Somnolenta excesiva pe timpul zilei si motaitul ar putea semnala anumite tulburari de somn. Potrivit unui nou studiu in domeniu, somnolenta pe timp de zi ar putea fi asociata cu un risc crescut de diabet tip II.
Un somn bun face parte dintr-un stil de viata sanatos si joaca un rol crucial in ceea ce priveste sanatatea fizica si psihica. Somnul insuficient pe timp de noapte ar putea conduce la o stare permanenta de somnolenta pe timp de zi, moment in care suntem tentati „sa tragem un pui de somn”.
Potrivit expertilor, un somn scurt de 20-30 de minute ar putea imbunatati starea de spirit, vigilenta si performantele
Daca veti depasi insa aceasta perioada, s-ar putea ca atunci cand va treziti sa va simtiti dezorientati. In cadrul unui studiu realizat de catre expertii de la Universitatea din Tokyo, Japonia, oamenii de stiinta au incercat sa examineze asocierea dintre somnolenta pe timp de zi, cele cateva minute de motait si riscul de diabet tip II. Expertii au analizat rezultatele provenite de la alte 10 studii realizate pe un numar de 261.365 de subiecti cu obiceiuri diferite de somn. S-a observat ca riscul de diabet tip II crestea cu 56% printre persoanele care erau somnoroase pe timp de zi. Iar in cazul oamenilor care dormeau mai mult de 60 de minute in timpul zilei, riscul de diabet tip II crestea cu 46%. Desi somnul cu unde lente are efecte benefice, atunci cand devine adanc, persoana se poate trezi dezorientata si chiar mai somnoroasa decat inainte. In plus, somnolenta pe timp de zi ar putea fi cauzata de apneea de somn (o afectiune asociata cu problemele cardiovasculare), ischemie – factori de risc in ceea ce priveste diabetul tip II.
Ruxandra Dumitrescu
Sursa: Medicalnewstoday.com