Revista care te menține sănătos

Știri

Somnul odihnitor scade riscul bolilor cardiovasculare şi AVC

Mădălina Cristea; sursă: sciencedaily.com
1 septembrie 2022
Share
Somnul odihnitor scade riscul bolilor cardiovasculare şi AVC

Potrivit unei statistici prezentate recent la Congresul Societății Europeane de Cardiologie, 9 din zece oameni nu se bucură de un somn odihnitor. Acest fapt poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Somnul de slabă calitate creşte riscul apariţiei bolilor de inimă şi accidentului vascular cerebral. Cercetările indică faptul că 7 din zece dintre aceste afecţiuni ar putea fi prevenite dacă toată lumea ar dormi mai bine. Concluziile aparţin cercetătorilor francezi şi au fost publicate şi online pe platforma European Society of Cardiology.

“Preponderenţa oamenilor care nu dorm bine este previzibilă în contextul vieţii solicitante pe care o trăim. Importanţa calităţii şi cantităţii odihnei ar trebui învăţată devreme în viaţă, când încă se învaţă modele de comportamente sănătoase. Reducerea zgomotului pe timp de noapte şi a stresului la locul de muncă ar putea contribui la îmbunătăţirea somnului”, consideră autorul studiului, dr. Aboubakari Nambiema la the French National Institute of Health and Medical Research, Paris, Franţa.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar StresControl, recomandat pentru combaterea efectelor stresului, reducerea anxietăţii şi îmbunătăţirea calităţii somnului.

Radiografia unui somn de calitate

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat date culese între anii 2008 şi 2011 de la 7203 bărbaţi şi femei cu vârste cuprine între 50 şi 75 de ani care, la începutul studiului, nu aveau afecţiuni cardiovasculare.

Fiecare participant a fost supus unor examinări fizice și analize de laborator. De asemenea, subiecţii au oferit informații despre stilul de viață și istoricul medical. Cercetătorii au evaluat obiceiurile de somn ale participanților prin intermediul unui chestionar care le-a permis să urmărească aspecte relevate precum:

  • durata somnului;
  • insomnia;
  • cronotipul de trezire devreme (cine se identifică drept o persoană matinală);
  • apneea de somn;
  • somnolenţa subiectivă din timpul zilei.

Fiecărui aspect urmărit i s-a atribuit un scor de 1 sau 0. Criteriile pentru notarea unui scor 1 sau „sănătos” au inclus:

  • cronotip timpuriu;
  • durata somnului de 7-8 ore pe zi;
  • insomnie rară sau deloc;
  • fără apnee în somn;
  • fără somnolență frecventă în timpul zilei.

Astfel, scorurile generale ale somnului în rândul participanților au variat de la 0 la 5. Dintre subiecţi, 6.9% au avut un scor de somn de 0 sau 1, iar 10.4% au avut un scor optim de somn de 5.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar SomnControl, un remediu eficient pentru reducerea stresului, îmbunătăţirea calităţii somnului şi combaterea insomniei.

Somnul dulce mult aduce

După o perioadă de urmărire de aproximativ 8 ani, cercetătorii au observat că participanții cu un scor de 5, adică subiecţi care se bucurau de un somn optim, au avut un risc cu 74% mai mic de afecțiuni cardiovasculare decât cei cu somn de slabă calitate. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că o creștere de un punct a scorului de somn a coincis cu o reducere de 22% a riscului cardiovascular.

Vitamine care luptă împotriva insomniei

Cercetătorii francezi consideră că somnul odihnitor ar putea reduce cazurile de evenimente cardiovasculare. Aceştia au estimează că, dacă toți participanții ar avea un scor optim de somn, 72% din cazurile noi de boală coronariană și accident vascular cerebral ar putea fi evitate în fiecare an.

 

 

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.