Insomnia creste riscul infectiilor la pacientii care sufera de cancer, potrivit rezultatelor unui studiu publicat in revista medicala Health Psychology. De asemenea, creste riscul complicatiilor la pacientii cu un sistem imunitar slabit.
Noptile sunt, de obicei, mai scurte pentru pacientii cu cancer. Din pacate, insomnia este un factor agravant in ceea ce priveste infectiile la acesti pacienti. Aceasta problema creste cu 31% probabilitatea ca un pacient sa fie afectat de raceala, gripa, infectii ale tractului urinar, gastroenterita etc.
Insomnia si cancerul
Cum insomnia apare in aproximativ 59% dintre cazuri, cercetatorii din Quebec, Canada, au dorit sa inteleaga ce efect are somnul asupra starii bolnavilor. Acestia au studiat sistemul imunitar la 962 de pacienti care sufereau de cancer, precum si nivelul lor de insomnie. Timp de 18 luni, participantii la studiu i-au informat pe experti cu privire la calitatea somnului si la infectiile cu care s-au confruntat in aceasta perioada. Rezultatele au indicat ca 80% dintre voluntari au avut o infectie, iar riscul crestea cu 31% cand pacientii nu dormeau bine. O problema reala este sistemul imunitar care este slabit de chimioterapie. Pentru a ajunge la aceste concluzii,cercetatorii au luat in calcul si alti factori de risc cum ar fi stilul de viata, varsta, ocupatia, tipul de cancer etc. S-a descoperit ca, la persoanele tratate de cancer, insomnia era asociata cu problemele mai sus amintite.
Ruxandra Dumitrescu
Sursa: Topsante.com