Revista care te menține sănătos

Digestie

Sindromul de intestin permeabil

15 mai 2024
Share

Ati auzit de sindromul de intestin permeabil? Daca nu, va explicam ce presupune. Intr-un intestin sanatos, peretii sunt captusiti cu celule ce au rol de bariera. Vilii intestinali (formatiuni mici), conectati direct la vasele de sange, absorb nutrientii din alimente. Acest schimb care se realizeaza prin intermediul acestor vili reprezinta singurul mod prin care nutrientii ajung in fluxul sangvin si in sistemul limfatic.

Cand intestinul este permeabil, celulele de la nivelul peretului intestinelor nu ofera o bariera protectoare. Astfel, toxinele, microbii si mancarea nedigerata se „scurg” prin peretele intestinului direct in sistemul sangvin si limfatic. Sistemul imunitar incepe sa atace aceste particule straine care nu apartin sangelui sau lichidului limfatic.

Care sunt cauzele sindromului de intestin permeabil?

Parazitii, bacteriile daunatoare, alergenii sau toxinele pot provoca inflamatii si pot distruge legaturile stranse care mentin celulele la un loc si formeaza acea functie de bariera a intestinului. O dieta bogata in produse procesate, fara aport de fibre vegetale, administrarea anumitor medicamente, mai ales a antibioticelor, anumite infectii parazitare, abuzul de alcool sau traumatismele deterioreaza aceasta bariera. Exista specialisti care sustin ca glutenul ar fi una din cauzele principale, la fel si candida. Din pacate, nu exista nicio posibilitate de etansare a peretului intestinal fara eliminarea parazitilor si fara tratarea inflamatiei.

Simptome

Printre simptomele acestei afectiuni se numara: infectiile cu candida, bacterie ce traieste in mod normal in sistemul digestiv, dar care este activata de un colon „intoxicat”, de un dezechilibru etc. Pot aparea durerile de cap, somnolenta, lipsa de concentrare, balonarile, diareea, constipatia si iritatiile la nivelul pielii, ca urmare a toxinelor ce nu pot fi eliminate.

Cum afecteaza acest sindrom organismul?

Toxinele, proteinele si microbii care ajung in sange si limfa duc la surmenarea sistemului imunitar. Acest atac constant este considerat o cauza principala a bolilor autoimune si a unui sistem imunitar care-si pierde abilitatea de a face diferenta dintre patogeni si celulele-gazda din organism. In plus, aceste particule care se scurg conduc la formarea unor raspunsuri alergice la alimentele care, in mod normal, ar putea fi tolerate. Proteinele din gluten, de exemplu, care ajung in limfa provoaca intoleranta la gluten. Cand glutenul este ingerat, intestinele se inflameaza, permeabilitatea creste si ciclul continua.

Se vindeca sindromul de intestin permeabil?

Primul pas pentru vindecarea intestinului permeabil este detoxifierea. Prin acest proces sunt eliminate toxinele din organism, la fel si parazitii. Dupa detoxifiere, suprainfectia cu candida va disparea si ea. Echilibrul intestinal este restaurat prin intermediul dietei si prin adaugarea de probiotice. In momentul in care intestinul este readus la starea de echilibru si primeste nutrientii necesari, se va vindeca.

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Naturalnews.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.