Revista care te menține sănătos

Știri

Sucurile dietetice, la fel de nocive pentru inimă precum cele cu zahăr

3 noiembrie 2020
Share
Sucurile dietetice, la fel de nocive pentru inimă precum cele cu zahăr

Cercetătorii francezi au realizat un nou studiu conform căruia sucurile dietetice, ce conţin îndulcitori artificiali, sunt la fel de periculoase pentru sănătatea inimii ca varianta clasică, cu zahăr. Persoanele care consumă regulat astfel de băuturi prezintă un risc mai mare de a face un accident vascular sau de a dezvolta boli de inimă.

Îndulcitorii artificiali precum sucraloza, aspartamul sau stevia din băuturile dietetice au acelaşi efect negativ asupra sistemului cardiovascular şi nu reprezintă neapărat o alternativă mai sănătoasă.

Ambele tipuri de băuturi, cu zahăr sau cu îndulcitori artificiali, sunt asociate cu creşterea în greutate, rezistenţa la insulină şi riscul de a face o formă de diabet.

Studiul cercetătorilor francezi a fost publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie şi a adunat date de la peste 100.000 de mii de participanţi, care au oferit informaţii privind dieta, nivelul de activitate şi starea de sănătate, monitorizate la un interval de 6 luni.

Îndulcitorii artificiali la fel de periculoşi ca zahărul

Sucurile dulci, clasice sau dietetice, au câştigat tot mai mult teren în ultimii ani, fie că vorbim despre sucurile de fructe din comerţ, băuturile carbogazoase sau siropuri, fiind din ce în ce mai prezente în coşurile de cumpărături.

Deşi varianta dietetică, ce conţine doar îndulcitori artificiali, este des promovată ca fiind sănătoasă, impactul acestor înlocuitori ai zahărului asupra sănătăţii este încă neclar.

Consumul ridicat de zahăr, fie el şi sub formă de îndulcitori artificiali, din aceste băuturi, creşte riscul de a dezvolta o problemă cardiovasculară, iar varianta dietetică nu prezintă niciun beneficiu real. Mai mult, studiul recent subliniază faptul că îndulcitorii artificiali pot schimba metabolismul, favorizează depunerea de ţesut adipos şi pot afecta echilibrul florei intestinale.

6 efecte ale zahărului asupra digestiei

Argumente pro şi contra

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a realizat de-a lungul timpului mai multe studii care arată faptul că îndulcitorii artificiali nu prezintă riscuri pentru sănătate şi pot fi folosiţi în siguranţă, fără ca aceştia să contribuie la obezitate, creşterea în greutate sau dezvoltarea unor probleme cardiovasculare. Totodată, aceste studii nu au găsit nicio legătură directă între consumul băuturilor dietetice şi creşterea poftei de mâncare.

Conform acestor studii, îndulcitorii artificiali nu cauzează boli, însă pot fi asociaţi cu acestea.

Însă, specialiştii confirmă faptul că o dietă sănătoasă se bazeză strict pe consumul de apă sau băuturi naturale, iar zahărul şi îndulcitorii artificiali trebuie, pe cât posibil, evitaţi.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.