Sub denumirea de „talasemie” este grupată o serie de tulburări genetice, moștenite, care duc la o alterare a funcției hemoglobinei și, astfel, la eritropoieză (sinteză de globule roșii) ineficientă. Ca urmare a scăderii marcante a biosintezei de hemoglobină, persoanele cu talasemie dezvoltă, încă din copilărie, anemie, fiind necesare transfuzii repetate și constante de sânge, întrucât fără hemoglobină nu pot fi asigurate necesitățile de oxigenare și perfuzare ale organelor vitale. Dat fiind faptul că o persoană dezvoltă talasemie ca urmare a unor defecte la nivelul genelor, boala nu dispune de niciun fel de tratament viabil, ci necesită doar transfuzie periodică de sânge.
Talasemia este o afecțiune cu transmitere autozomal recesivă, ceea ce înseamnă fie că cel puțin unul dintre părinți ar trebui să fie diagnosticat cu talasemie, fie că ambii sunt purtători ai genei mutante, pe care o vor transmite fătului. Dintr-o mamă și un tată purtători ai genei mutante, va exista un risc după cum urmează: risc de 25% ca fătul să fie sănătos, 50% ca fătul să nu dezvolte talasemie, dar să fie purtător al genei mutante ș 25% ca fătul să sufere de talasemie. Există mai multe forme de talasemie, în funcție de modul de afectare a hemoglobinei, respectiv a lanțurilor care intră în structura acestei proteine: 2 lanțuri α și 2 lanțuri β.
Talasemie – cauze și factori de risc
Talasemia apare ca urmare a mutațiilor apărute la nivelul genelor implicate în sinteza lanțurilor α și β ale hemoglobinei. În funcție de tipul mutației, respectiv a consecinței acesteia, există mai multe tipuri de talasemie. Au fost identificate peste 200 de tipuri de mutații implicate în sinteza hemoglobinei disfuncționale sau cu funcționalitate redusă. De exemplu, în caz de α-talasemie, s-au observat deleții la nivelul genelor α-globinei, iar în caz de β-talasemie se observă o mutație punctiformă la nivelul genei β-globinei, situate pe cromozomul 11. Delețiile de la nivelul genei α-globinei au drept rezultat reducerea sau absența lanțurilor α ale hemoglobinei.
Cazurile de β-talasemie apar ca urmare a mutațiilor punctiforme, iar aceasta, la rândul ei, poate fi de mai multe forme. Spre exemplu, β-talasemia minoră implică o subproducție a lanțurilor β ale hemoglobinei, boala fiind ușoară și, de obicei, asimptomatică. În caz de β-talasemie majoră, este vorba despre absența totală a lanțurilor β ale hemoglobinei. Simptomele în caz de talasemie de tip α sau β depind foarte mult de cât de puternică este mutația genetică, implicând numărul de deleții la nivelul alelelor, dacă mutația este homozigotă sau heterozigotă, putând fi îndeajuns de severe pentru a fi incompatibile cu viața sau moderate, ducând chiar la lipsa simptomelor.
Talasemie – simptome și manifestări
Cazurile de talasemie se prezintă clinic diferit, în funcție de tip, în primul rând, și de severitate, respectiv de gradul de mutație genetică. În cele mai multe dintre cazuri, pot fi observate o serie de manifestări cantonate la nivel de:
- piele: palidă (din cauza anemiei), galbenă (din cauza icterului secundar hiperbilirubinemiei rezultate din hemoliza intravasculară), apariția de ulcerații la nivelul extremităților;
- manifestări musculo-scheletice: deformarea oaselor feței și a altor oase ale scheletului;
- manifestări cardiace: aritmii, insuficiență cardiacă;
- manifestări abdominale: hiperbilirubinemia cronică duce la precipitarea calculilor biliari și apariția durerilor tipice colelitiazei. De asemenea, se mai observa și hepatosplenomegalia, ca urmare a hemolizei intravasculare și depunerii cronice de fier;
- manifestări hepatice: în caz de talasemie, în special datorită necesității de transfuzie, poate apărea insuficiența hepatică cronică sau ciroza (depunere cronică de fier), hepatita virală;
- creștere întârziată și deficitară, ca urmare a anemiei secundare. Mai mult decât atât, copiii diagnosticați cu această afecțiune se confruntă și cu pubertate întârziată;
- endocrinopatii: în caz de talasemie, există riscuri semnificative de endocrinopatii ulterioare cauzate prin supraîncărcarea cu fier. De exemplu, depunerea de fier la nivelul pancreasului poate duce la diabet zaharat, iar depunerea sa la nivelul glandelor tiroide sau paratiroide va duce la hipotiroidism, respectiv hipoparatiroidism. La nivel articular, se poate ajunge la mai multe tipuri de atropatie cronică. La nivel cerebral, acumularea excesivă de fier duce la un debut precoce al bolii Parkinson și alte tulburări neurologice.
Putem distinge clinic mai multe tipuri ale acestei afecțiuni, după cum urmează:
- o singură genă mutantă: semne și simptome ușoare (talasemie minoră);
- două gene mutante: semne și simptome moderate sau severe, afecțiunea purtând denumirea de talasemie majoră sau anemie Cooley (deși bebelușii născuți cu talasemie majoră sunt, în cele mai multe dintre cazuri, sănătoși la naștere, boala începe să se manifeste după 6-7 luni de viață, când hemoglobina fetală este înlocuită de hemoglobina adultă);
- copiii cu α-talasemie și β-talasemie concomitente: cursul clinic este mai ușor întrucât există un dezechilibru mai puțin sever la nivelul lanțurilor α ale hemoglobinei.
Prognosticul diagnosticului de talasemie depinde foarte mult de tipul acesteia. Formele minore sunt, de cele mai multe ori, asimptomatice, însă cele majore se traduc prin boli severe, ale căror prognostic este în strânsă concordanță cu tratamentul cu transfuzie sanguină și cel de chelare.
Diagnosticul de talasemie
În vederea diagnosticării afecțiunii se recomandă mai multe tipuri de teste:
- hemoleucograma completă;
- frotiul de sânge periferic, cu observarea aspectelor de morfologie ale celulelor;
- determinarea sideremiei, feritinei;
- electroforeza fracțiilor hemoglobinei;
- screeningul pentru talasemie în timpul sarcinii;
- analizele genetice.
Rezultatele se corelează și, pe baza acestora, se confirmă sau infirmă diagnosticul de talasemie. Tipul bolii este asociat, în cea mai mare parte, simptomelor specifice.
Talasemie – tratament
Tratamentul depinde de severitatea bolii, și poate include:
Forma ușoară (concentrația hemoglobinei între 6-10 g/dL)
- simptome ușoare, transfuzia de sânge fiind necesară doar în cazuri speciale (postchirurgical și după naștere).
Forma severă (concentrația hemoglobinei sub 6 g/dL)
- transfuzii regulate de sânge, la fiecare câteva săptămâni, terapie de chelare (care vizează eliminarea fierului în exces din organism, ca urmare a transfuziilor), terapie cu celule stem, în foarte multe cazuri de talasemie severă ajungându-se la necesitatea splenectomiei și cea a colecistectomiei. Există, în momentul de față, și alternative de terapie genică, care implică recoltarea de celule stem hematopoietice și modificarea acestora cu vectori genetici.
Foto: Shutterstock
