Sindromul metabolic este un grup de afecțiuni care împreună cresc riscul de boală coronariană, diabet, accident vascular cerebral (AVC) și alte probleme grave de sănătate.
Putem vorbi de sindrom metabolic dacă se cumulează trei sau mai multe dintre următoarele condiţii:
- Greutate abdominală în exces – o circumferință a taliei de peste 100 cm în cazul persoanelor de sex masculin la naștere și de 90 de cm la persoanele de sex feminine.
- Hipertrigliceridemie – niveluri de triglyceride, care sunt de 150 miligrame per decilitru de sânge (mg/dL) sau mai mari.
- Niveluri scăzute de colesterol HDL („colesterol bun”): colesterol HDL mai mic de 40 mg/dL la bărbați și mai puțin de 50 mg/dL la femei.
- Niveluri crescute de zahăr în sânge – nivel de zahăr din sânge a jeun (pe nemâncate) de 100 mg/dL sau mai mare. Dacă este de 100 până la 125 mg/dL, vorbim de prediabet. Dacă este peste 125 mg/dLvorbim de diabet de tip 2.
- Hipertensiune arterială – valori ale tensiunii arteriale sistolice de 130 mmHg sau mai mari (numărul de sus) și/sau diastolice de 85 mmHg sau mai mari (numărul de jos).
Sindromul metabolic. Simptome
Nu toate aspectele sindromului metabolic provoacă simptome. Simptomele pot varia în funcție de afecțiunea avută. De exemplu, trigliceridele mari și colesterolul HDL scăzut, de obicei, nu provoacă simptome.
Nivelul ridicat de zahăr din sânge (hiperglicemia) poate provoca simptome pentru unele persoane, cum ar fi:
- pielea întunecată de la axile sau din spatele și părțile laterale ale gâtului (acanthosis nigricans);
- vedere neclară;
- sete crescută (polidipsie);
- nevoia frecventă de a urina, mai ales noaptea;
- oboseală.
Factorii care contribuie la apriția sindromului metabolic
Există mai mulți factori care contribuie la dezvoltarea sindromului metabolic, dar conform cercetărilor, se pare că rezistența la insulină este principalul motor din spatele sindromului.
Rezistența la insulină apare atunci când celulele din mușchi, grăsime și ficat nu răspund așa cum ar trebui la insulină, un hormon secretat de pancreasul și care este esențial pentru viață și pentru reglarea nivelului de glucoză (zahăr) din sânge.
Din mai multe motive, celulele musculare, adipoase și hepatice pot răspunde inadecvat la insulină. Acest lucru înseamnă că nu pot prelua sau stoca eficient glucoza din sânge. Drept urmare, pancreasul produce mai multă insulină pentru a încerca să compenseze nivelul crescut de glucoză din sânge. Aceasta se numește hiperinsulinemie.
Dacă organismul nu poate produce suficientă insulină pentru a gestiona eficient glicemia, aceasta duce la creșterea zahărului din sânge (hiperglicemie) și prediabet sau diabet de tip 2. Rezistența la insulină și hiperinsulinemia pot contribui, de asemenea, la:
- obezitate;
- boli cardiovasculare;
- boala ficatului gras (steatoză hepatică);
- sindromul ovarului polichistic (SOP).
Factori de risc pentru rezistența la insulină
Există câțiva factori care pot contribui la rezistența la insulină:
- grăsimea în exces în jurul abdomenului (grăsimea viscerală) sau obezitatea, deoarece grăsimea corporală eliberează niște substanțe chimice numite citokine proinflamatorii care atenuează efectul insulinei. Cu cât există mai multă grăsime corporală în exces, cu atât mai mult poate afecta negativ modul în care acționează insulina. Studiile arată că excesul de grăsime în jurul abdomenului, în special, crește riscul de rezistență la insulină. Excesul de grăsime viscerală (grăsimea din jurul organelor) provoacă mai multă rezistență la insulină decât excesul de grăsime subcutanată (grăsimea de sub piele). Dar ambele joacă un rol în sindromul metabolic.
- Lipsa activității fizice – mușchii folosesc multă glucoză și glucoză stocată (glicogen) pentru a funcționa. Activitatea fizică face corpul mai sensibil la insulină, construiește și susține mușchi care pot absorbi mai multă glucoză din sânge. Lipsa activității fizice poate avea efecte opuse și poate provoca rezistență la insulină.
- Anumite medicamente pot provoca rezistență la insulină, inclusiv corticosteroizi, unele medicamente pentru tensiunea arterială, anumite tratamente folosite în tratarea HIV și unele medicamente folosite în afecțiuni psihiatrice.
- Moștenirea genetică poate contribui la rezistența la insulină. De asemenea, poate contribui la obezitate, hipertensiune arterială și colesterol ridicat.
Sindromul metabolic. Diagnostic şi tratament
Sindromul metabolic poate fi diagnosticat printr-o serie de analize de sânge de rutină cum ar fi panelul lipidic, panelul metabolic de bază, măsurarea glicemiei, a tensiunii arteriale și a circumferinței taliei. În cazul în care cel puțin trei dintre cele cinci criterii, au rezultate nesatisfăcătoare, putem vorbi despre prezența sindromului metabolic.
Principalele obiective ale tratării sindromului metabolic sunt reducerea riscului de boli de inimă și diabet de tip 2, dacă nu sunt instalate deja.
Tratamentul poate implica atât:
- tratament medicamentos – cum ar fi:
- statinele pentru scăderea colesterolui;
- antihipertensivele;
- medicamente orale pentru diabet, cel mai frecvent medicament fiind metforminul, o biguanidă;
- chirurgia bariatrică (chirurgia obezităţii), o categorie de operații chirurgicale menite să ajute persoanele cu obezitate să slăbească;
- tratamente pentru tulburări de somn.
- modificări ale stilului de viață cum ar fi scăderea în greutate, practicarea regulată a exercițiilor fizice, renunțarea la fumat, gestionarea stresului, somn de calitate.
Sindromul metabolic poate fi prevenit printr-un stil de viață sănătos, printr-o dietă echilibrată, exerciții fizice regulate și monitorizarea analizelor de sânge pentru a putea depista din vreme orice problemă și a acționa pentru reducerea riscurilor.
