Sindromul de lene, denumit si sindromul tempoului cognitiv lent, este un concept relativ nou, asupra caruia specialistii n-au ajuns inca la un consens general. Cea mai dezbatuta problema se refera daca sindromul de lene ar trebui considerat o afectiune noua ori ca un subtip al ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder – Sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie). Exista si voci din domeniu care nici macar nu considera asta o boala.
Sindromul de lene este caracterizat prin stari generalizate de pasivitate, reverie, somnolenta, lentoare – in miscare si gandire si este intalnit mai ales in cazul persoanelor sedentare.
Cunoscuta sub numele de sindromul tempoului cognitiv lent, aceasta tulburare recent propusa pentru a fi introdusa in catalogul afectiunilor psihice de catre Asociatia Americana de Psihiatrie este caracterizata printr-un set specific de simptome fizice si psihice, inclusiv somnolenta, visare cu ochii deschisi, letargie, confuzie mentala, incetinire in gandire sau comportament. Unii cercetatori estimeaza ca aceasta afectiune afecteaza, cel putin in SUA, peste 5% dintre adulti si circa 2 milioane de copii.
O afectiune distincta sau nu?
In ciuda controversei legate de sindromul tempoului cognitiv lent (SCT – sluggish cognitive tempo), simptomele de tulburare au fost recunoscute inca din anii 1980 ca un subtip de ADHD.
„SCT se refera la un grup de simptome care ar putea fi un subset de ADHD sau, poate, o noua tulburare si a primit o atentie tot mai mare din partea unor cercetatori. Cu toate acestea, ea nu este nici macar mentionata in DSM-5 „, spune dr. Robert Myers, profesor asociat al Clinicii de psihiatrie si comportament uman din cadrul Universitatii din California. DSM-5 este cea mai recenta versiune a Manualului de Diagnostice si Statistici al Tulburarilor Mentale, ghid oficial al Asociatiei Americane de Psihiatrie pentru diagnosticarea tulburarilor mentale.
„Cercetarile variaza intre a decide daca SCT este o tulburare distincta, un subset al ADHD sau o stare care poate coexista impreuna cu ADHD”, spune Myers.
Controverse
Aceasta distinctie reprezinta mai mult decat o simpla etichetare. Aceasta va afecta nu numai modul in care oamenii sunt diagnosticati, dar, de asemenea, va schimba modul in care afectiunea este tratata si modul in care companiile farmaceutice vor comercializa medicamente noi sau deja existente.
„Dovezile de pana acum se apropie de o masa critica care sustine concluzia ca SCT este o tulburare distincta de ADHD”, scrie Russell Barkley, un cercetator in ADHD si psiholog la Universitatea de Medicina din Carolina de Sud, „dar una care se poate suprapune cu ADHD in aproximativ jumatate din toate cazurile.”
In ciuda suprapunerii intre ceea ce este definit ca SCT si ADHD, multi cercetatori sunt convinsi ca acestea sunt distincte. Chiar daca unii oameni ar putea fi diagnosticati ca avand ambele afectiuni, sustinatorii noii clasificari spun ca SCT are mai multe caracteristici distincte fata de ADHD, inclusiv diferentele in ceea ce priveste zonele creierului care sunt afectate.
Este nevoie de o cercetare mai aprofundata
Stephen P. Becker, profesor al Catedrei de Psihologie, Universitatea Miami dinOxford, Ohio, considera ca sunt necesare mai multe cercetari.
„Ideea de a adauga orice nou diagnostic in nomenclatorul de psihiatrie trebuie facuta cu prudenta”, a declarat acesta. „Desi s-au facut multe in ultimii zeci de ani cu privire la SCT eu nu cred ca avem inca suficiente dovezi care sa sustina o tulburare distincta”, a spus Becker.
Mircea Doaga
Sursa: psychcentral.com
