Revista care te menține sănătos

Nutriție

Studiu: rolul nucilor pentru o viață mai lungă

Adelina Mariş; sursa: verywellhealth.com
18 noiembrie 2022
Share
Studiu: rolul nucilor pentru o viață mai lungă

Puteți începe o dietă sănătoasă pentru o viață mai îndelungată prin a mânca o mână de nuci! Potrivit unui studiu recent, pe lângă beneficiile asupra sănătăţii inimii, au și calitatea de a prelungi viața.

Nucile sunt o sursă excelentă de nutrienți-cheie, cum ar fi acizi grași omega-3, fibre, mangan, magnezi și cupru. Descoperirile întăresc faptul că nucile pot fi o alegere alimentară ușoară și accesibilă pentru adulții tineri și de vârstă mijlocie care urmează o dietă pentru inimă sănătoasă, dar și pentru o viață mai lungă.

Iar pentru a explora posibilele beneficii pe termen lung pentru sănătate, cercetătorii americani au căutat legături între consumul de nuci și factorii de risc de boli cardiovasculare pentru a vedea dacă nucile vor ieși pe primul loc.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Omega 3-6-9 vegetal de la Naturalis. Este o sursă de acizi graşi nesaturaţi cu efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, precum şi a metabolismului şi sănătăţii pielii, părului şi unghiilor.

Studiu de 30 de ani despre nuci

Pentru noul studiu, publicat în Nutrition, Metabolism, and Cardiovascular Disease, cercetătorii au analizat date de la aproximativ 3.000 de adulți tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani; bărbați și femei din Statele Unite ale Amercii. Ei au fost înscriși în studiul CARDIA – Dezvoltarea riscului arterei coronare la adulți tineri.

Rezultatele auto-raportate ale participanților au fost adunate de cercetători de 3 ori pe parcursul studiului: la început, în anul 7 și în anul 20. Măsurătorile fizice și clinice ale fiecărui participant au fost, de asemenea, luate la mai multe examene pe parcursul celor 30 ani.

Istoricul dietei ținute de participanți i-a ajutat pe cercetători să distingă 3 categorii:

  • 352 consumatori de nuci;
  • 2.494 consumatori de alte tipuri de nuci (migdale, pecan, fistic);
  • 177 persoane care nu au consumat nici un tip;

Aportul mediu de nuci în timpul studiului a fost de aproximativ 3/4 din 28,35 grame (= o uncie) pe zi. Iar consumul de alte nuci în rândul consumatorilor de nuci și al celorlalți consumatori de nuci a fost de aproximativ 1 și 1/2 uncie pe zi.

nuci, nucile, consumatori de nuci, tipuri de nuci,

Rezultatele studiului

Rezultatele au arătat potențialele efecte pozitive ale consumului de nuci (inclusiv alte tipuri) încă din tinerețe. După ce au urmărit participanții după 30 de ani, cercetătorii au remarcat că:

  • participanții consumatori de nuci au avut scoruri de activitate fizică auto-raportate mai mari decât consumatorii de alte tipuri de nuci și cei care nu au consumat nici un tip;
  • consumul de nuci a fost legat de indicele de masă corporală (IMC) și circumferința taliei mai scăzute, precum și de scăderea tensiunii arteriale și a nivelurilor de trigliceride; de asemenea, participanții consumatori de nuci s-au îngrăşat mai puțin decât ceilalți consumatori de alte tipuri de nuci;
  • în comparație cu persoanele care nu le-au consumat, cei care au mâncat nuci au avut concentrații mult mai mici de glucoză (zahăr) din sânge.

Nucile: beneficii pentru inimă

nuci, nucile, consumatori de nuci, tipuri de nuci,

Concluzii

Descoperirile întăresc faptul că nucile ar putea fi o alegere alimentară ușoară și accesibilă pentru a îmbunătăți o varietate de factori de risc pentru bolile de inimă atunci când sunt consumate la vârsta adultă tânără și mijlocie.

O porție zilnică de aproximativ o mână de nuci (circa o uncie = 28,35 grame) oferă o gamă largă de nutrienți benefici. Iar nucile sunt singurele din „familia“ lor care oferă o sursă excelentă de acid omega-3 alfa-linolenic (ALA).

Nucile sunt, de asemenea, o sursă importantă de nutrienți-cheie care ne susțin inima și sănătatea generală. Ele conţin fibre, mangan, magneziu, cupru, fier, calciu, zinc, potasiu, vitamina B6, acid folic și tiamină.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.