Utilizarea sapunului antibacterian este inutila deoarece majoritatea persoanelor nu-l folosesc in mod corect. Acest produs popular prezinta foarte putine beneficii sau chiar deloc, atunci cand o persoana nu se spala pe maini atat cat ar trebui (ne referim aici la perioada de timp). Medicul Rolf Halden de la Universitatea de Stat din Arizona, Statele Unite ale Americii, sustine ca sapunurile sunt benefice, spre exemplu, in spitale, acolo unde personalul stie cum sa utilizeze astfel de sapunuri in mod corect. Insa acasa, in intimitatea caminului, se dovedesc a fi inutile.
Pentru a ucide bacteriile, este nevoie sa va spalati mainile cu sapun antibacterian timp de 20-30 de secunde, insa majoritatea oamenilor fac acest gest in jur de 6 secunde, cam atat alocam spalarii mainilor. Ca urmare, un astfel de sapun nu va fi mai eficient fata de alte sapunuri obisnuite. In plus, microbii pot deveni rezistenti la ingredientele antibacteriene, iar acest lucru ar putea creste si rezistenta la antibiotice, astfel, medicilor le va fi mai dificil sa trateze infectiile.
Ruxandra Raica
Sursa: dailymail.co.uk