Spanacul este originar din Turkmenistan si Afganistan. Arabii il foloseau pentru a combate afectiunile gatului si ale plamanilor. In Franta, aceasta leguma si-a facut apartia in secolul al VII-lea. Spanacul este un intaritor al sistemului imunitar, are numerose proprietati nutritive si tonifiante.
Aceasta leguma combate scorbutul (cauzat de lipsa de vitamina C) si este un remineralizant de mare valoare. De asemenea, ajuta la purificarea tubului digestiv, la tonificarea miocardului si stimularea activitatii inimii. Consumul de spanac creste cantitatea de urina eliminata, stimuleaza secretiile gastrice, pancreatice si biliare, faciliteaza eliminarea viermilor intesinali, previne infectia gingiilor (pioreea) si este un tonic al sistemului nervos.
Continutul nutritiv al unei cani de spanac fiert, cu sare:
• Vitamina K – 888.50 mcg;
• Fier – 6.43 mg;
• Acid folic – 262.44 mcg;
• Magneziu – 156.60 mg;
• Vitamina B2 – 0.42 mg;
• Calciu – 244.80 mg;
• Potasiu – 838.80 mg;
• Fibre – 4.32 g;
• Proteine – 5.35 g;
• Fosfor – 100.80 mg;
• Zinc – 1.37 mg;
• Vitamina E – 1.72 mg
Compozitia spanacului
Principalii constituenti ai spanacului sunt: saruri minerale (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier), vitamine (A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic), clorofila, aminoacizi (arginina, lizina), lipide, protide, glucide, mucilagii. Adevarul este ca spanacul, chiar bogat in fier, nu contine acest element in proportie mai mare decat alte vegetale, insa, in spanac, fierul se combina cu alte substante de prima importanta. Acidul folic (sau folatii), asociat cu vitamina B12 in cantitate mare, duce la cresterea numarului de globule rosii in sange. Clorofila, in combinatie cu fierul, regenereaza sangele si ii creste continutul de hemoglobina.
Iodul se dovedeste foarte util in combaterea bolilor de piele, a tuberculozei si in intarirea imunitatii naturale a organismului.
Datorita unei substante, saponina, fierul si iodul sunt absorbite cu usurinta de catre organism. Saponina intervine si in functionarea sistemului digestiv: planta mai este denumita si „matura” cailor digestive, pentru ca inlatura greata, durerile intestinale si constipatia. Cate 500 ml/zi de suc de spanac pot vindeca constipatiile cronice.
Alaturi de salata verde, urzici sau andive, spanacul este un remediu-aliment deosebit de eficient in caz de astenie, avand, in primul rand, proprietati remineralizante de mare valoare. Este recomandat in anemii, convalescenta, rahitism, astenie fizica si nervoasa. De aceea, este indicata folosirea lui abundenta, in special la inceputul primaverii, cand organismul este slabit si cu mari carente minerale si vitaminice.
Actiunea si beneficiile spanacului
Crude, de preferinta in salata, frunzele spanacului sunt anticancerigene. Un pahar de suc de spanac, baut pe stomacul gol, in fiecare dimineata, timp de cateva zile, ajuta la inlaturarea depresiilor fizice si nervoase.
Spanacul contine mult magneziu, element ce este esential pentru multe dintre procesele care se petrec la nivelul celulelor, iar recent, s a descoperit ca previne diabetul. Studiile au demonstrat ca spanacul scade riscul aparitiei diabetului de tip II.
Vitamina K, aflata in spanac, este deosebit de importanta pentru o structura osoasa sanatoasa (o cana de spanac verde contine peste 200% din cantitatea zilnica recomandata de vitamina K).
Spanacul este o sursa excelenta de vitamina C, vitamina A si beta-caroten, care lupta impotriva efectelor distrugatoare ale radicalilor liberi: o cana de spanac fiert contine 294.8% din necesarul zilnic de vitamina A al organismului uman. Un studiu efectuat recent a demonstrat faptul ca spanacul ajuta la scaderea tensiunii arteriale. Astfel, o salata de spanac, mancata la pranz, va poate asigura o seara linistita, fara tensiune.
Substantele aflate in spanac ajuta la prevenirea si tratarea bolilor inflamatorii: astmul, osteoartrita, reumatismul. De asemenea, o dieta bogata in spanac ajuta la reducerea frecventei si intensitatii migrenelor. Luteina este o substanta care protejeaza ochii de boli, cum ar fi: cataracta si pierderea vederii, odata cu imbatranirea. Aceasta substanta se gaseste atat in spanac, in broccoli, cat si in galbenusul de ou.
Cum poate fi consumat spanacul?
Sucul din spanac – se obtine trecand spanacul prin masina de tocat carne si alegand zeama. Terciul ramas poate fi utilizat la mancare.
Cura cu suc de spanac reechilibreaza si fortifica organismul, previne anemia, depresia nervoasa si oboseala. Se bea cate un pahar in fiecare dimineata. Sucul de spanac se poate combina in parti egale cu cel de morcov sau de telina. Pentru tratarea anemiei, rahitismului, senescentei, asteniei, se consuma frunzele proaspete in salate de cruditati.
Frunzele proaspete mai sunt indicate si in regimul alimentar al copiilor, al persoanelor mai in varsta si al tuturor celor care au nevoie de fortificarea organismului. Pentru marirea diurezei in bolile de rinichi sau de vezica se recomanda infuzie de spanac cu o lingurita de frunze zdrobite peste care se toarna o cana de apa clocotita. Se lasa acoperit timp de 15 minute si apoi se strecoara. Se beau doua cani pe zi.
Extern, frunzele de spanac se oparesc sau se fierb in ulei de masline sau in ulei de soia si se pun cataplasme. In aplicatii locale, acesta calmeaza arsurile si impetigo-ul. Se aplica doua sau trei cataplasme pe zi. Prin fierbere, spanacul pierde majoritatea principiilor sale active. Nu este recomandabila nici chiar o fierbere pe abur sau inabusita.
Daca dorim sa ne bucuram de toate calitatile sale, trebuie sa consumam spanacul crud si proaspat, de preferinta in salata sau cu alte cruditati. Se stie ca spanacul fiert sau preparat prin mijloace traditionale este daunator organismului. Daca in timpul prepararii isi schimba culoarea din verde proaspat in verde spre galben, atunci el devine daunator si nu trebuie consumat.
Contraindicatii de consum in cazul spanacului
Persoanele cu afectuni hepatice, reumatice si cei cu litiaza trebuie sa consume spanac cu moderatie, din cauza acidului oxalic pe care il contine. Persoanele constranse sa tina un regim strict, fara sare, il vor elimina total din alimentatie. Spanacul contine acid uric si nu este recomandat celor hiperuremici sau celor cu litiaza urica. El mai contine oxalati de potasiu si de calciu si nu este indicat in inflamatii gastrice si intestinale, boli hepatice, precum si in artrite, reumatism.
Dr. Constantina Ruxandra
Medic specialist medicina de familie
Competenta apifitoterapie
Centrul Medical Amadeus