Persoanele care se pensionează înainte de 60 de ani suferă un declin cognitiv şi o pierdere a memoriei mai accentuate decât cele care lucrează peste această vârstă, arată o cercetare a oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Binghampton, New York, SUA.
Aceştia au analizat datele a 17.500 de persoane şi au observat că pensionarii s-au descurcat cu 20% mai slab la testele de memorie decât persoanele care aveau încă un loc de muncă.
Implicarea şi conectarea socială sunt factori extrem de importanţi
În condiţiile acestor rezultate alarmante, echipa de cercetători sugerează faptul că pensionarii trebuie încurajaţi să îşi planifice cât mai multe evenimente sociale şi, în general, să îşi ţină mintea ocupată cu cât mai multe activităţi.
„Din punct de vedere cognitiv, în rândul vârstnicilor, după pensionare, rezultatele arată că efectele negative cauzate de lipsa contactului social au depăşit cu mult efectele pozitive date de nutriţie şi odihnă mai multă. Implicarea şi conectarea socială sunt factorii cei mai puternici care afectează performanţa cognitivă după o anumită vârstă”, a declarat asistent prof. Plamen Nikolov, Universitatea Binghampton.
Conform Institutului de Sănătate Publică din România, în anul 2019, în ţara noastră, sunt 300.000 de bolnavi diagnosticați cu boala Alzheimer, cu mult peste media europeană. La acest număr se adaugă cei care sunt îngrijiți de familie și sunt nediagnosticați. România, cu o populație tot mai îmbătrânită, riscă să devină o uriașă rezervație a oamenilor fără memorie, cărora li se adaugă și cei care suferă de alte forme de demență, atrag atenţia specialiştii. La nivel mondial, la fiecare 3 secunde, o persoană dezvoltă demență. Sunt peste 50 de milioane de pacienţi care trăiesc cu demență în întreaga lume și se așteaptă ca acest număr să se dubleze la fiecare 20 de ani, ajungând la 152 milioane până în 2050. În prezent, demența reprezintă a cincea principală cauză de deces, la nivel mondial.