Revista care te menține sănătos

Digestie

Sindromul de intestin iritabil şi migrena. Ce legătură există?

Dr. Roxana Claudia Mateescu, medic specialist geriatrie-gerontologie
11 martie 2024
Share
Sindromul de intestin iritabil şi migrena. Ce legătură există?

La prima vedere, sindromul de intestin iritabil şi migrena par să nu fie conectate în nici un fel. Cu toate acestea, există o legătură între cele două.

Sindromul de intestin iritabil (SII) reprezintă o tulburare funcţională intestinală, un grup de simptome care include durerea abdominală şi tulburările de tranzit intestinal, fără dovada fizică a existenţei vreunei leziuni organice. Însă, în cazul anumitor persoane, pot apărea şi alte simptome.

De exemplu, în cazul femeilor, se pot manifesta şi oboseala, durerea musculară, tulburările de somn. Migrena este definită ca o durere pulsatilă, de cele mai multe ori unilaterală, de intensitate moderată până la severă şi care se agravează la efort. Poate fi însoţită şi de simptome precum greaţă, sensibilitate la zgomot, lumină sau miros. La prima vedere, sindromul de intestin iritabil şi migrena par să nu fie conectate în nici un fel. Cu toate acestea, există o legătură între cele două. Un studiu publicat în Jurnalul de Neurologie şi Neurochirurgie din Polonia arată că 23 până la 53% dintre cei cu sindromul de intestin iritabil au experimentat des migrene, iar între 10 şi 20% prezentau atât SII, cât şi migrene.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Naturalis Carboment, supliment alimentar pe bază de carbune activat, un ajutor preţios în caz de indigestie, flatulenţă şi spasm abdominal.

Care este explicaţia?

În cazul unor persoane, simptomele SII şi ale migrenei apar simultan. În timpul unei migrene se pot manifesta tulburări gastrointestinale, precum vărsăturile, diareea şi durerea abdominală. Există mai multe teorii care demonstrează această legătură:

  • o problemă genetică a sistemului nervos ce, în timp, poate duce la apariţia unor boli cronice, precum sindromul de intestin iritabil şi migrena;
  • stresul este în strânsă legătură cu intestinul şi cu creierul. Acesta poate influenţa întreaga sănătate;
  • serotonina este un neurotransmiţător puternic, responsabilă pentru unele dintre cele mai importante funcţii ale corpului. Nivelul acesteia este în strânsă legătură cu apariţia SII, dar şi a migrenei.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar FibroProtect; recomandat pentru îmbunătăţirea tranzitului intestinal, detoxifiere, reducerea colesterolului, în curele de slăbire etc.

sindromul de intestin iritabil, SII, sindromul de intestin iritabil şi migrena, migrene, migrena, intestin iritabil,

Metode prin care puteţi „rupe” legătura sindromul de intestin iritabil – migrena

Există mai multe metode prin care puteţi controla atât sindromul de intestin iritabil, cât şi migrena:

Controlul stresului

Stresul şi anxietatea facilitează apariţia ambelor tulburări. Pentru a alunga stresul, este necesar să găsiţi modalităţi de detensionare în viaţa de zi cu zi, singur sau prin intermediul apropiaţilor. Evitaţi obiceiurile nocive, precum fumatul, alcoolul şi alimentele nesănătoase. Asiguraţi-vă că aveţi o dietă bogată în fructe şi legume, dar şi că vă odihniţi suficient. În plus, mai ales în această perioadă, faceţi mişcare, cel puţin 30 de minute zilnic şi beţi cel puţin 2 litri de apă pe zi. Alocaţi timp şi activităţilor care vă relaxează: ascultaţi muzică, practicaţi yoga sau meditaţi. Dacă după ce aplicaţi aceste trucuri starea de sănătate nu se îmbunătăţeşte, discutaţi cu un psiholog sau un psihiatru pentru a primi ajutor de specialitate.

Terapia medicamentoasă

Serotonina joacă un rol foarte important în cazul sindromului de intestin iritabil şi al migrenei. Din acest motiv, se poate începe terapia medicamentoasă la indicaţia medicului. Unele dintre aceste medicamente pot ameliora unele simptome, precum diareea sau constipaţia.

Afecţiuni asociate cu migrena

Investigarea

Cu cât aveţi mai multe informaţii privind sindromul de intestin iritabil şi migrena, cu atât puteţi observa factorii declaşatori. Astfel, puteţi reduce anxietatea legată de acestea. Dacă aveţi întrebări specifice referitor la simptomele celor două, este indicat să întrebaţi specialistul.

Dieta

În cazul ambelor tulburări, unele alimente şi băuturi pot declanşa sau agrava simptomele. În cazul sindromului de intestin iritabil este indicat să evitaţi consumul de produse lactate, alimentele grase, cofeina şi băuturile carbogazoase. În cazul migrenei, trebuie să renunţaţi la consumul de ciocolată, vin roşu, cafea, brânză maturată sau alimente procesate.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.