Tulburările de somn (adormire dificilă, somn întrerupt, cu treziri dese în timpul nopţii, somn neodihnitor cu senzaţia de oboseală la trezire) sunt tot mai frecvente în societatea actuală. Se estimează că 20-30% din populaţia generală prezintă astfel de tulburări, cu afectarea tuturor grupelor de vârstă, inclusiv a copiilor. Din fericire, Natura ne oferă soluţii.
Cauzele insomniei trebuie întotdeauna identificate, fie că este vorba de obiceiuri cotidiene, factori externi, afecţiuni fizice sau psiho-emoţionale. O atenţie deosebită trebuie acordată stresului, unul dintre principalii factorii generatori de insomnie în rândul persoanelor tinere, active, suprasolicitate profesional. În această perioadă, principala cauză a stresului este pandemia de COVID-19. De înţeles, dar nu trebuie să uităm că odihna suficientă este un factor-cheie pentru o imunitate „de fier”. Şi nu doar atât. Odihna şi somnul din timpul nopţii sunt strict corelate cu sănătatea fizică, psihică şi emoţională. În rândul persoanelor care dorm mai puţin de 6 ore pe noapte se înregistrează o mortalitate cu până la 30% mai mare decât în cazul celor care dorm minimum 7-8 ore pe noapte.
Tratamentul trebuie să fie personalizat
Netratate la timp, tulburările de somn au efecte negative puternice asupra vieţii personale şi profesionale. Ne confruntăm cu o stare de oboseală în timpul zilei, ne scade randamentul, capacitatea de concentrare şi viteza de reacţie, cu afectarea în timp a sistemului digestiv, cardiovascular, cu apariţia dependenţelor, a nevrozelor, a tulburărilor de personalitate şi comportament. Tratamentul, fie alopat sau naturist, nu trebuie administrat la întâmplare, el trebuie recomandat şi supravegheat de specialist, schema fiind întotdeauna individualizată.
Ajutor multiplu
Se pot folosi plante cu efect sedativ, calmant, de diminuare a stresului, anxietăţii, de inducere a somnului. Le putem utiliza sub formă de ceaiuri călduţe, băute seara cu aproximativ 30 de minute înainte de culcare şi îndulcite cu miere de tei sau salcâm, sau sub formă de pulbere, tinctură, comprimate. Persoanelor suprasolicitate fizic şi psihic li se recomandă să ia în timpul zilei un preparat natural cu acţiune calmantă, antistres.
Principalele remedii naturale
Iată care sunt principalele ajutoare pentru tulburările de somn:
Lavanda se poate administra şi în timpul zilei, deoarece are o acţiune antistres foarte bună, relaxantă şi calmantă. Se foloseşte sub formă de infuzie călduţă, 1-2 căni din flori în timpul zilei şi o cană seara, înainte de culcare; tinctură, 20-30 de picături diluate în apă; capsule cu ulei de lavandă sau băi cu infuzie concentrată ori ulei de lavandă, adăugate în apa de baie; masaj cu ulei de lavandă (diluat în ulei vegetal).
Sunătoarea are efecte calmante şi antidepresive deosebit de puternice. Se administrează sub formă de infuzie (1-2 căni/zi), ulei de sunătoare sau comprimate.
Passiflora reduce anxietatea, nervozitatea şi induce somnul. Se poate consuma sub formă de ceai, tinctură sau comprimate, în amestec cu alte plante.
Roiniţa are efecte sedative, relaxante, calmante. Se administrează sub formă de ceai sau tinctură, inclusiv la copii; ori sub formă de comprimate, în amestec cu alte plante.
Valeriana are efecte benefice în cazul insomniei provocate de stres, suprasolicitare, stări conflictuale. Se administrează sub formă de ceai; tinctură (10-20 picături diluate în apă, seara); pulbere (o linguriţă rasă, cu puţină apă, cu 20 de minute înainte de culcare) sau de comprimate. Poate fi asociată cu alte plante cu acţiune sinergică (lavandă, sunătoare, passiflora).
Păducelul are efect calmant, combate anxietatea, dar şi palpitaţiile, tulburările de ritm asociate insomniei. Se poate consuma sub formă de infuzie, tinctură sau extract gemoterapic.
Hameiul şi măghiranul se utilizeazăsub formă de infuziecare se bea seara, înainte de culcare.
Talpa-gâştei este de mare ajutor în cazul insomniei cauzate de menopauză. Se recomandă o cană de infuzie de talpa-gâştei cu 30 de minute înainte de culcare sau capsule.
Teiul se poate consuma sub formă de ceai călduţ, 1-2 căni/zi, ultima seara înainte de culcare; extract din muguri de tei argintiu; sau se fac băi cu flori de tei.
Melatonina este un hormon natural care ajută la reglarea ritmului circadian (ciclul somn-veghe), inducerea şi menţinerea somnului. În plus, are efecte antioxidante. Se administrează sub formă de comprimate administrate seara, înainte de culcare (3-5 mg).
Mare atenţie la asocierea dintre un medicament alopat şi un preparat din plante cu aceeaşi acţiune. Efectele hipnotice şi sedative se pot cumula.