Revista care te menține sănătos

Oftalmologie

Sindromul de ochi uscat

20 iunie 2011
Share

Sindromul de ochi uscat reprezinta pierderea abilitatii normale a ochiului de a produce lacrimi. Asadar, daca aveti senzatia ca ochii sunt in permanenta uscati, simtiti arsuri la nivelul lor si chiar mancarimi, atunci trebuie sa mergeti de urgenta la medicul oftalmolog.

In mod normal, suprafata ochiului trebuie sa fie permanent umeda. Sindromul de ochi uscat apare din cauza lipsei indelungate de lubrifiere si umidificare a ochiului.

Sindromul de ochi uscat apare din cauza lipsei indelungate de lubrifiere

Lacrimile sunt secretate de glandele lacrimale si sunt eliberate pe suprafata globului ocular prin miscarea de clipire, care formeaza filmul lacrimal. Acesta reprezinta o pelicula fina, cu o grosime de 4-8 microni. Sindromul de ochi uscat sau keratoconjunctivita sicca presupune un grup de conditii patologice care asociaza simptomele de disconfort ocular cu scaderea secretiei lacrimale, insotita sau nu de evaporarea excesiva a filmului lacrimal. Va puteti da seama daca filmul lacrimal prezinta o anumita disfunctionalitate in momentul in care conduceti cu geamul deschis, lucrati la calculator sau cand intrati intr-o incapere cu aer conditionat si lacrimati.

 

Dupa 30 de ani, productia de lacrimi incepe sa scada

Cauzele aparitiei sindromului de ochi uscat sunt multiple. In primul rand, este vorba de varsta, deoarecedupa 30 de ani, productia de lacrimi incepe sa scada. Apoi, un rol important il au si tulburarile hormonale, femeile putand dezvolta dupa menopauza sindrom de ochi uscat, dar pot fi si cauze imunologice (precum sindromul Sjogren), cauze farmacologice (respectiv folosirea indelungata a unor anumite picaturi sau medicamente), inflamatii oculare cronice (blefarite, conjunctivite alergice). De asemenea, afectiunea mai poate aparea si posttraumatic sau dupa interventii chirurgicale, in urma unor leziuni ale unor nervi, a afectiunilor corneene sau keratitelor.

 

Femeile peste 50 de ani, mai predispuse sindromului de ochi uscat

Aceasta afectiune are de obicei o evolutie cronica, progresiva, femeile dupa 50 de ani fiind mult mai predispuse. Simptomatologia poate fi prezenta la unul sau ambii ochi. Persoana are senzatia de arsura, corp strain sau „nisip in ochi”, calitatea vietii fiind de cele mai multe ori grav afectata. Pacientul se simte mai rau dimineata, la deschiderea pleoapelor, sau dupa efort ocular sustinut. Conjunctivele sunt rosii, adica hiperemice. Pleoapele pot fi inflamate si, daca este afectata suprafata corneeana, se instaleaza fotofobia.

 

Tratamentul sindromului de ochi uscat nu vindeca, doar mentine acuitatea vizuala

Din pacate, in momentul de fata nu exista un tratament curativ, asa ca este foarte important ca pacientul sa inteleaga ca boala nu se poate vindeca. Terapia medicamentoasa este compusa din lacrimi artificiale sau geluri si, mai nou, din substante care stimuleaza secretia lacrimala. In majoritatea cazurilor, afectiunea are o evolutie cronica, dar nu este foarte grava. In cazurile foarte grave insa, se poate apela la diverse interventii chirurgicale. In acest sens, buna colaborare si incredere in medicul curant, recomandarea tratamentului corect si seriozitatea administrarii acestuia pot duce la rezultate bune si pastrarea calitatii vietii.

 

Persoanele care sufera de sindromul ochiului uscat trebuie sa tina cont de urmatoarele sfaturi:

  • Sa evite fumul de tigara, praful, aerul rece sau uscat, vantul puternic;
  • Este indicat ca ramele ochelarilor sa fie mari, pentru a scadea expunerea suprafetei oculare la vant;
  • Sa clipeasca fortat in timpul lucrului la calculator sau orelor petrecute in fata televizorului, dar si atunci cand sunt la volan.

 

Text: Cristina Ionescu

Consultant: Dr. Andrei Filip,

Medic primar, specialist oftalmologie,

www.amaoptimex.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.