Revista care te menține sănătos

ORL

Sunteti dependenti de spray-urile nazale? Aflati ce consecinte pot avea

13 martie 2019
Share

Unul dintre cele mai frecvente simptome de care se plang pacientii cu afectiuni ale sinusurilor este obstructia nazala, care poate provoca si dureri de cap sau insomnie. Din cauza severitatii simptomelor, acestia recurg la folosirea spray-urilor decongestionante nazale.

Decongestionantele topice nazale sunt medicamente lichide care, dupa ce au fost pulverizate in cavitatea nazala, produc constrictia vaselor mici de sange de la nivelul mucoasei nazale. Congestia scade rapid, in decurs de cateva minute, ceea ce permite o respiratie mai usoara. Formulele cu actiune de lunga durata isi mentin efectul aproximativ 12 ore. Folosirea continua, mai mult de 5 zile, a decongestionantelor nazale creste riscul de adictie (dependenta). Insa aceasta nu determina modificari ale structurii creierului, asa cum produc heroina sau cocaina, dar folosirea repetata conduce la utilizarea lor compulsiva si la anumite complicatii.

 

Ce legatura exista intre spray-urile nazale si rinita medicamentoasa

Durata recomandata de utilizare a decongestionantelor nazale este de 3 zile consecutive. Daca se depaseste perioada, receptorii din peretii arterelor se reduc ca numar, iar durata efectului decongestionant al spray-ului nazal devine din ce in ce mai scurta. Cu cat durata efectului spray-ului este mai scurta, cu atat se foloseste mai des, adica eficienta sa este mai scazuta. Acest efect se numeste efect de rebound.

Congestia nazala care se reinstaleaza pe masura ce efectul decongestionantului scade poate fi foarte intensa, persoana respectiva putand acuza imposibilitatea respiratiei nazale. In consecinta, respiratia se produce mai mult cu gura deschisa, ceea ce determina senzatia de uscaciune si iritare a gatului. Oprirea brusca a folosirii decongestionantului in aceasta faza nu este o optiune. Toate aceste modificari sunt produsul rinitei medicamentoase indusa de decongestionantele nazale, care apare tipic dupa 5-7 zile de utilizare continua.

Simptomele rinitei medicamentoase pot fi chiar mai severe decat ale rinitei pentru care se administreaza decongestionantul nazal. Pe termen lung, mucoasa nazala se atrofiaza, apar cicatrici in interiorul nasului care pot determina iritatii, sangerari sau uscaciune excesiva a mucoasei. Uneori, eroziunile sunt atat de severe, incat se poate perfora septul nazal, ceea ce impune tratamentul chirurgical.

 

Cum poate fi prevenita rinita medicamentoasa?

In primul rand, trebuie evitata utilizarea spray-urilor nazale. De asemenea, se recomanda consultarea unui medic alergolog sau ORL-ist daca obstructia nazala este moderata ori severa, sau daca tinde sa apara mai mult de o singura data pe an. Este bine sa cititi etichetele de pe spray-urile nazale. Substantele periculoase care se regasesc in compozitia lor sunt oximetazolina, fenilefrina, xilometazolina, nafazolina. In schimb, spray-urile nazale care contin steroizi nu induc efectul periculos de rebound, putand fi folosite zilnic pe perioade lungi. Totodata, si un tratament de scurta durata cu corticosteroizi orali este indicat, pentru a „rupe” cercul vicios al congestiei induse de decongestionantul nazal.

 

Dr. Camelia Diaconu
Medic primar medicina interna
Spitalul Clinic de Urgenta „Floreasca”

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.