monitorizarea ECG sau a tensiunii arteriale;
- creşterea tensiunii arteriale sistolice peste 250 mmHg sau a tensiunii arteriale diastolice peste 120 mmHg.
De ce trebuie realizat un test de efort EKG
Cui îi este recomandat
Testul de efort este recomandat pacienţilor cu simptome la efort (durere în piept, palpitaţii, dispnee). De asemenea, se utilizează pentru evaluarea severităţii bolii la persoanele cunoscute cu boli cardiovasculare (în special cardiopatie ischemică şi în anumite aritmii, valvulopatii). Testul de efort este indicat şi în cazul persoanelor asimptomatice care realizează o activitate sportivă intensă.
Durerea in piept: infarct miocardic sau o afectiune mai putin severa?
Există contraindicaţii?
Prezenţa anumitor boli contraindică realizarea testului de efort: infarctul miocardic acut în primele zile, angină instabilă cu risc înalt, tulburări de ritm, miocardită acută, pericardită, embolie pulmonară, disecţie de aortă, stenoză aortică critică, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă severă, hipertensiune arterială necontrolată.
