Revista care te menține sănătos

Psihologie

Stresul „dictează” imunitatea

Beatrice Popescu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, Clinica Medicală Bellanima
27 ianuarie 2023
Share
Stresul „dictează” imunitatea

Stresul este unul dintre factorii care au „un cuvânt de spus”, şi chiar unul important, atunci când vine vorba despre imunitate. Iată cum influenţează stresul sistemul imunitar, dar şi ce puteţi face pentru a-i înlătura efectele nocive.

Faptul că stresul afectează sistemul imunitar nu este o noutate, această linie de cercetare în psihoneuroimunologie fiind iniţiată în anii ’80 de către psihologul Janice Kiecolt-Glaser, împreună cu imunologul Ronald Glaser, de la Ohio State University College of Medicine. Iniţial s-a studiat susceptibilitatea la infecţii a studenţilor la medicină şi s-a observat că în perioada de examene aceştia se îmbolnăveau mai frecvent decât în alte perioade. În timpul perioadelor stresante, subiecţii acestui experiment aproape că încetau producerea de interferon gamma sau limfocite T responsabile cu protejarea organismului de infecţii virale sau invazie tumorală. În anii 2000, alţi cercetători, Suzanne Segerstrom de la Universitatea din Kentucky şi Gregory Miller de la University of British Columbia, au revizuit peste 300 de cercetări, iar aceste meta-analize au relevat concluzii interesante în legătură cu stresul cronic: stresul de lungă durată poate avea efecte dramatice negative asupra sistemului imunitar.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar StresControl. Este recomandat pentru combaterea efectelor stresului, reducerea anxietăţii şi îmbunătăţirea calităţii somnului.

Stresul afectează sistemul imunitar. Ce se întâmplă mai exact

Pentru cei mai mulţi dintre noi, stresul face parte din viaţă. Poate dura de la câteva ore, perioada dinaintea unui examen important, până la câţiva ani, ca în cazul în care suntem solicitaţi să îngrijim un membru al familiei cu o boală cronică sau avem un serviciu ce presupune niveluri înalte de stres. Stresul poate reprezenta uneori un factor motivant care ne ajută să finalizăm un proiect sau să câştigăm o competiţie, iar în acest caz vorbim despre eustres (stresul bun sau pozitiv). Stresul cronic îşi poate pune amprenta negativ asupra sistemului imunitar.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis ImunoSuport ULTRA. Acesta contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, datorită combinaţiei de vitamina D, vitamina C şi zinc, care acţionează sinergic.

stresul cronic, stresul, imunitate, sistemul imunitar,

Cum putem menţine un sistem imunitar funcţional?

Specialiştii în sănătate fizică şi în sănătate mintală recomandă comportamente care au rolul de a contracara efectul stresului şi a menţine un sistem imunitar funcţional:

  • Dieta

Adoptarea unei diete sănătoase, formată din fructe şi legume proaspete, alimente proaspete, cât mai crude şi neprocesate – care feresc corpul de pericolul obezităţii. Este recomandată evitarea zahărului şi a grăsimilor saturate în exces, a carbohidraţilor care nu aduc aport nutriţional.

  • Sportul sau activitatea fizică constantă

Studiile recente sugerează că activitatea fizică de cel puţin 3 ori pe săptămână are un rol important în menţinerea imunităţii, astfel că orice activitate de fitness este benefică, fiind şi un factor protector împotriva obezităţii.

  • Somnul profund şi suficient

Pentru asigurarea imunităţii este crucială o perioadă de somn de cel puţin 7 ore pe noapte, ideal 8 ore. Somnul este cel mai eficient neuroprotector atât împotriva burnout-ului, cât şi împotriva stresului. Instituirea unei bune igiene a somnului în cazul persoanelor care suferă de insomnii este vitală.

  • Reducerea stresului psihosocial

Un factor important în menţinerea unui sistem imunitar puternic îl reprezintă diminuarea stresului, izolării şi depresiei. Depresia poate compromite imunitatea organismului, de aceea este importantă tratarea ei, atât prin psihoterapie, cât şi prin farmacoterapie.

Sfatul specialistului

Câteva strategii de gestionare a stresului pot fi:

  • să acceptăm lucrurile pe care nu le putem controla;
  • să fim asertivi, nu agresivi. Să ne afirmăm emoţiile, opiniile sau credinţele fără să devenim agresivi, defensivi sau pasivi;
  • să ne gestionăm mai eficient timpul;
  • să învăţăm să punem limite şi să refuzăm activităţile care creează stres excesiv;
  • să alocăm mai mult timp hobby-urilor şi activităţilor creative;
  • să practicăm meditaţia mindfulness, yoga sau alte tehnici spirituale;
  • să cerem ajutorul când suntem depăşiţi.

La prima vedere toate aceste schimbări de stil de viaţă par uşor de realizat, însă dacă aţi încercat să le abordaţi singuri şi nu aţi reuşit, apelaţi cu încredere la ajutorul unui specialist în sănătate mintală. Acesta ar putea să vă ghideze în acest proces de optimizare, care să vă ajute să vă îmbunătăţi atât sănătatea fizică, cât si cea psihică.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.