Spondiloza toracală. Simptomatologie și management

Modificările spondilotice de la nivelul coloanei vertebrale sunt mult mai frecvente în regiunile cervicală și lombară, putându-se prezenta prin compresia măduvei spinării, rădăcinilor nervilor de la acest nivel. Mielopatia din spondiloza toracală, ca urmare a bolii degenerative, este relativ rară, doar câteva cazuri fiind raportate de-a lungul timpului, patologia interesând ultimele patru vertebre toracale (dorsale). Prin spondiloză toracală se înțelege o patologie care, în esență, pare să fie secundară uzurii naturale, pe fondul modificării degenerative asociate înaintării în vârstă, a regiunii toracale (partea de mijloc a spatelui). Uneori este numită și artrită sau osteoartrită dorsală.

Prezența osteofitelor, subțierea discurilor intervertebrale, îngroșarea ligamentelor articulare, și uzura cartilajelor intervertebrale, sunt procese care descriu fiziopatologia afecțiunii. Atât uzura vertebrelor, cât și a discurilor intervertebrale (care amortizează șocurile mecanice), sunt cu mult mai pronunțate odată cu înaintarea în vârstă. Spondiloza toracală este mai frecventă la persoane cu vârsta de peste 60-70 de ani, precum și la cele care au suferit leziuni traumatice acest nivel, în tinerețe. De asemenea, diagnosticul de spondiloză toracală este mai frecvent în rândul celor care au profesii ce implică mobilizarea constantă a acestei regiuni vertebrale (munca la birou).

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena ArtroSuport gel emulsionat. Un dispozitiv medical care se aplică topic şi are ca efect reducerea durerii şi a rigidităţii musculare. De asemenea, reduce durerile reumatice acute.

Spondiloza toracală, cauze și factori de risc

Spondiloza toracală este, adesea, un diagnostic strict asociat populației geriatrice. Se estimează că riscul de spondiloză toracală crește direct proporțional cu înaintarea în vârstă. Totuși, există și cazuri în care adulții tineri s-au confruntat cu o oarecare degenerare a discurilor și vertebrelor din această regiune, frecvent ca urmare a unui traumatism sau microleziunilor repetate. Întrucât regiunea toracală nu susține cea mai mare greutate a corpului, este mult mai probabil ca aceasta să fie secundară (sau în asociere) cu spondiloza cervicală sau lombară (cea mai frecventă). De exemplu, dacă o anumită regiune a coloanei este afectată, crește și riscul afectării altor regiuni.

Principalele cauze care pot duce la spondiloză toracală sunt modificările degenerative asociate înaintării în vârstă, la nivelul discului intervertebral și al altor structuri anatomice care fac parte din regiunea toracală. Modificări degenerative ale structurilor înconjurătoare, cum ar fi cele de la nivelul articulațiilor uncovertebrale, fațetelor articulare, ligamentului longitudinal posterior, ligamentului flavum (galben), se asociază și, în cele din urmă, duc la îngustarea canalului spinal și a orificiilor intervertebrale. În consecință, măduva spinării, cu structuri aferente (nervoase și vasculare), este comprimată, rezultând sindroame specifice: durere, mielopatie și radiculopatie.

Factori de risc asociați cu spondiloza toracală

• Modificările degenerative asociate înaintării în vârstă, cu uzura coloanei vertebrale, și care se pot traduce prin deshidratarea și micșorarea discurilor intervertebrale, fenomenul natural de rigidizare a ligamentelor, osteoartrita.
• Predispoziție genetică, susținută prin agregarea bolii în familii în care cel puțin un membru a fost diagnosticat cu spondiloză toracală, existând riscul ca boala să apară de la vârste mai fragede, hipotonia musculară (slăbiciunea musculară în regiunea toracală).
• Traumatismul spinal toracal major, ca în cazul accidentelor, căzăturilor de la înălțimi mari, cu risc ca spondiloza toracală să aibă debut precoce, sportivi (înot, gimnastică, halterofili).
• Îngustarea congenitală a canalului vertebral.
• Anumite afecțiuni: paralizia cerebrală distonică, Boala Scheuermann (cifoza juvenilă).
• Practicarea inadecvată de antrenamente cu greutăți, suprasolicitarea articulațiilor și regiunii toracale, observându-se o incidență mai mare în rândul bărbaților (sex ratio 2:1).

Cea mai frecvent afectată regiune, în patologia spondilozei, se numește pars interarticularis, o parte a vertebrei, situată între procesele articulare inferioare și superioare ale fațetei articulare. Chiar și leziune redusă la acest nivel, sau microlezarea constantă, poate evolua spre spondiloză toracală. Pentru copiii sau adolescenții în curs de dezvoltare, traumele asociate activităților (un joc de fotbal, rugby, călăritul), loviturile la nivel toracal, reprezintă principala cauză a bolii. La persoanele care practică anumite profesii ce implică statul la birou, pot apărea fracturi de stres la nivelul coloanei, prin suprasolicitare. Obezitatea reprezintă un alt factor de risc pentru boală.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena ArtroSuport gel rece. O alternativă optimă la antiinflamatoarele nesteroidiene pentru ameliorarea locală a durerii. Conţine: mentol, extract de gheara diavolului (Harpagophytum procumbens), extract de arnică, ulei esenţial de mentă.

Spondiloza toracală, simptomatologie asociată

În unele cazuri, spondiloza toracală este asimptomatică, atunci când afectarea regiunii dorsale este minimă. Totuși, durerea tinde să apară pe măsură ce patologia progresează, fiind principala formă de manifestare a bolii. Durerea localizată la nivelul regiunii dorsale poartă denumirea de „dorsalgie”. Dorsalgia poate produce disconfort semnificativ și tinde să se exacerbeze odată cu efortul, mișcarea și mobilizarea acestei regiuni, având intensitate variată de-a lungul zilei. Prin palparea regiunii dorsale, care devine sensibilă, pacientul cu spondiloză toracală acuză durere. Durerea și radiculopatia sunt mai frecvent observate în boală, spre deosebire de mielopatie.

Deoarece vertebrele toracale prezintă suprafețe articulare pentru coaste, uneori durerea asociată diagnosticului de spondiloză toracală poate iradia și spre coaste, cu nevralgie intercostală. Des, persoanele cu spondiloză toracală acuză rigiditate la nivelul acestei regiuni, care se exacerbează în momentul adoptării poziției ortostatice, ameliorată la repaus. Patologia se poate prezenta cu parestezii (amorțeli, furnicături). Iar simptomele se exacerbează în timpul diferitelor activități, mai ales cele care implică extensia și rotația coloanei vertebrale. Mielopatia, frecvent asociată spondilozei cervicale și lombare, este mult mai rară în caz de spondiloză toracală.

Spondiloza toracală, management și alternative de tratament

Tratamentul pentru spondiloză toracală se individualizează în funcție de stadiul afectării:

• Incipient (urmează fracturii de stres);
• Progresiv (leziunea evoluează);
• Terminal (similar pseudoartrozei, cu scleroză la locul fracturii).

Prognosticul de tratament pentru spondiloza toracală este mult mai favorabil atunci când acesta se inițiază în faza incipientă a bolii. Eficiența tratamentului se reduce odată cu evoluția afectării spre stadiul progresiv. Tratamentul pentru spondiloza toracală poate include:

Tratament conservator

• Regim igieno-postural, cu limitarea și evitarea anumitor mișcări, activități, practici.
• Educarea eficientă în ceea ce privește modalitatea corectă de a efectua anumite activități și sarcini, cum ar fi ridicarea unor greutăți, aplecarea.

Tratament farmacologic

• Pentru ameliorarea durerii se administrează AINS.
• Dacă persoana cu spondiloză toracală prezintă osteoporoză sau osteopenie, alendronatul de sodiu este o alternativă eficientă.

Terapie fizică

• Este foarte eficientă în cazul persoanelor cu spondiloză toracală, dar trebuie inițiată doar în momentul în care durerea se ameliorează.
• Se recomandă exerciții care implică în special contracții izometrice, kinetoterapie specifică, masaj.
• Fizioterapia (ultrasunete, stimulare electrică transcutanată) poate accelera vindecarea.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical pentru spondiloză toracală ar trebui limitat cazurilor în care alte metode de tratament nu s-au dovedit a fi eficiente. Aproximativ 9-15% din cazurile de spondiloză care se prezintă cu simptome sunt tratate prin intervenții chirurgicale. Principalele indicații ale unei astfel de alternative sunt:

• durere cronică și foarte puternică;
• apariția deficitului neurologic;
• instabilitatea segmentară a coloanei vertebrale și riscul de destructurare progresivă;
• abces sau hematom epidural.

Există două modalități principale de a aborda patologia pe care chirurgicală:

• laminectomia;
• fuziunea spinală.

Deși este o patologie degenerativă, cu progresie relativ lentă, iar simptomele asociate pot avea un caracter autolimitat, este foarte important să se intervină precoce pentru a evita complicațiile asociate și exacerbarea simptomelor. În cazurile severe, doar abordul chirurgical poate ajuta la dispariția simptomelor, însă există și riscul reapariției acestora.

Foto: shutterstock.com