Revista care te menține sănătos

Știri

Testari gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin

13 aprilie 2012
Share

Incepand cu vara anului 2012, romancele cu varste cuprinse intre 25 si 64 de ani isi pot face testul Papanicolau gratuit.

Potrivit programului Ministerului Sanatatii, care are o durata de cinci ani, femeile trebuie sa prezinte medicului specialist din centrele inscrise in program un formular primit in prealabil de la medicul de familie. Daca rezultatul testului este negativ, atunci femeia este evaluata gratuit peste doi-trei ani, iar daca prezinta modificari, va primi un bilet de trimitere pentru alte investigatii.

Scopul programului este sa se afle inca din stadiu incipient daca o pacienta are cancer de col uterin, pentru ca in Romania, 60% dintre bolnave ajung la doctor atunci cand nu mai este nimic de facut.

Anual, in tara noastra, 3.400 de femei afla ca au cancer de col uterin, sase dintre ele pierzand zilnic lupta cu aceasta boala, ceea ce inseamna de patru ori mai multe decat in restul Europei.

In plus, se estimeaza ca aproximativ sase milioane de romance ar trebui sa ajunga la medic. Testarile gratuite nu sunt obligatorii, dar ele sunt recomandate, mai ales ca nu sunt dureroase.

Cristina Ionescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.