Smartphone-ul este, cu siguranţă, o unealtă indispensabilă în viaţa de zi cu zi. Îl folosim pentru a socializa, pentru a face cumpărături, a plăti facturi, a ne informa şi a ne relaxa. Indiferent dacă suntem acasă, la serviciu sau în vacanţă, telefonul mobil a ajuns să funcţioneze ca o extensie la care nu putem renunţa prea uşor. Într-adevăr, acest device ne dă impresia că ne uşurează viaţa, însă organismul s-ar putea să fie de altă părere. Mai exact, există cercetători care sugerează că utilizarea telefonului mobil poate afecta calitatea somnului, încetini gândirea şi afecta dezvoltarea socială și emoțională a copiilor.
Potrivit unui sondaj realizat de Global Media Intelligence Report, românii alocă telefonului, în medie, 3 ore şi jumătate pe zi. Statistici îngrijorătoare vin şi din partea IPSOS: la fiecare 15 minute, adolescenţii îşi verifică smartphone-urile, indiferent dacă au primit sau nu mesaje; 50% dintre români au telefonul asupra lor timp de 13 ore pe zi, 95% nu ies din casă fără telefon, 80% îl folosesc înainte de culcare, iar 65% îl folosesc dimineaţa.
Ce efecte are telefonul mobil asupra sănătăţii?
Dacă ieşiţi în oraş sau vă plimbaţi cu mijloacele de transport în comun, veţi observa că sunteţi înconjurat de foarte mulţi oameni care îşi folosesc telefoanele. Poate chiar şi dumneavoastră faceţi acest lucru, uneori inconştient, în timp ce un interlocutor vi se confesează. De la verificarea e-mailurilor în interes de serviciu până la urmărirea în Social Media a fostului partener de viaţă, smartphone-ul creeză, fără să vă daţi seama, o formă mai mică sau mai mare de adicţie, iar acesta nu este cel mai rău lucru la care vă supuneţi corpul.
Smartphone-ul, prieten sau duşman?
Robert Lustig, endocrinolog şi autorul cărţii The Hacking of the American Mind: The science behind the corporate takeover of our bodies and brains, a realizat un experiment prin care a studiat efectele consumului rafinat de zahăr asupra copiilor și se teme că tehnologia ar putea acţiona asupra creierului în moduri similare. El spune că smartphone-ul nu se comportă cu un drog, dar alimentează un sistem periculos de motivații și recompense.
„Tehnologia este un stimulator al dopaminei (…) Orice factor care determină creșterea dopaminei are, ca punct final, dependența”, explică Lustig pentru Business Insider. Important de menţionat este că tehnologia nu acţionează asupra creierului precum alcoolul sau drogurile. Până acum, în cazul unei pauze de la acesta, nu s-au descoperit simptome de sevraj visceral, cum ar fi nervozitate sau dureri de cap.
De asemenea, Lustig mai consideră că notificările telefonului determină creierul să fie constant stresat sau speriat. În timp, această stimulare ar putea produce daune la nivelul cortexului prefrontal, o zonă a creierului responsabilă de unele funcţii cognitive.
Cercetătorii de la Korea University au descoperit că tinerii care manifestă aşa-zisa dependenţă de telefon şi internet au dezechilibre chimice în creier. Totodată, dintr-o altă cercetare, Brain Drain: The Mere Presence of One’s Own Smartphone Reduces Available Cognitive Capacity, publicată în Journal of the Association for Consumer Research, rezultă că, ori de câte ori un individ are telefonul la îndemână, chiar şi oprit, capacitatea sa cognitivă este redusă semnificativ.
Cauza ruşinoasă a accidentărilor din viaţa de zi cu zi
Pe baza datelor furnizate de 100 de spitale din SUA, cercetătorii au analizat leziunile la nivelul capului și gâtului asociate utilizării telefonului mobil şi au constatat că, în ultimii 20 de ani, au fost afectate peste 2.500 de persoane. Pe lângă aceste daune fizice, dispozitivele mobile au mai fost implicate în cazuri de daune fizice survenite în urma bateriilor care au explodat, accidente auto sau casnice, lovituri şi zgârieturi. Statisticile cu privire la astfel de situaţii nu pot fi stabilite cu exactitate, deoarece există posibilitatea ca, de cele mai multe ori, pacienţilor să le fie ruşine să dezvăluie adevăratele cauze ale accidentărilor.
Folosiţi tablete sau smartphone-uri? Atenţie la poziţia gâtului!
Smartphone-ul, sursa unui handicap emoţional?
Deşi încă există o mulţime de necunoscute cu privire la modul în care dispozitivele mobile acţionează asupra dezvoltării copiilor, cercetătorii de la Boston University School of Medicine sunt de părere că dacă smartphone-ul devine o metodă predominantă de calmare și distragere a atenției micuţilor, aceştia nu vor mai fi capabili să-și dezvolte propriile mecanisme interne de autoreglare. Specialiştii consideră că activitățile practice și cele care presupun interacțiune umană directă sunt mult mai utile decât activităţile digitale. Utilizarea dispozitivelor mobile devine periculoasă atunci când înlocuieşte jocurile şi sarcinile care ajută la dezvoltarea abilităților senzorio-motorii şi vizual-perceptive. Există riscul ca folosirea excesivă a tehnologiei să interfereze cu dezvoltarea abilităților sociale și de rezolvare a problemelor, achiziţii care sunt dobândite şi însuşite în timpul jocului nestructurat sau a interacțiunii cu prietenii.
Ecranele smartphone-urilor ar putea provoca depresie
Lumină albastră, lumină albastră, de ce nu e somn în lume?
Potrivit experţilor în somn, utilizarea smartphone-ului ar putea interfera cu odihna nu pentru că rămâneţi până târziu pentru a vă uita la clipuri cu animăluţe, ci pentru că tipul de lumină produs de ecran perturbă ciclul de somn chiar şi după oprirea telefonului.
În cadrul unui studiu realizat la University of Texas Southwestern Medical Center, cercetătorii au descoperit că lumină albastră emisă de majoritatea dispozitivelor mobile produce scăderi ale nivelului de melatonină, un hormon a cărui cantitate creşte, în mod normal, pe tot parcursul serii pentru a induce starea de somnolență. Totodată, această lumină creşte timpul necesar pentru a adormi și diminuează intervalul de somn REM, ciclu despre care se consideră că ar avea un rol esenţial în procesele de învăţare si memorie, dar şi în gestionarea stării de spirit.
Ce facem cu lenea mentală?
Smartphone-ul vă face viaţa mai uşoară până la un punct. Dacă odininoară obişuiaţi să căutaţi în DEX sensul unui cuvânt, să identificaţi în atlas anumite oraşe, să memoraţi numerele de telefon sau să faceţi investigaţii pentru a vă satisface anumite curiozităţi, astăzi, telefonul face toate aceste lucruri pentru dumneavoastră. E suficient să deschideţi un browser. Nici nu e nevoie să scrieţi întregul cuvânt, internetul va şti ce să vă sugereze. Specialiştii consideră că acest obicei ar putea duce la lene mentală.
Cercetătorii de la University of Waterloo, Canada, au descoperit că smartphone-urile nu transformă neapărat gânditorii activi în gânditori leneși, ci că oamenii care, în mod natural, sunt gânditori sau cei care acționează pe baza instinctului și emoțiilor tind să se bazeze mai mult pe telefoane decât pe propriile lor puteri.
„Cercetările ne oferă baza pentru o asociere între utilizarea intensă a smartphone-urilor și inteligența redusă. (…) Posibilitatea ca dispozitivele mobile să scadă inteligența rămâne o ipoteză care necesită cercetări viitoare”, a conchis coordonatorul studiului, Gordon Pennycook.