La fiecare schimbare de anotimp, norovirusurile fac ravagii, mai ales in rândul copiilor şi al celor care muncesc sau trăiesc în locuri aglomerate.
Norovirusurile sunt un grup de virusuri (Norwalk) care cauzează apariţia gastroenteritei, infecţie la nivelul stomacului şi al intestinelor. Mai cunoscută în limbaj popular ca „răceala la stomac”, nu are nicio legătură cu virusul gripal. Aproape 685 de milioane de persoane sunt infectate în fiecare an în întreaga lume.
Care sunt simptomele
Virusul gastroenteritei se răspândeşte rapid. Deşi simptomele – crampele abdominale, greaţa, vărsăturile şi diarea – scad sau se ameliorează după 1-4 zile, persoana infectată poate transmite virusul înainte de debutul bolii şi până la câteva luni după ce a fost vindecată.
Cum se transmite
Se transmite extrem de rapid, prin contactul cu băuturile sau alimentele contaminate, cu suprafeţele infectate deja sau dacă persoana intră în contact cu cineva care este purtătoarea virusului. Singurul mod eficient de a preveni răspândirea este să vă spălaţi pe mâini frecvent şi corect. Dacă manifestaţi deja primele simptome, evitaţi să pregătiţi mâncare pentru alţii şi curăţaţi imediat suprafeţele care pot fi contaminate cu înălbitor.
Predispoziţie
Există diferite tipuri de norovirus şi o persoană poate contracta virusul de mai multe ori în timpul vieţii. Modul în care reacţionăm la virus depinde în primul rând de genele noastre. Oamenii sănătoşi pot contracta un virus al gastroenteritei şi să manifeste simptome doar 2-3 zile, în timp ce persoanele imunocompromise pot să dezvolte o infecţie mai complicată.