Fericirea stă în lucrurile simple. Cât de simple? Cercetătorii de la Universitatea din Kent și Universitatea din Reading au descoperit că exerciţiile fizice şi consumul de fructe şi legume cresc nivelul de fericire, implicit bunăstarea unui individ.
Specialiştii britanici au analizat modul în care satisfacția întârziată și alegerile din viaţa de zi cu zi ar putea afecta fericirea unei persoane. Aceştia au descoperit că deciziile care presupun o fericire de moment, la modul general, pot răni o persoană. Pe de altă parte, alegerile care, în prezent, nu par distractive, dar care, în viitor, au un impact benefic asupra sănătăţii, influenţează pozitiv starea emoţională.
Satisfacţie întârziată, fericire garantată?
Spre exemplu, practicarea regulată a exerciţiilor fizice şi abordarea unei alimentaţii sănătoase pot întârzia satisfacţia, însă, de fapt, alimentează o viaţă fericită în ansamblu.
În cadul studiului, cercetătorii au adunat date de la peste 14.000 de cetăţeni din Marea Britanie. Participanții au fost chestionați cu privire la deciziile lor din viaţa de zi cu zi. Două dintre categoriile de mare interes au fost alegerile alimentare şi activităţile la care aceştia participă. De asemenea, au primit întrebări referitoare la starea lor mentală și despre cât de fericiți s-au simțit în momentele respective. În cele din urmă, li s-au adresat întrebări care le-au permis cercetătorilor să înțeleagă cât de mult credeau oamenii că deţin controlul asupra propriilor vieți.
Astfel, specialiştii au constatat că persoanele cu venituri peste medie sunt mai predispuse să facă alegeri sănătoase, cum ar fi consumul de fructe și legume și practicarea exercițiile fizice regulate.
Mereu pe fugă? Puteţi mânca totuşi sănătos
Autocontrolul este cheia
De asemenea, potrivit datelor colectate, cercetătorii sugerează că există o legătură între deciziile de zi cu zi şi sentimentul că cineva deţine controlul asupra vieţii sale. Rezultatele demonstrează că abilitatea indivizilor de a întârzia satisfacția și de a aplica autocontrolul joacă un rol important în gestionarea alegerilor legate de stilul de viață, care, la rândul lor, au un impact pozitiv asupra bunăstării.
Fructe şi legume de toamnă: „arme” pentru întărirea imunităţii
Cercetarea este prima de acest gen care dezvăluie legătura de cauzalitate dintre fericire, consumul de fructe și legume și exercițiile fizice, mai degrabă decât generalizarea unei posibile conexiuni.