Mască sau vizieră? Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA avertizează că cea mai bună protecţie împotriva COVID-19 o asigură măştile faciale. Autorităţile americane sunt de părere că vizierele din plastic nu oferă o protecție adecvată împotriva COVID-19 atunci când sunt folosite (doar ele) ca alternativă la măşti. Dar purtarea lor împreună cu o mască de față este considerată cel mai bun mod de a vă proteja.
Virusul se transmite prin intermediul aerosolilor (picături mici de secreţii nazale sau salivă, eliberate în timpul vorbirii). Vizierele sunt excelente pentru a preveni contactul picăturilor cu nasul, gura şi ochii, porţile de intrare ale virusului în organism. Dar picăturile din mediu pot fi încă inhalate prin zonele deschise din jurul vizierei.
Cât de eficiente sunt vizierele pentru reducerea răspândirii COVID-19
În cadrul unui studiu publicat în Physics of Fluids, cercetătorii au descoperit că, în timp ce vizierele blocau înaintarea (mişcarea în faţă) a picăturilor produse de tusea simulată sau strănut. Dar picăturile expulzate erau încă capabile să se deplaseze în jurul vizierei, ba chiar să se întindă pe o zonă mare împrejur.
În cadrul unui alt studiu, realizat în urma unui focar de COVID-19 în Elveția, a relevant că niciuna dintre persoanele care au purtat mască nu a au avut rezultate pozitive pentru virus. Dar mai multe dintre persoanele care purtau doar viziere au avut rezultate pozitive.
De aceea, specialiştii nu recomandă înlocuirea măştii cu viziera, ci combinarea lor.
Experţii atrag atenţia că nu există prea multe arme împotriva noului coronavirus, ci mai degrabă se aplică expresia “cu cât mai mai multe, cu atât mai bine”. Purtarea măştii, spălarea frecventă a mâinilor, distanțarea fizică şi rămânerea acasă cât mai mult posibil sunt instrumente foarte bune. Dacă acestor măsuri le adăugaţi şi o vizieră, potrivit cercetătorilor americani, treceți de la „bun” la „grozav”.
Cum să profitaţi la maximum de protecţia oferită de vizieră
Pentru a beneficia la maximum de vizieră, specialiştii de peste ocean recomandă:
1. Purtați întotdeauna viziera împreună cu o mască. Masca singură oferă o protecţie mai mare celorlalţi decât persoanei care o poartă. Adaugarea vizierei îl protejează la maximum şi pe purtător.
2. Asigurați-vă că viziera se potriveşte corect. Viziera trebuie să ajungă până la nivelul bărbiei sau chiar puţin mai jos. Iar în lateral până la urechi. În plus ar trebui să fie lipită de frunte.
3. Viziera se curăţă şi dezinfectează după fiecare utilizare. În lipsa unor indicaţii speciale de la producător, viziera se spală cu apă călduţă şi detergent, după care se clăteşte bine. Apoi se recomandă dezinfectarea cu o soluţie pe bază de clor. Nu se recomandă dezinfectarea cu soluţii pe bază de alcool, pentru că, în timp, alcoolul poate deteriora plasticul şi cleiurile. În plus, poate distruge tratamentul anti-aburire. Urmează o nouă clătire pentru îndepărtarea reziduurilor. Se usucă la aer sau cu prosoape curate de hârtie.