Revista care te menține sănătos

Știri

Temperatura corpului uman este în scădere

Dora Chelariu; sursa: sciencealert.com
12 noiembrie 2020
Share
Temperatura corpului uman este în scădere

Ceva pare să schimbe temperatura obişnuită a corpului uman, acesta devenind în ultimii ani mai rece. Factorul principal al acestei schimbări se crede a fi stilul de viaţă modern. Dar în urma unor studii efectuate în Statele Unite şi Marea Britanie, cercetătorii au ajuns la concluzia că acest fenomen este valabil pentru orice zonă geografică.

Cercetările efectuate pe un grup de subiecţi indigeni din Bolivia au arătat însă faptul că această schimbare nu pare a avea legătură cu creşterea nivelului de trai şi s-a produs chiar şi în zonele rurale sau în cele în care sistemul medical este slab dezvoltat, iar infecţiile sunt frecvente.

În medie, temperatura normală a corpului se situează undeva în jurul valorii de 37 de grade Celsius, însă aceasta a început în ultimii ani să scadă.

Temperatura corpului scade cu 0.03 grade Celsius anual

În 2002, când au început aceste cercetări, temperatura medie a corpului se situa în jurul valorii de 37 de grade Celsius.

În doar 16 ani, s-a înregistrat o scădere anuală de până la 0.03 grade Celsius, ajungând la 36.53 grade pentru femei şi 36.57 de grade Celsius pentru bărbaţi.

Practic, în mai puţin de două decenii, s-a observat o scădere a temperaturii corporale asemănătoare celei înregistrate în Statele Unite pe parcursul a două secole, o diferenţă considerabilă.

Indiferent de factorii care au fost luaţi în considerare, rezultatele indică aceeaşi scădere bruscă a temperaturii corpului.

Oamenii din ziua de astăzi au o temperatură medie cu aproximativ 1,6% mai scăzută decât cei din epoca preindustrială (1850-1890).

Accesul la apă şi îmbunătăţirea igienei posibile explicaţii

O primă ipoteză pentru explicarea acestui fenomen se bazează pe faptul că în ziua de astăzi oamenii şi-au îmbunătăţit igiena şi obiceiurile legate de aceasta, o mare parte din populaţie beneficiază de acces la apă curentă sau de servicii medicale moderne.

Deşi medicina a avansat, iar infecţiile nu mai sunt atât de frecvente şi pot fi tratate cu uşurinţă, aceeaşi scădere a temperaturii corporale a fost observată şi la grupurile mai puţin favorizate, precum indigenii din Bolivia, care sunt supuşi aceluiaşi fenomen.

O altă presupunere a cercetătorilor indică faptul că nivelul de trai joacă un rol considerabil în această modificare, omul modern beneficiind acum de sisteme de încălzire sau răcire în funcţie de sezon, care nu mai obligă corpul să se adapteze atât de drastic singur.

Cu toate acestea, studii suplimentare sunt necesare pentru a elucida pe deplin fenomenul şi a înţelege exact care sunt cauzele lui.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.